Now Reading
Oricând îți poți rescrie “your happily ever after”

Oricând îți poți rescrie “your happily ever after”

Nu știu cum se face, dar în ultima vreme, parcă mă “caută” pe Facebook postările aniversare, cu mulți ani de căsnicie și și mai mulți de relație în spate. Pe mine, care anul acesta aniversam 14 din prima categorie și 18 din a doua și, dacă nu se întâmpla tot ce s-a întâmplat, aș fi postat la rândul meu, poze, mesaje mai mult sau mai puțin siropoase, tot tacâmul de fericire simțită și, teoretic, împărtășită.

Recunosc că multă vreme nu am putut să mă uit la acele postări aniversare

În secunda doi, apărea gândul că puteam fi și eu acolo, dacă nu se întâmplau aia și ailaltă, dacă aveam răbdare sau eram mai nu știu cum, dacă se aliniau altfel astrele, dacă și cu parcă. Mă bucuram pentru protagoniști, dar mă întrebam mereu de ce mie nu mi-a ieșit. Asta cu pozele pe Facebook e cea mai mică “piatră” a poveștii. Restul se consumă atunci când merg în locuri familiare, când îmi trece pe la ureche vreun cântec care îmi trezește amintiri, chiar când mă revăd cu anumiți prieteni. Parcă totul răscolește amintiri. Încă am locuri în care nu pot merge și lucruri pe care nu le pot face.

Dar, încet încet, pe măsură ce înțeleg ce se întâmplă cu mine, pe măsură ce dau voie sentimentelor de tristețe, regret, uneori de furie să se manifeste, pe măsură ce le îmbrățișez și le accept, las loc vindecării. Melodiile încep să recapete sensul lor inițial, locurile să fie doar treceri, oamenii se reașează în context, pozele de pe Facebook devin doar niște postări în cronologie, la care pot chiar comenta sincer și din inimă, experiențele se ordonează în sertare și se transformă în  amintiri frumoase.

Pe măsură ce las timpul să curgă cu folos, îmi dau seama tot mai mult că oricând putem scriem alte povești

Că nicio experiență nu seamănă cu alta și nu poate fi reconstruită, ci trăită altfel. Nicio melodie nu va suna la fel, niciun loc nu ni se va arăta aidoma, niciun om nu va mai aduce aceleași amintiri, nicio poză nu va surprinde aceleași emoții. Pentru că noi ne schimbăm. Ne transformăm cu fiecare zi trăită, cu fiecare lacrimă ștearsă, cu fiecare surâs nou desenat pe chip, cu fiecare amintire, mai frumoasă sau mai amară, cu fiecare treaptă pe care am mai urcat-o, cu fiecare lucru pe care l-am mai învățat.

Da, unele povești sunt făcute să dureze o viață

Altele sunt menite să se termine, ca să permită altora noi să ia formă, într-un nou care nu ne găsește neapărat mai buni sau mai răi, dar cu siguranță ne găsește altfel. Iar în momentul în care știi că poți scrie un infinit de povești, că le poți rescrie oricând finalul, alături de cine îți va fi scos în cale de viață, zâmbești. Realizezi că ești pe drumul cel bun și orice ar putea apărea, păstrezi speranța că finalul sau continuarea e în mâinile tale. Iar cât de fericit este e mai puțin important, pentru că oricum ar fi, va fi o altă lecție sau o altă treaptă.

Citește și

Când îți dai seama că tu ești întregul, nu mai cauți o jumătate

Oamenii divorțați nu vor mai fi niciodată normali

Ziua în care am realizat că nu mai vreau să schimb pe nimeni

Când nu mai știi pe cine să întrebi, întreabă-te pe tine!

See Also

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Suntem plăcuți doar când suntem fericiți?

De ce oamenii nu spun ce-i doare?

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top