Now Reading
Multă răbdare și mai puțin tutun. Experiența COVID-19

Multă răbdare și mai puțin tutun. Experiența COVID-19

Niciodată să nu spui niciodată. N-am zis, n-am gândit, nu mi-a fost frică, nu mi-am dorit, dar nici n-am fugit. N-am neglijat indicațiile, nu m-am închis în clopot, nu m-am expus, dar uite că m-am pricopsit. Că nu e nici pentru cine se ferește excesiv, nici pentru cine ia la mișto totul. E pentru cine are nevoie de experiența asta și este foarte important cum gestionezi situația la toate nivelurile, dar mai ales emoțional. Cel puțin așa a fost în cazul meu.

Da, am trecut și eu prin experiența Covid-19, sau, cum îmi place să glumesc acum, că am trecut cu bine, am bifat-o și p-asta, mi-am luat de-o grijă 🙂

Nu  vreau să pun accentul pe simptome, că sunt așa de diferite de la om la om, de la zi la zi, că până și pe mine mă luau valuri ca tsunami-ul, pe nepusă masă. N-am avut febră, n-am zăcut, că nu mi-e felul, dar am experimentat trăiri ciudate, ca la nicio viroză comună. Am fost sigură că-i răceală trecătoare, dar instinctiv m-am izolat și mi-am anulat tot ce aveam programat. Nu prea multe, că de, în ziua de azi și o vizită la ghenă e prilej de ruj roșu și parfum scump :-).

Am aflat în ziua a cincea că am de-a face cu Covid-19, în ziua a șaptea abia am realizat că tot ce mănânc (n-)are același gust și că litiera pisicii trebuie schimbată doar fiindcă vedeam câte ceva în ea, altfel, în baza nasului, s-ar fi umplut până la refuz. Momentele culminante au fost zilele 9-11, fix când ziceam “hai, c-am scăpat” și mă trezeam că-s mai leșinată ca portocalele pe care le măcelăream zilnic întru imunizare.

Cel mai greu a fost cu starea de oboseală și ceață pe creier, comparabilă un pic cu stările pe care le-am avut în perioada de lockdown, dar parcă ceva mai vânoasă, că de, atunci era mai mult pe fond psihic.

De fapt, aici cred eu că e cheia și cu virusul. Psihicul atârnă ca aurul la amanet în toată ecuația asta

Izolată în casă, singură cu copilul, care n-a avut nimic, apropo, cu cumpărături aduse la ușă, cu apropiații pe hol, cu mască și la distanță, cu stările fizice proaste și cu incertitudinea că nu știam ce va fi mâine, au fost câteva momente în care am simțit că pic.

Dar, bătăioasă cum mă știți, m-am luat de guler cu Covid-19 și l-am întrebat franc și de la obraz De ce-ai venit, bre, la mine și ce vrei?

Și uite așa, în zilele alea mai grele, în care părea că sunt mai rău când ar fi trebuit să fiu mai bine, am reușit, fără să realizez aproape, să închei majoritatea socotelilor cu trecutul, să mă împac cu divorțul și să ajung la starea aia de acceptare de care am tot auzit de la grupul de suport încoace și care tot părea de neprins, mai ceva ca Morgana în deșert. Am meditat, am iertat sincer și din suflet și am avut răbdare și încredere că va fi bine. Și a fost.

Ei bine, da, pentru mine, oricât de nebunesc ar suna, Covid-19 a fost purgatoriul final de care aveam nevoie pentru vindecare

Picătura finală în paharul lecțiilor din martie 2019 încoace, bruma de înțelepciune de care mai aveam nevoie ca să pot să rup odată mâța-n două și să merg mai departe. Acuma ce să zic, sper să mă și țină, că cică a doua oară puțin probabil să te pricopsești :-). Lăsând gluma la o parte,  ce mă bucură cel mai tare este că nu am dat virusul nimănui și că am reușit să îmi mențin moralul sus în toată perioada asta.

Ba chiar am reușit să muncesc în continuare, am participat la cursurile la care tocmai mă înscrisesem (online totul, of course) și mi-am onorat toate angajamentele făcute înainte. De luat habar nu am de unde, că celebrul contact direct nu l-am avut cu nimeni străin, iar apropiații au fost și sunt sănătoși, de ieșit am ieșit cam cât o fac toți oamenii responsabili în perioada asta și masca am purtat-o și singură în mașină, de mă bușea și râsul când mă trezeam că o am încă pe moacă.

Oricum, e mai puțin important de unde, cum ziceam, mie mi-a folosit experiența și cred c-am avut noroc de-o formă blândă. Încă mai resimt și eu oboseală și ceva dureri musculare după efort, înțeleg că sunt simptome care persistă mult timp.

Ce mi-ar fi plăcut să știu înainte de a avea Covid-19?

Păi cam ce nu zice nimeni, că-s toți prea ocupați cu cifrele fataliste și comunicările morbide. Să mă imunizez. Cred că a contat enorm tratamentul naturist pe care îl iau de prin august pentru dereglările hormonale, dar mi-aș fi dorit să știu că ar fi bine să iau Vitamina C, D și Zinc și înainte, nu doar ca tratament. Poate voi știți, iar dacă nu știți, eu zic să întrebați doctorul și să faceți preventiv un tratament de întărire a organismului.

În cinstea ieșirii cu bine din această experiență, dar și pentru că aveam temă la calendarul de advent, am prestat o minunată ședință foto ad-hoc, acasă, de la care a reieșit prea frumoasa poză de ilustrare a acestui articol, fără prea mare legătură cu subiectul, dar măcar suntem colorate și zâmbitoare.

PS – Pentru că știu că subiectul e unul controversat, m-am gândit de un milion de ori până să scriu o dată, dar am zis că face bine să dăm mai departe și experiențele mai puțin dramatice cu acest virus. Nu a fost ușor, nu a fost nici cel mai greu din lume, îmi pare sincer rău pentru cei care au trăit povești mai rele și sper din toată inima să privim curând în urmă și experiența Covid-19 să devină doar o altă filă de istorie.

See Also

Citește și

Oamenii oglindă și durerile nespuse

Stop! Dacă eu nu am grijă de mine, cine o să aibă?

De la chemat salvarea la dans cu mătura prin casă

Ziua în care am realizat că nu mai vreau să schimb pe nimeni

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top