Ești tu, cea pe care o știam. Bine ai revenit! Așa sună rezumatul unui mesaj primit zilele trecute de la o cititoare veche a blogului, mesaj care m-a bucurat și mi-a răsunat mult timp în urechi. Mi-am dat seama că are și nu dreptate. Am revenit, dar nu chiar cea de dinainte. Nu-s mai bună, nici mai rea. Cu toane, uneori nervi sau izbucniri, cu bucurii și chiar momente de exaltare, cu liniște și tumult, ca orice om. Nu mi-a crescut vreo super putere specială, doar mi-am regăsit puterea care a stat mereu în interiorul meu și de care nici nu mă credeam capabilă. Sunt tot eu, dar varianta îmbunătățită, a cărei principală linie directoare e încrederea. Nicicând vreodată nu am avut mai puternic sentimentul că, oriunde mă va mai împinge viața, voi găsi mereu ieșirea, frunza sau buturuga de care să mă agăț până găsesc malul. Nu-mi amintesc vreodată să fi fost atât de sigură pe ajutorul divin, astfel încât, în momentele în care mintea rațională nu mai găsește soluțiile, să spun doar am făcut și fac tot ce îmi stă în putere, de acum nu mai e treaba mea.
Să ne înțelegem, nu am găsit brusc iluminarea și zboară unicornii pe deasupra capului meu mereu
În continuare am griji și frământări legate de misiunea mea în viață, găsită, totuși, în fârșit, de finanțe, experiențe profesionale presante, planuri de viitor incerte, copil preadolescent în bătătură, derapaje emoționale pe ici pe colo. Știți voi, nimeni nu-i străin. Mă trezesc și eu ciufută și îmi plouă-n dimineață, de-aș trage plapuma la loc și-aș fugi în lumea fără vise și gânduri. Mi-e și mie lene, greu, lehamite. Mă lupt cu amânarea și lipsa de acțiune, cu scroll-ul excesiv pe social media – deși, de ăsta, mai pe nesimțite, încep să scap, cu întrebări fără răspuns și momente de aoleu, ce mă fac?. Înainte i-aș fi zis disperare, acum însă cred că mai sunt puține lucruri care să mi-o mai aducă la modul real. Am avut ani grei și provocările nu mă ocolesc nici acum, doar se mai schimbă registrele. Gen (cum ar zice fii-mea :-)) nu mai rămân peste noapte „fără viața mea”, ci mă trezesc cu mașina bușită fără vină sau cu colaborările profesionale în pom, nu mai plâng fără țintă, dar mai dau apă la șoricei din n motive, nu mai vreau să se deschidă pământul să mă-nghită, dar parcă aș vrea să am o telecomandă magică să pun un pic stop provocărilor. Nu-s mereu optimistă, nu-s mereu curajoasă, obosesc deseori și-mi vine să pun întrebarea Frate, mai ai, pe bune? 🙂
Dar mereu găsesc farul și mă iau după el, că știu sigur că mă duce bine
De cele mai multe ori nu-i ceva concret, pe care să pun mâna, dar e o speranță și un „va fi bine și de data asta” care mă călăuzește fără să fac eu nimic special. De exemplu, poza de copertă pentru articolul ăsta e făcută ieri de Ana, într-o scurtă ieșire „recreativă” până la bancă, după o zi nu tocmai simpatică, în care nimic nu părea că se așează. Când am ieșit, mi-am pus geanta pe jos, am întins mâinile spre cer și am tras aer tare tare în piept, apoi am avut chef să îmi fac niște poze. Mama, dar ești murdară pe păr, zice copila care tocmai mă auzise plângându-mă, ca orice bucureștean respectabil, pentru care apa caldă e un lux. Și ce, las că-mi desfac părul și nu se vede. S-a uitat chiorâș la mine, că doar ce mă văzuse cam plouată, grăbită, preocupată. Când am terminat cu pozele, copila, care n-avea nici ea o stare prea grozavă – deh, vârsta, experiențele acumulate, școala online, mă întreabă contrariată cum de pot să îmi revin și de unde îmi iau mereu puterile.
I-am luat mânuța și am dus-o la inimă. De aici, și tot acolo ai și tu toate resursele de care ai nevoie. I s-a luminat fața, ca de fiecare dată când parcă aude pentru prima dată ceva, deși în mod cert nu e prima dată și le știe și ea prea bine. A pus apoi fața aia smecheră și a completat Bine, mă mai ai și pe mine, iar eu sunt cel mai bun motiv din lume. Puteam s-o contrazic? Am luat-o de mână și am plecat spre casă un pic mai vesele decât ne dusesem. Ne-am continuat pe drum discuțiile noastre filozofice, care ar lua prea mult timp să le-nșir aici, poate într-un articol viitor.
Dar liniștea pe care am putut să o simt, chiar și pentru o clipă, într-o zi care altădată părea compromisă, mi-a amintit de cititoarea mea. Da, am revenit, dar cu siguranță mă simt mai cu picioarele în pământ și-n inima în încredere decât am fost vreodată.
Și știu că dacă eu am putut și pot, oricine poate, așa că lasă tot ce ai în brațe, inclusiv grijile și frământările și pune mâinile pe inimă. Acolo vei găsi răspunsul tău.
Citește și
Ritualuri pentru o stare de bine. Tu ce faci zilnic pentru tine?
Sunt o femeie puternică și asta îmi ocupă tot timpul
Multă răbdare și mai puțin tutun. Experiența COVID
Oamenii oglindă și durerile nespuse
Stop! Dacă eu nu am grijă de mine, cine o să aibă?
De la chemat salvarea la dans cu mătura prin casă
Ziua în care am realizat că nu mai vreau să schimb pe nimeni
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
