Now Reading
O nouă ediție Noaptea Vrăjitoarelor, la Opera Comică pentru Copii

O nouă ediție Noaptea Vrăjitoarelor, la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii stabilește record după record și aproape toate spectacolele sunt sold-out cu foarte mult timp înainte. Odată cu spectacolele, atelierele Micul Artist și activitățile din curtea OCC, s-au relansat și evenimentele speciale, atât de îndrăgite de copii. Primul este Noaptea Vrăjitoarelor.

Pe 21, 22 și 23 octombrie, Opera Comică pentru Copii găzduiește la Sala Mare, 8 reprezentații de câte 40 de minute  ale unui spectacol unicat care reunește eroii negativi din cele mai îndrăgite, dar și cele mai noi producții din repertoriu. Zâna Carabosse din baletul Frumoasa din Pădurea Adormită și Regele trolilor din opera Aventurile lui Peer Gynt, ambele spectacole care au avut premiera luna trecută, se alătură Vrăjitoarei din Hansel și Gretel, Reginei din Albă ca Zăpada și Lupilor din Scufița Roșie, personaje nelipsite de la edițiile anterioare ale acestui eveniment așteptat de public în fiecare toamnă.

Noaptea Vrăjitoarelor, proiect de cursă lungă la OCC

Pentru a avea o idee cât mai completă despre acest proiect, l-am rugat pe Emil Pantelimon, Director de Comunicare, să ne spună care sunt cele mai importante ingrediente ale Nopții Vrăjitoarelor și de ce este un eveniment care nu trebuie ratat.

De câți ani se întâmplă Noaptea Vrăjitoarelor la Opera Comică pentru Copii și care a fost ideea de la care a plecat acest proiect?

Emil Pantelimon: Noaptea Vrăjitoarelor a fost organizată prima dată la Opera Comică pentru Copii în toamna lui 2015, pornind de la ideea de a aduce în lumina reflectoarelor personajele negative, interpretate de artişti care merită din plin aplauzele publicului.

Ce modificări a suferit conceptul de-a lungul timpului și ce aduce nou această ediție?

Emil Pantelimon: În fiecare an se schimbă parcursul evenimentului, pentru că mulți dintre spectatorii noștri și-au făcut un obicei din a participa la fiecare ediție. Conceptul rămâne același: le prezentăm celor mici eroii negativi din diferitele povești care se joacă pe scena OCC.

Există o legătură directă între Noaptea Vrăjitoarelor și Halloween sau vorbim de un eveniment care își dorește să transmită un mesaj diferit?

Emil Pantelimon: Încurajăm publicul să participe la Noaptea Vrăjitoarelor purtând costumele preferate. Noaptea Vrăjitoarelor a apărut ca o alternativă la Halloween. Una mult mai culturală și educativă, dar care să satisfacă nevoia aceasta de „sperietori”  din a doua jumătate a lunii octombrie.

Care este, până la urmă, rolul personajelor negative din opere și ce “mesaje” poartă ele pentru copii?

Emil Pantelimon: Binele nu poate învinge un alt bine, iată cum apare nevoia de „rău”. În construcția oricărei povești, apare răul tocmai pentru a demonstra că acesta se poate transforma în bine, finalul fericit! Răul nu este întotdeauna învins, de multe ori el se transformă în bine!

Care ar fi cele mai importante trei motive pentru care Noaptea Vrăjitoarelor este de neratat?

Emil Pantelimon: Noaptea Vrăjitoarelor este ocazia ideală pentru cei mici să dea frâu liber creativității așa cum poate nu li se permite în alte circumstanțe. La Noaptea Vrăjitoarelor poți fi morocănos, fioros, căpcăun sau trol și toată lumea te primește cu brațele deschise. Este un eveniment creativ, incluziv și necesar pentru buna dezvoltare emoțională a copiilor.

Biletele la spectacol se pot achiziționa de pe bilete.ro ,iar părerea mea este să vă grăbiți, pentru că la unele reprezentații deja nu mai sunt locuri.

Citește și

See Also

Emil Pantelimon, managerul trupei din School of rock

Spectacolul School of rock, pledoarie pentru vocea copiilor

Valentin Racoveanu, cel mai longeviv artist al Operei Comice pentru Copii

Felicia Filip – Părintele este, nu o dată, cel educat de copil

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top