Părintele, tutorele sau susținătorul legal are obligația ca, minimum o dată pe lună, să ia legătura cu profesorul pentru învățământul preșcolar/învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar/profesorul diriginte, pentru a cunoaște evoluția copilului/elevului, prin mijloace stabilite de comun acord. Prezența părintelui, tutorelui sau susținătorului legal va fi consemnată în caietul educatorului – puericultor/educatoarei/învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământ preșcolar/primar, profesorului diriginte, cu nume, dată și semnătură.
Este unul din articolele din Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, adăugate sub semnătura fostului ministru Pop, la 8 ianuarie 2018. În vorbe clare, zice că orice părinte de copil școlar are obligația să se intereseze de situația copilului lui minimum o dată pe lună.
Așa sec și irelevant, articolul ăsta ascunde o realitate dureroasă: după ce le intră copiii în sistem, unii părinți consideră că acolo și-au terminat treaba. Au spălat, au hrănit, au educat în cei șapte ani „regulamentari”, de-acum să-l ia școala.
Realitatea e că tocmai când îl ia școala începe treaba ta
Până atunci e joacă de copii și tot ce ai clădit în câțiva ani se poate dărâma într-o clipă.
Școala are foarte multe datorii pe care nu și le face, dar datoriile ei nu le exclud pe ale tale
Școala nu îți învață copilul să își respecte colegii, să nu îi lovească, să nu îi jignească. Să își aștepte rândul când are de primit ceva, să ceară atunci când vrea un lucru, să întrebe atunci când nu înțelege. Nu îi spune că nu toți avem aceeași putere financiară și că hainele sau telefoanele nu sunt indicator de demnitate umană.
Că sunt lucruri pe care le vorbim în public și lucruri care nu privesc pe nimeni decât pe membri familiei noastre. Că fiecare om are drepturi și obligații, chiar și un om mic.
Școala nu îi spune când să ofere o mână de ajutor, nici când să împartă cu cel mai puțin norocos
Școala nu îl învață cum să se protejeze de agresori și abuzatori. Maximum aduce niște artiști de mâna a șaptea să îndruge trei prostii despre bullying, pe niște bani mulți de la primărie.
Nu îți învață copilul ce e sănătos și ce nu. Din contră, îți face treaba mult mai grea, fiindcă plantează niște tonomate pline de sucuri și chipsuri fix în ușa clasei. Tu trebuie să muncești și mai mult să îl convingi să nu arunce sandvișul la coș pe o porcărie foșnăitoare din aparat.
Școala întreabă prea puțin dacă a înțeles sau dacă poate
În schimb, cere, testează, evaluează, notează, penalizează. Tu trebuie să verifici cât poate, ce a înțeles, cât știe, de ce are nevoie. Și să-l ajuți, indiferent că are 6 sau 16 ani.
Școala nu dă doi bani pe cum se simte copilul tău
Tu trebuie să stai seară de seară cu el, să îl întrebi cum se simte, dacă are colegi cu care se înțelege și colegi care îl supără, să descoperi dacă își face ușor prieteni sau intră mai degrabă în conflicte. Să vezi cum o percepe pe învățătoare, cum se raportează la ea și la ceilalți profesori. Dacă are materii preferate sau materii pe care le respinge și de ce.
Școala nu îi va face educație civică, educație sexuală și niciun alt tip de educație
Nu discutăm acum ce ar trebui, vorbim pe fapte. Școala nu face nimic din toate astea și dacă vrei să nu îl „scapi din mână” (urăsc expresia asta, apropo!), trebuie să fii acolo, lângă el. Mai ceva decât atunci când era bebeluș. Față de atunci, când te cerea non-stop, el nu trebuie să se prindă de asta. O să creadă că vrei să îl controlezi, o să te respingă și adio!
Da, știu, e greu, al naibii, mie îmi zici?
Fișa postului de părinte nu se închide când copilul intră la școală. Atunci mai capătă o rubrică groasă, stufoasă, fără instrucțiuni de folosire și fără niciun fel de indiciu că ce faci e bine. Nu te întreabă cât ai de muncă la serviciu, nici dacă te simți bine, nici dacă poți, nici dacă vrei. E pe sistemul „faci ce vrei, dar îți asumi”. Într-o primă fază, niște amenzi, care probabil nu vor veni niciodată. Pe termen lung, fiecare cum îi e norocul.
În școala copilului meu există părinți care nu au venit niciodată la o ședință cu părinții, nu au dat niciun telefon să discute cu un cadru didactic, nu au pus nici măcar o întrebare. La o școală considerată „de fițe” din mijlocul Bucureștiului. Pentru ei, s-a adăugat un articol în lege. În legea din sistemul ăla ticăloșit, care ne omoară copiii.
Citește și
Otilia Mantelers. Succesul la școală depinde de implicarea părintelui
Mamă de copil școlar, mai greu decât cu un sugar
Ce facem când copilului îi e greu la teme?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Deseori mi se spune ca sunt prea implicata, prea conectata la viata scolara a copilului. Experients ne-a aratat ca poti scapa din vedere lucruri importante chiar si atunci cand acorzi atentie si esti preocupat de ceea ce se intampla, cu atat mai mult nu pot intelege o abordare de genul “ce se intampla la scoala e treaba copilului”. La momentul respectiv, am avut noroc cu ceilalti parinti care ne-au atras atentia ca lucrurile nu erau tocmai ok (povesteau copiii lor acasa). Tudor (un copil extrem de vorbaret si comunicativ) nu ne spunea nimic din cele intamplate (in timp ce noi puneam starea de “oboseala” pe care o observam pe seama acomodarii cu scoala).
La scoala noastra nu lipsesc cu desavarsire orele de “educatie”, au facut pana acum pregatire pt situatii de urgenta (inclusiv despre cum pot sa acorde primul ajutor), dezbateri pe diverse teme, discutii despre drepturile copiilor si despre pubertate, iar cand au probleme de relationare pot merge la consilierul scolii pt un sfat. Condider ca e o parte din puzzle, sustinerea si implicarea celor care te iubesc necondionat nu pot fi inlocuite cu nimic. Parerea mea!
Oooo, dar voi sunteti avansati tare! Foarte multe chestii fac la scoala, bravo! Si parintii implicati, sa vorbeasca cu copiii acasa, astfel incat sa observe ca e ceva in neregula cu alti copii. Multumesc pentru ca ai impartasit cu mine experienta ta!
Asa este, avem noroc de parinti implicati. Reactia lor a fost, in primul rand, una de revolta la gandul ca situatia respectiva ii afecta pe copiii lor. La un moment dat, au inceput sa vina mesaje spre noi (cand si-au dat seama ca nu stiam ce se intampla, de vreme ce nu reactionam in vreun fel).
Activitatile despre care am povestit fac pate din oferta extra-curriculara a scolii (acele ore suplimentare pe langa programa nationala pt care platim taxa lunara); se organizeaza fie cu toata scoala (pana anul trecut aveau in fiecare vineri assembly pe diverse teme), fie in functie de nevoile fiecarei clase. Asa cum spuneam si mai sus, sunt interesante si de ajutor insa nu inlocuiesc nevoia de conectare si suport parinte-copil.
Pfff, parca vorbesti din filme, Bravo, aveti noroc! Dar da, suportul parintelui nu este inlocuit de absolut nimic
Se poate sa ne spuneti despre ce scoala este vorba?