Now Reading
Niciun copil nu e prea mare pentru o îmbrățișare de mamă

Niciun copil nu e prea mare pentru o îmbrățișare de mamă

Mă așez ușor sfârșită pe pat. Avusesem iarăși un episod din seria „răbufnirile adolescenței” – mamele cu copii 9+ probabil știu perfect la ce mă refer. Dădeam să mă cufund  în pătura groasă a gândurilor, că vise de noapte nu mai am demult, când m-am gândit să fac totuși o încercare. Mă apropii de ea cu teamă și doar o cuprind ușor în brațe, ca pe ceva neprețuit, cu care te porți cu cea mai mare grijă. În loc de respingerea la care mă așteptam, o simt molatică, cum lasă brațele mele să o cuprindă. O pup ușor în creștet, cât încă mai ajung la ea – avantajul celor 177 de cm cu care m-a înzestrat natura – și las liniștea să fie. Îmbrățișare de mamă aud glasul ei cristalin. Îmi simte semnul întrebării în respirație și adaugă, ceva mai tare de data asta: Oricât de tare mă enervezi uneori, ca tine nu îmbrățișează nimeni. Tu ai îmbrățișare de mamă. Credeți că mi s-au umezit un pic ochii?

Cu un ghem de nostalgie, mi-am amintit ca pe-o peliculă toate momentele în care i-am dat o îmbrățișare de mamă

Când s-a născut și mi-au pus-o în brațe mozolită și udă, cu ochișorii aproape închiși și buzele mele i-au apăsat ușor creștetul, exact ca în acel moment, de 12 ani și jumătate mai târziu. Când o țineam strâns în brațe la sân și o rugam șoptit să nu mai plângă, că nu știu ce să-i mai fac. Când mergea de la unul la altul și brațele mele o așteptau s-o prindă înainte să dea cu nasul de covor. Când am lăsat-o la grădiniță, un ghemotoc în geacă pufoasă mov și mi-aș fi lăsat și brațele gaj în jurul ei, doar să știe sigur că mă întorc. Când au operat-o de polipi și încercam să o cuprind, doar doar o s-o opresc din alergatul tip iepuraș pe baterii și pe mine n-o să mă mai certe asistentele că fuge abia coborâtă de pe masa de operație. Când fiecare mic conflict de la grădi se transforma într-o mini tragedie și în brațele mele dispăreau lacrimile, ca zvântate cu feonul. Când a coborât de pe scenă la primul concurs, cu cutia de carton în care era cățelușul de pluș folosit ca recuzită, iar brațele mele erau singurul limbaj care nu deranja restul concurenților.

Când s-a așezat plină de entuziasm în banca de lemn din clasa pregătitoare și s-a ridicat cu o umbră de tristețe, pentru că și-a dat seama destul de repede cum e cu libertățile odată „intrat în sistem”. Când universul nostru s-a ciobit și-am simțit în brațe fiorii deznădejdii. Când a revenit din prima vacanță fără ambii părinți și brațele mele a trebuit să fie din nou sigure și strânse. După fiecare spectacol, când lăsam jos buchetele și îmi deschideam brațele, pentru că știam că nu egalează nicio altă recompensă. În toate momentele în care nu mai știam ce să mai spun și atunci tăceam și deschideam larg brațele.

Mi-a fost teamă că dințișorii ascuțiți ai vârstei o să facă ferfeniță tot ce am construit între noi

Că ușile trântite o să acopere iubirea. Că nervii, nestăpâniți uneori de ambele părți, o să aducă nori de nemăturat. Că tăvălugul vieții o să șteargă amintirea îmbrățișării mele. Că standardele „găștii” o să mă trimită la plimbare, cu brațele mele deschise cu tot.

Nicicând nu puteam să mă înșel mai tare, pentru că niciun copil nu e prea mare pentru o îmbrățișare de mamă

Așa că, dragi mame care simțiți uneori că e prea greu de dus, că v-ați pierdut argumentele și puterea de convingere, că vă piere vlaga să repetați la infinit aceleași lucruri, că ați obosit, doar opriți-vă, tăceți și deschideți-vă brațele. Lăsați să vină la pieptul vostru ghemotocul de câțiva anișori, copilașul cu ochi senini sau adolescentul rebel și mai înalt decât voi. Pentru că acolo, lângă inima mamei, pier și lacrimile și supărările și grijile și întrebările despre viitor și sensul vieții.

Acolo se face liniște, măcar pentru o clipă și rămâne doar iubirea, în ritmul bătăilor voastre, în tandem, ca atunci când erați o singură ființă.

Credit foto  Olishka Photoraphy

Citește și

Copilul tău nu-ți aparține, așa că dă-i drumul, oricât ar fi de greu

Iubește-mă când merit cel mai puțin

Când o să crești, aș vrea să știu de tine

E atât de mișto să fii mamă de fată!

Oamenii oglindă și durerile nespuse

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top