Pachetul de a doua zi – bifat. Hainele pregătite – bifat. Sandvișurile și caserola cu mâncare – bifat. Hai, Ana, să-ți faci ghiozdanul. Pe lista din capul meu punctul ăsta nu e bifat și nu pot să trec mai departe. Mai am de pisica, apoi începe tăvălugul de seară – du-te la baie, hai mai repede că e târziu, povestea și mica noastră discuție dinainte de culcare și ufff, în sfârșit adoarme.
Eu mai am de răspuns la niște mailuri și de terminat un articol, aș vrea să și citesc. Hai, Anaaaaa, ghiozdanul! Ea chicotește fericită printr-un cotlon al casei, se uită la ceva, se joacă ceva. Ce îi pasă de ceas, de program, de responsabilități. Eu sunt doar o mamă plictisitoare, prinsă între ce s-a bifat și ce mai e de făcut.
Sunt obosită. Rutina mă răpune, mai ales seara
Câteodată, am senzația că sunt invizibilă. Că urlu ca lupul în pustiu și nu se întâmplă nimic. Că strag în pustiu de reguli, de ceas, de program. Că sunt absurdă și atât de inflexibilă. Nici nu știu ce am nevoie. Poate de o baie cu spumă? Neah, am încercat, n-are efect. De o ședință de shopping? Prea obositor. De ajutor în casă? L-am primit la timpul lui, acum am învățat să mi-l dau singură, iar Ana chiar mă ajută când își amintește :-). Atunci ce lipsește? Și dintr-o dată, cu plicul de mâncare al pisicii într-o mână și cu mopul în cealaltă, realizez.
Am nevoie doar de Mulțumesc!
Un Mulțumesc pentru lucrurile simple pe care le fac în fiecare zi și care sunt atât de firești, că nu le mai vede nimeni. Da, nu mai alăptez, nu mai schimb scutece, nu mai pierd nopți, nu mai păzesc febre. Acum sunt șofer personal, psihoterapeut de ocazie, când trebuie să stau să ascult minute în șir de plânsete, supărări și probleme de la școală, ajutor la teme, bucătar, sac de box și orice rol se ivește atunci, pe loc. Îl vreau sau nu, îmi place sau nu, pot sau nu, astea-s detalii, incluse la grămadă în fișa postului de mamă.
Mulțumesc că mi-ai făcut sandvișul, a fost foarte bun! Mulțumesc că mi-ai pregătit hainele! Mulțumesc că faci paturile în fiecare dimineață! Mulțumesc că vii în urma mea și verifici ghiozdanul! Mulțumesc că îmi citești încă povestea de seară! Mulțumesc, mami, că schimbi tu litiera pisicii, știu că nici ție nu îți place! Mulțumesc că mă asculți și îmi suporți nervii și plângerile!
Miau, mulțumesc că ești singura care nu mă uită în fiecare zi și mă hrănește! Până și Pisica mă ia de bună și mi se împleticește în picioare, mai să dau cu capul de parchet, când întârzii câteva minute cu plicul.
Uneori, suntem atât de prinși în treaba noastră, în propria importanță și poveste, că e greu să ridicăm ochii și să îl vedem pe cel de lângă noi
Să îl întrebăm dacă îi e bine, dacă mai poate, dacă are chef, dacă vrea. Pentru că nu a zis niciodată că nu, nu s-a plâns, n-a cerut nimic. Nici măcar un Mulțumesc! Spune-l! Începe de la omul de lângă tine, soție, soț, copil, mamă. Continuă cu colegul de birou, prietena, bloggerul pe care îl citești. Găsește lucrul ăla pe care nici nu mai vezi că îl face, dar fără de care ziua ta ar fi mai grea, mai tristă, mai complicată. Spune-i un Mulțumesc din suflet! E terapie curată pe ambele sensuri.
Tu cui i-ai mulțumit azi?
Citește și
Mamă de copil școlar, mai greu decât cu un sugar
Mamele ar trebui să trăiască veșnic
Faptele bune se fac pentru oameni cât sunt în viață
Tu mai știi cum miros salcâmii?
Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
Tie. O fac acum…Multumesc Ioana pentru articolele tale minunate, in care oricine se regaseste la un moment dat
Cu drag! Si eu iti multumesc pentru cuvintele frumoase si zambetul tau bun
Iti multumesc tie azi…citesc cu drag articolele tale,ma regasesc in acesta…ma intreb cand mai trece oboseala asta..
Cu drag! Si eu iti multumesc. Nu stiu cand trece, poate cand pleaca la facultate copiii sau atunci devine si mai greu? 🙂
Un articol frumos. Multumesc :).
Multumesc si eu!
uite de aceea trebuie sa ne luam noi singure pauze si uneori sa mai lasam lucrurile sa se intample si fara noi. si daca nu se intampla ce?
al meu copil imi mai zice din cand in cand multumesc pentru diverse ocazii. ba chiar intr o zi mi a spus ca el crede ca sunt o super mama pentru ca fac asa de multe. asta a fost asa , ca pentru un an intreg.
niciodata nu m am gandit ca voi ajunge sa ma culc mult dupa ce s au culcat toti doar pentru a mai strange niste vase, a mai aduna niste rufe, a mai baga niste mancare la frigider. mereu am urât ruttina asta de mamă și soție dar iată că nu prea se poate fără ea.
Da, uneori poti, dar in majoritatea timpului nu prea. Pe mine ma enerveaza si mai tare sa vad balamuc si dezordine, asa ca mai bine oboseala de la facutul lor 🙂
Credeam ca numai eu sunt cu capsa pusa si obsedata parca de ordine si curatenie !Ma bucur sa aflu ca nu sunt singura !Multumesc !:)
Aaaa, capsa pusa e numele meu mijlociu 🙂 Cu drag! Si eu iti multumesc ca esti mereu aici! <3
Eu îți milțumesc și azi pentru întâlnirea de ieri. 😀
Si eu! Din tot sufletul! <3
Mulţumesc, Ioana! Eu spun mereu „mulţumesc!”, dar, se pare, atunci când faci lucruri care nu ţi-au fost cerute, ele nu au aceeaşi importanţã pentru cei care le primesc şi, fãrã sã conştientizeze, se bucurã de ele ca şi cum te-ar mulţumi pe tine. Ştii tu teoria aia care spune cã iubim din raţiuni egoiste, adicã din dorinţa de a fi iubiţi. Eu nu sunt de acord: mama unei familii (consorţii noştri sunt adesea doar nişte copii mai mari) iubeşte necondiţionat. Face totul pentru ceilalţi fãrã a primi ceva în schimb. Eu îţi mulţumesc ţie pentru cã îţi gãseşti timp şi cã împãrtãşeşti aici ceea ce mai toate mamele simt. Mã rog, noi, astea mai puţin „organizate”.
Cu drag si multumesc pentru comentariu si pentru parerea ta, cu care rezonez 🙂