Mulţi dintre voi ştiu şi cine nu ştie află acum, că Ana, Pisicuţa mică a familiei, cântă. Da, şi în baie, la masă, la joacă, când nu vorbeşte cântă şi de cele mai multe ori vorbeşte cântând, dar mai cântă şi pe scene, la concursuri, evenimente şi recitaluri.
Înclinaţia spre muzică a fost evidentă de pe la câteva luni, când singura metodă de liniştire era să îi cînt. Devenisem o Cutiuţă muzicală ambulantă, ştiam toate Pădurile cu alune, Bate vântul frunzele, Motanii călcaţi de maşină (cum, aţi ratat şlagărul? neapărat google-iţi Un motan cât un pisoi). Cum tăceam, cum se declanşau mârâiala şi plânsul. Pe la vreun an deja îşi dirija bunica şi străbunica, la figurat, dar şi la propriu, dându-le intrarea la diferite cântece. Când ridica mâna stângă trebuia să cânte una din ele, când o lăsa şi o ridica pe dreapta cânta cealaltă şi tot aşa, mare distracţie pe ea. Pe la doi ani nu vorbea încă, dar intona perfect cântecele de la grădi.
La 5 ani şi un pic a început să meargă la cor la grupul Bim-Bam şi la ore de canto, filmări, spectacole, concursuri, înregistrări, tot tacâmul. Am intrat împreună într-o lume fascinantă, dar şi provocatoare, despre care o să încep să povestesc la un moment dat şi aici.
Aşa că, atunci când am primit invitaţia de a vizita Atelierul de Voce şi muzică înfiinţat de Loredana Groza, ne-am bucurat amândouă. Loredana mi se pare singurul artist care prinde la toate generaţiile – şi la fanii Smiley, dar şi la cei care şi-o amintesc de la Mamaia ’86. Mă fascinează modul în care a reuşit să se metamorfozeze de fiecare dată şi să rămână pe val. Recunosc că nu am expus-o pe Ana foarte tare muzicii actuale, a mai prins de ici colo, de la radio, de la concursuri sau de la copiii mai mari, dar nu este foarte la curent cu ceea ce se ascultă. De la Loredana însă ştia câteva piese, unele mai vechi şi altele din repertoriul actual, în special „Te iubesc” şi „Apa”, pentru care făcuse chiar o pasiune la un moment dat.
Am găsit la Atelier o atmosferă plăcută şi oameni zâmbitori, gata să ne arate ce fac ei acolo cu şi pentru copii. Atelierul de Voce şi Muzică nu e numai despre interpretare vocală, pentru că un artist complet are în spate mult mai mult decât voce. Prima dată copiii au făcut cunoștință cu profesorul de actorie, un tânăr absolvent de teatru, care i-a prins în tot felul de jocuri haioase, amuzante,prin care urmărea să îi facă să se simtă bine într-un mediu necunoscut lor. Mi-a fost clar că şi cursurile de actorie se desfășoară în acelaşi stil de joacă şi voie bună, cel mai bun mod de învăţare pentru copii. Am urcat apoi în sălile de muzică.
În clasa de canto ne-au întâmpinat trei fete frumoase şi foarte simpatice. Printre ele, o figură cunoscută, Oana Brutaru, una din concurentele de la Vocea României sezonul 1. Fetele le-au explicat copiilor, cu exemplificări video, ce este aparatul vocal, cum se formează sunetele şi ce este diafragma – moment în care Ana a dus repede mâna la burtică. Povestea asta cu diafragma o fascinează de ceva vreme şi probabil că va mai fi în trend o perioadă.
Şi când s-au apucat copiii de cântat Apa, apa, apaa, se deschide uşa şi intră chiar Loredana. Naturală, surâzătoare, firească, departe de o atitudine de divă în plină glorie. Mai degrabă un om care iubeşte ceea ce face şi asta se vede de departe.
După ce a stat puţin de vorbă cu copiii, Lori a fost pusă în temă de Cristina (care ne-a şi invitat) că Ana cântă şi evident că a vrut să o audă. A fost cu un pic de emoţii, pe mini-artistă o apucase tracul, pentru că, după cum singură declară, e mai simplu să cânţi unei săli de 800 de oameni decât unui grup de 10-15. Oh, well, noi nu avem de unde să ştim, aşa c-o credem pe cuvânt. A depăşit momentul, eu am găsit negativul salvator şi cum i-am dat play a intrat în pielea de cântăcioasă şi s-a desfăşurat. Expresia de pe chipul Loredanei este din seria „de nepreţuit” pentru mine, încă o confirmare că Ana e bine şi cu rost acolo unde e. După pupăturile şi îmbrăţisările de rigoare, Lori ne-a cântat şi ea o piesă, împreună cu copiii şi le-a dat fiecaruia cadou un CD cu autograf. La final, mi-a spus că Ana este foarte talentată (inimă mare mare mare) şi m-a sfătuit să venim la o lecţie demonstrativă de Complete Vocal Technique, o tehnică vocală revoluţionară, care dezvoltă aptitudinile vocale, protejând în acelaşi timp aparatul vocal.
A urmat vizita în sala de pian, unde ne aştepta o fată frumoasă în rochie roşie cu buline şi pantofi cu toc. O prezenţă plăcută, diafană, discretă, care coincide destul de mult cu imaginea ideală a profesoarei de pian din capul meu şi nu are nicio legătură cu profesoara pe care am avut-o eu (oare de ce nu sufăr pianul?). Deja în elementul ei, Ana a făcut o demonstraţie de cântat la pian şi voce, dar şi un solo de chitară. La tobe şi în studioul de înregistrări au urcat singuri, dar bănuiesc că i-a plăcut mult, din moment ce am rămas ultimele. Dacă nu aveau şi oamenii program de cursuri pe ziua respectivă, am mai fi stat.
Mi-a plăcut la Atelierul de Voce şi Muzică, iar pentru cei care mă tot întreabă de locuri unde pot duce copiii să studieze muzica, îl aşez cu drag pe lista de recomandări. Sunt oameni tineri, entuziaşti, care fac lucrurile cu pasiune, ghidaţi din umbră de experienţa uriaşă a Loredanei, dar şi a partenerei sale, Lucia Ciobotaru. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul lor.
Pentru mine, întâlnirea cu Loredana a fost un exemplu de normalitate, o dovadă că a fi vedetă nu se măsoară în cât poţi să îţi fluturi genele şi câte fiţe poţi să ai, ci să te aşezi pe covor lângă nişte copii, cu microfonul în mână şi să faci ce iubeşti mai mult.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.