Cu o mână îmi țin rucsacul, e prea aglomerat să îl pun în spate. Cu cealaltă încerc să țin telefonul cât mai sus și cât mai drept. Al Pisicului s-a închis, baza e la mine. Muzica mă emoționează, iar proiecțiile de pe castel mă transportă într-o poveste, în care miile de oameni din jurul meu dispar. Sunt doar eu în lumea prințeselor, unde totul e posibil. Deși e al doilea spectacol într-un parc Disneyland pe care îl văd, efectul e la fel de puternic. Poate mai puternic, pentru că suntem la Disney World Orlando, locul de unde a pornit povestea parcurilor Disney. Mă trezește din visare imaginea mișcată. Dusă de val, aproape că am pus deoparte telefonul ca să văd pe viu ce se întâmplă. Imaginile par mai departe prin ecran.
Trebuie să fiu atentă, așa că jumătate din magie piere. La doi pași de mine, Ana e fericită și trăiește momentul din plin. Îmi vine să închid telefonul și doar să mă bucur. Nu mă îndur. Dacă o să vrea revadă spectacolul? În plus, ce le arătăm celor dragi când ne întoarcem? Măcar de filmare să se bucure și ei. Găsesc o poziție bună și trag cu ochiul pe lângă, cu grijă să nu îl mișc.
Îmi dau seama că am ajuns să ne trăim viața prin ecranul telefonului
Nicio experiență nu pare completă dacă nu avem „dovezile” că ea chiar a avut loc. Măcar 10 poze în aceeași postură, să avem de unde alege și neapărat câteva filmulețe. Cine știe când ne-o apuca dorul și ne uităm la ele. La concerte e plin de telefoane aprinse și ridicate deasupra capului. La serbările copiilor, cu o mână ținem telefonul, cu alta ne ștergem ochii. În vacanțe, ne luăm aparate subacvatice sau huse impermeabile, să ne filmăm și sub apă, să nu rămână nici măcar un moment neașezat în memoria cardului.
În realitate, ne apucă vreodată cu adevărat dorul? Reușim să ne uităm măcar un pic la tot ce filmăm? Merită să ne ciuntim toate experiențele, să ne furăm câte puțin din emoția lor pentru ceva la care sunt șanse mari să nu ne uităm niciodată? E chiar musai să ai totul într-o bucată de metal, când ai putea păstra mai mult în inimă?
Tehnologia ne dă enorm, dar ne răpește pe noi din momentul prezent
Ne știrbește un pic din emoția unor clipe care e foarte posibil să nu se mai repete. Ne ia din ceva ce avem acum cu siguranță, ca să ne ducă într-un mâine posibil. Ne face să dăm experiența completă pe o falsă „atenție distributivă”.
Hard discurile se pot arde, cardurile se pot șterge, strica sau pierde și într-o clipă rămân doar amintirile. Amintirea a ceea ce n-am trăit sută la sută, pentru că eram prea ocupați să facem amintiri.
Nu zic să nu mai filmăm sau pozăm deloc, ar fi absurd. Dar putem privi, măcar câteva clipe, altfel decât prin ecranul telefonului, lucrurile care ne fac inima să vibreze. Putem să ne prefacem puțin că suntem pe vremea aparatelor foto cu film, filmul tocmai s-a terminat și durează câteva minute să îl schimbăm. Minute în care ne dăm voie să fim prezenți și să trăim cu bucurie ce se întâmplă sub ochii noștri. Să dăm play atenției noastre totale și pauză fricii că o să pierdem ceva. Oricâte memorii externe punem la bătaie, tot ce avem nevoie să știm rămâne în memoria proprie. Să îi acordăm un pic de credit.
Citește și
Când ai crezut ultima dată despre tine că meriți?
Nu te mai ascunde, copilul te merită autentic
Tu mai știi cum miros salcâmii?
Eu trăiesc și pentru mine, nu doar pentru copilul meu!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels.com
Ma bucur ca ai atins acest subiect.Ultima data fetita mea cea mare a avut ora deschisa la balet.Toti parintii erau cu telefoanele la filmat…eu deabea ma puteam stapani sa nu plang in hohote de fericire…N-am putut sa-i arat nimic sotului din ce-am vazut dar pe mine m-a marcat profund si petru tot restul vietii acest Moment unic.
Si eu ma intreb adesea daca merita sa ne ‘pierdem ‘ timpul vizualizand trecutul privind la poze.Cred ca e mai important prezentul,mai intns si mai plin de Energie.Recunosc ma uit si eu uneori la poze facute cu Multi ani in urma si devin nostalgica …uneori o fac din plictiseala,alteori dau intamplator peste ele si ma pierd in vizualizarea lor…Poate MODERATIA e raspunsul corect !
Pe de alta parte ma straduiesc uneori sa fac o poza intr-un anumit moment Special si pierd si trairea lui si nici poza nu iese pentu ca fix in secunda 2 copilul s-a oprit din ce facea de ex.Plus ca de multe ori o poza reprezinta poate doar 10 % din ceea ce poate cuprinde ochiul liber si celelalte simturi .
Clipe frumoase in continuare va doresc si…bucurati-va cat mai mult si fara poze !
Fausta
Ce frumos ai scris, draga mea! Si eu iti multumesc! Azi am avut o zi phone-free, pentru ca am fost la un parc acvatic si desi aveam husa speciala, impermeabila, am ales sa las telefonul la vestiar. A fost magic, desi nu am nicio poza sa o dovedesc 🙂
A, eu de multa vreme fac cateva poze pe ocazie si atat. De regula fortez familia sa ranjeasca intr-o poza, pe care o si printez, sa ne aducem aminte (si ne aducem, e dragut sa ne uitam la poze), in rest doar daca vad ceva deosebit. Am observat ca la poze cu noi ne uitam, dar la poze cu zeci de mii de peisaje si obiective turistice nu
Ce frumos, bravo, bine ca ai reusit!