Now Reading
Ne dorim să iubească școala, dar le-o prezentăm ca pe sfârșitul copilăriei

Ne dorim să iubească școala, dar le-o prezentăm ca pe sfârșitul copilăriei

iubească școala

Intri la școală? A, gata cu joaca! Vezi tu pe naiba de acum! S-a zis copilăria! Vai de fundul tau! Cam astea erau și încă sunt reacțiile adulților – vecini, cunoștințe, oameni de pe stradă când aud că un copil începe școala. Cam ce emoții credeți că stârnesc ele în mintea unui copil de 5-6 ani, de la care avem apoi pretenția să iubească școala? Locul ăla nasol, în care s-a terminat cu joaca, singurul lucru care are sens și valoare pentru copii la vârsta respectivă.

Nici serbările de final de grădiniță nu-i ajută pe copii să își dorească să ajungă la școală

Cele mai multe sunt pline de cântece și poezii de jale. Adio, grădiniță!, S-a terminat cu joaca!, La revedere, doamna educatoare! sunt doar câteva din titlurile pe care mi le amintesc. La una din serbările de grupă mare la care am asistat, deși Ana nu pleca în anul ăla la școală (a repetat grupa mare și a avut două serbări de final), mi s-a rupt sufletul de bieții copii. Timp de două ore am auzit numai cum își părăsesc ei ursulețul, păpușa și alte jucării iubite, pentru că acum în locul lor vor pune penarul și caietele. Cum vor lăsa ei joaca și parcul pe statul la birou la teme.

Totul vorbea despre cât de frumoasă era viața la grădiniță și ce teribilă urma să fie școala

Odată plecați cu setarea asta, cum am vrea să înceapă școala? Nu mai vorbim că acolo doar li se confirmă, începând cu bodyguarzii și până la unele cadre didactice că s-a terminat cu libertatea, acum trebuie să stea în bancă 4 ore pe zi, eventual nemișcați, să respecte reguli, să nu iasă din clasă, să nu alerge, să nu să nu, să nu, de 100 de  ori NU.

Îmi amintesc de Ana în prima săptămână de clasă pregătitoare, când tot ceea ce făcea când o luam de la școală era să alerge prin parc cu mâinile desfăcute, parcă voia să își ia zborul și să țipe Sunt liberăăăăăă!!!! Și acum mi se strânge stomacul. În ultimul an de grădiniță, deși la stat, a trăit o libertate frumoasă, firească. Fără stat la măsuță și făcut fișe, cu permisiunea de a alerga pe holuri, cu jucat mult afară.

Trecerea de la grădiniță la școală ar trebui să fie lină și tot personalul ar trebui implicat în a le crea copiilor un început care să îi îmbie să vrea continuarea.

Școala nu ar trebui să fie  un bau-bau, o sperietoare aducătoare de fiori, o amenințare a sfârșitului copilăriei

Un loc în care te duci de nevoie și scapi dacă poți.  Școala ar trebui să fie pentru copii un univers al cunoașterii, un loc în care să meargă cu drag, unde să evolueze și să crească. Nu un loc în care diverși adulți purtători de ecusoane și de grade să le taie aripile copiilor, ci un loc în care aripile lor să se deschidă și ei să își dorească să zboare tot mai sus.

Iar schimbarea ar trebui să plece de la fiecare dintre noi, iar atunci când auzim că un copil începe școala să îl încurajăm și să îi urăm succes, nu să îl ridiculizăm și să îi spunem că i s-a terminat viața în forma în care o știa el până atunci.

Citește și

Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc

Mamă se copil școlar, mai greu decât cu un sugar

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?

Aș vrea să stăm de mână toată viața

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top