Mami, să știi că azi le-am supălat pe doamnele de la bucătălie, dal am avut dleptate, îmi spune ea într-o zi pe când o luam de la grădiniță, în urmă cu niște ani (vreo 4-5 pe puțin). De ce iubita mea? o întreb eu, crezând că cine știe ce grozăvie făcuse sau spusese. Pentlu că le-am spus să nu mai amenințe copiii, că Mos Clăciun vine la toți, nu doal la cei care mănâncă tot din falfulie sau la cei cuminți, că el e bun și ialtă și copiii sunt și ei buni, toți. Le-am spus că așa mi-a spus mie mama mea și mama mea nu minte niciodată. Așa le-am zis mami, să știi! Aproape că am zărit în ochișorii ei două licăriri de lacrimi. Era prima ei „confruntare” conștientizată cu amenințările adulților.
Până atunci nimeni nu îi spusese că Moșul vine doar la copiii cuminți, doar la cei care dorm, care mănâncă tot sau învață poezia. Ea știa că Moșul aduce daruri tuturor copiilor, pentru că îi iubește pe toți, iar copiilor săraci le face daruri cu ajutorul nostru, al celor care putem dărui din ceea ce avem. Mai știa că orice greșeală se poate repara și nu pedeapsa sau amenințarea cu lipsa cadourilor sunt soluția.
La nici 5 ani, copilul meu le-a dat o lecție unor adulți, care nu cred că au înțeles-o
De atunci, a auzit peste tot cea mai veche și clasică amenințare a adulților rămași fără argumente: Dacă nu ești cuminte, nu mai vine Moșul. Dacă nu mănânci tot, te vede Moșul și nu îți mai aduce ce ai cerut, o să îți aducă o nuia. Și uite cum devine Moș Crăciun moneda de schimb a adulților care nu mai știu să îi „cumințească” pe copii. Atunci când amenințările de zi cu zi nu mai au efect, intră în funcțiune artileria grea, plasa de siguranță a tuturor părinților în prag de sărbători. Bietul Moș se transformă într-un fel de călău atotputernic, care stă cu o listă în mână și bifează.
Moș Crăciun contorizează tot ce vor oamenii mari să „îndrepte” la copiii lor
Cu siguranță el va taxa un brânci dat surorii sau fratelui, dar nu va băga de seamă când copiii se joacă frumos împreună, când se ajută sau își cedează unul altuia o jucărie. Va nota pe caietul secret când copilul nu mănâncă tot, dar foarte rar va remarca atunci când își împarte prăjitura cu un prieten. Va vedea când e neascultător sau face o criză de furie, dar va considera normal comportamentul considerat dezirabil de către părinte.
Care mai e diferența dintre părinte și Moș Crăciun, dacă ambii au doar cerințe de la copii?
Moș Crăciun ar trebui să fie bun și blând, darnic și iertător. Să iubească necondiționat și să dăruiască fără a fi nevoit să bifeze cerințe pe o listă imaginată de niște adulți care uneori uită să arunce regulile la coș și să trăiască magia. Scopul Moșului este să facă bucurii, nu să țină evidențe.
Dragi părinți, bunici și cadre didactice,
Haideți să îi restabilim împreună imaginea lui Moș Crăciun. Să ne învățăm copiii să fie buni, să asculte, să urmeze reguli, pentru motivele reale pentru care ar trebui să o facă, nu pentru a se bucura de îngăduința unui personaj de poveste, care ar trebui să le coloreze copilăria doar în nuanțele bucuriei.
Citește și
Când te întreabă, spune-i adevărul despre Moș Crăciun!
Mami, nu-l mai amenința că pleci!
Spune-i adevărul, tu ești reperul lui!
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Exact asa!
Bravo Ana, ma bucur ca a avut puterea inca de mica sa isi spuna punctul de vedere in fata adultilor, a avut perfecta dreptate!
Mi-am adus aminte de o discutie cu copiii mei cand erau si ei mult mai mici (ai mei inca cred in Mos, vorbesc serios), cand a inceput pe aici moda aia nenorocita cu „Elf on a Shelf” (adica se cumpara un Spiridus, poti sa dai google sa vezi, care in fiecare zi din Decembrie spioneaza copiii din casa din alt unghi, sa vada cine merita sa ajunga pe lista Mosului si cine nu), exact cum ai descris tu, un instrument cu care adultii sa mai reuseasca sa tina in frau copiii. Copiii mei imi povesteau cat de ingroziti sunt ceilalti copii din clasa sau din cartier de frica nenorocitului de Elf si la un moment dat m-au intrebat: „mama, dar la noi de ce nu s-a aciuat nici un Elf oare?” Si le-am spus ca Elfii au facut sfat si au decis ca la noi in casa nu prea au ce face, ca la noi copiii sunt buni la suflet si daca mai fac cate o greseala din cand in cand, toti facem greseli dar asta nu inseamna ca suntem rai si ca nu mai meritam sa ne viziteze Mosul… De atunci a devenit cumva motiv de mandrie („Noi suntem buni toti, nu avem Elf!”) dar si motiv de introspectie („m-am gandit ca n-ar fi frumos sa fac chestia asta, sa nu cumva sa ne trezim cu vreun Elf pe cap”), deocamdata functioneaza echilibrul asta 🙂