Mă uit în oglindă și încă îmi place ce văd. Nu mai am chipul unei adolescente, dar parcă zăresc pe el mai multă liniște, mai multă împăcare, mai multă tihnă. Văd copilul pe care l-am născut, pe cel pe care l-am pierdut, cumpenele și rezolvările din cuplu, întrebările și zbaterea din viața profesională. Văd bucurie și tristețe, speranță, teamă, putere și slăbiciune. Văd toate momentele în care am ezitat, dar și pe cele pe care le-am cucerit. Văd toți oamenii care au trecut pe lângă mine, cei care au lăsat semne, bucurii, întrebări, gust amar. Am vrut să adun 38 de motive de recunoștință la 38 de ani, dar am renunțat. Nu mai vreau liste, bilanțuri, planuri. Mi-e suficient mai degrabă să fiu atentă la cum mă simt când mă uit la anul pe care îl las în urmă.
A fost un an bun, iar recunoștința merge în primul rând către sănătate
Eu sunt bine, toți ai mei dragi sunt bine și asta mi se pare cel mai important. Am trecut iarăși cu bine cumpenele cu Buni, deși nu aș fi crezut. Dacă ar fi să cer un singur lucru mai departe, asta mi-aș dori. Să știu că suntem sănătoși și pe picioare toți.
Ana a trăit cea mai frumoasă experiență a vieții ei artistice de până acum, iar noi ne-am bucurat la maximum pe lângă ea
Aproape că am trăit peste 2 luni din anul ăsta pe holurile Operei Comice pentru Copii, iar de acolo s-au deschis porți și oportunități noi.
La capitolul recunoștință de mamă, deși trăiesc alături de o pre-adolescentă, ceea ce uneori e ca mersul pe gheață cu pantofi de lac, sunt fericită că încă își păstrează inocența, puritatea, că e încă extrem de atașată de noi și suntem cei mai buni sfătuitori ai ei.
În materie de vacanțe, călătorii și experiențe noi, chiar nu mă pot plânge. Am ajuns unde nu credeam că vom reuși vreodată, iar acum sunt mai sigură ca oricând că a fost doar începutul.
Pe plan profesional, lucrurile se așează, visele se împlinesc
Blogul a prins o voce puternică, în piață s-a văzut asta, am început să fiu căutată și să mi se propună proiecte frumoase, alături de oameni la care mă uitam până acum cu admirație și nici nu visam că voi putea fi vreodată acolo, cu ei. Ei bine, să nu spui niciodată…știți voi. Proiectele pe care le-am realizat până acum au fost recunoscute – Școala în lume este nominalizat la Webstock, cel mai important eveniment de on-line al anului. Am primit propuneri care mie nu îmi trecuseră prin cap, viitorul sună grozav. Timp să fie, că entuziasm și energie, din plin.
Am zis că nu fac asta, dar tot un soi de bilanț mi-a ieșit. Am învățat în anii ăștia, că deh, sunt vreo 18, cu 20 de experiență 🙂 să nu îmi mai doresc să am totul, ci să fac ce pot mai bun din ceea ce am. Și îmi iese din ce în ce mai bine. Mă uit mai rar în curțile vecinilor, mă tem mai rar de eșec, mă-ncred mai mult în ce știu și ce simt că e pus deoparte pentru mine.
Recunosc, de-un lucru n-am reușit încă să nu mă tem
De prefixul cu 4 care se-apropie. Poate până ajunge la mine, fac pace și cu asta, dar acum mă-nfricoșez cu gândul la clișeul vârstei, la riduri, la schimbări, la figura din oglindă. Am încrederea că până atunci o s-o accept și pe-asta. Până atunci, mă bucur de tot ce mă-nconjoară. De înc-un an, de înc-o zi plină de urări, de oameni dragi alături, de bilanțuri cu inimă împăcată și planuri cu mult entuziasm.
Credit foto copertă – Cristina Jilavu, Event Portrait
Machiaj Roxana C Make-up
Citește și
Exercițiul care mi-a schimbat, la propriu, viața
Iubește femeia care învață să nu fie mamă
Tu mai știi cum miros salcâmii?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
„Văd bucurie și tristețe, speranță, teamă, putere și slăbiciune.”
La multi multi ani, Ioana! Cu intarziere! 🙂
Multumesc mult! <3