Cel mai recent „conflict” în familia noastră este legat de ecrane şi gadget-uri sau mai precis de incapacitatea noastră de a fi în consens pe subiectul ăsta. Ana cere, noi suntem depăşiţi de situație, refuzăm şi punem limite, ea se înverşunează şi cere tot mai mult, situaţia escaladează şi uite aşa se duce toată armonia. Pe orice cale aş apuca-o, oricâte teorii aş aplica, oricâtă răbdare aş avea, totul se face ţăndări când vine vorba de subiectul ecrane.
Scenarii comune
1. Se deschide TV-ul la 10 dimineaţa pentru un episod de Sofia I, cu promisiunea solemnă că este singurul. După ce se termină, invariabil încep negocierile pentru încă unul şi încă unul şi încă unul. Cât stăm împreună şi facem activităţi e relativ ok, o perioadă e ok şi singură, se joacă, inventează poveşti, dar apoi începe din nou circul. Eu la un moment dat mă enervez şi nu mai ştiu cum să reacţionez. Mă simt o mamă rea să tot refuz, dar parcă nici nu vreau să o las ore în şir la TV
2. Suntem în maşină. Ne jucăm o perioadă „Jocuri de jucat în trafic”, cântăm cu cântecele de la radio sau de pe CD-uri, inventăm jocuri şi poveşti, vorbim. La un moment dat simţim şi noi nevoia de o pauză. Ana se joacă singură, apoi începe să ceară telefonul să vadă un fimuleţ scurt pe youtube. Îl primeşte cu rugămintea să îl înapoieze după un număr de filmuleţe stabilit anterior (de regulă 3 filmuleţe). După ce se termină, ea mai cere sau dacă înapoiază telefonul la nici 5 minute îl cere din nou şi insistă. Tati o roagă să facă linişte pentru că are nevoie să se concentreze la condus, ea este deja agitată şi face parcă şi mai rău. Tati se enervează şi uite aşa s-a creat atmosfera tensionată.
Scenariul e acelaşi şi în cazul tabletei, cu diferite variaţiuni. Am încercat varianta cu bileţele colorate a câte 15 minute fiecare, pe care eu i le dau la începutul săptămânii şi apoi ea mi le dă pe măsură ce consumă din timp. A funcţionat o perioadă, dar fără să facă dispărută “obsesia”.
Eu nu cred că aceste gadgeturi sunt un subsitut al nostru, pentru că îmi place să cred că are parte de atenţie şi timp împreună. Cred mai degrabă că din cauză că a avut mereu limite şi nu am lăsat-o în neştire, ecranele au devenit un fel de fruct oprit. La asta s-a adăugat şi starea noastră de tensiune când vine vorba de subiect şi am intrat într-un cerc vicios din care nu mai putem ieşi.
Şi uite aşa, aflată în impas total şi neştiind ce soluţie să mai găsesc, mi-a venit ideea salvatoare să apelez la Mirela Retegan. Ea are experienţă cu Maya la toate vârstele şi “crizele” aferente lor şi are mereu un răspuns la orice problemă.
I-am expus Mirelei fix scenariile de mai sus, plus câteva întrebări suplimentare, ea mi-a răspuns scurt şi la obiect, plin de substrat, în stilul ei caracteristic.
„Copilul, din punctul meu de vedere nu are nicio nevoie exagerată. El încearcă pur şi simplu să facă lucruri plăcute atunci când nu are altceva de făcut. Cât să se uite pe geam şi să admire peisajul? Noi dăm drumul la radio, avem cd-urile preferate, ne pregătim atunci când plecăm la drum lung. El ce variante are?
Ce să facă în casă un copil care nu are voie să iasă fără părinţi, care nu are gaşcă de copii, care e cu mami sau tati în ceafă mereu şi tot ce face este planificat, organizat, totul e în nişte limite. Le-am trasat terenul, le-am construit cuşca, mai au şi hamuri cu lesă mulţi dintre ei. Sunt legaţi de noi în permanenţă. Unii părinţi nu acceptă multă vreme că i-a fost tăiat cordonul ombilical copilului şi el are propria lui viaţă cu nevoile personale. „Du-te şi joacă-te la tine în cameră” este expresia pe care se construieşte de regulă timpul liber al copilului.
Eu ma gândeam în fiecare zi: ce-i fac de mâncare, cu ce o îmbrac, unde o duc şi, mai ales, ce posibilităţi de-a petrece timpul liber avem, împreună sau separat.
Ei bine, copiii nu fac pauză. Daca nu îi dai altceva interesant de făcut, va cere telefonul sau tableta. Iar tu, mami, trebuie sa fii mai inventivă decât toţi realizatorii de emisiuni şi filmulete pe care copilul tău le găseşte pe internet.
Copilul stă puţin timp cu părinţii. Bine-ar fi să facă lucruri împreună, nu neapărat să se joace. Dar să îl implice în ceea ce fac ei.” (Mirela Retegan)
Pisica pe sârmă – Ce facem când copilul este expus mediilor în care foarte mulţi copii au telefon şi principala lui mare problemă în viaţă este că nu primeşte telefon la 7 ani jumătate? Am discutat, am explicat, am întors-o pe toate feţele, s-a blocat în “eu vreau telefonul meu, e tot ce îmi doresc şi orice o să îmi luaţi de ziua mea nu o să îmi placă” şi a rămas acolo.
Mirela Retegan – Las-o acolo. Eu am fost foarte fermă în deciziile mele. Si Maya ştia că nu ne jucăm când e vorba de lucrurile serioase. “Este o decizie care îmi aparţine, nu aş vrea peste 10 ani să-mi spui: mama, eu eram doar un copil, tu trebuia să-ţi dai seama care lucru îmi face rău şi care îmi face bine”. Şi unele lucruri nu sunt negociabile, ele se comunică pur şi simplu.
Pisica pe sârmă – Cum o dregem atunci când noi înşine folosim mult tehnologia?
Mirela Retegan – Bravo! Despre asta e vorba. Noi suntem cel mai prost exemplu pentru copilul nostru. Noi i-am dat prima oară telefonul să se joace ca să avem linişte, noi i-am pus tableta în mână să câştigăm puţină intimidate. Iar noi suntem cu telefoanele legate de mână. Maya şi-a dorit anul acesta de Paşte o vacanţă în care eu nu am avut voie să intru pe facebook sau pe orice alt mijloc de comunicare pe internet. Am intrat în sevraj în primele zile. Apoi m-am relaxat şi am avut cea mai liniştită vacanţă, iar cu copilul meu am vorbit câte nu am apucat un an de zile.
Pisica pe sârmă – Cum îi explici altfel decât prin cuvinte că mami are nevoie de laptop şi telefon pentru a scrie, pentru a primi comenzi şi pentru a comunica cu oameni pe care altfel nu îi poate accesa? Şi că un joc pe telefon de-al ei nu e totuna cu un articol scris de mami pe laptop.
Mirela Retegan – Depinde cât de mult stai cu el în braţe. Şi cât de mult laptopul sau telefonul i-o fură pe mami. Sincer, am putea să ne facem un program pentru asta.
Dacă oamenii mari, în loc sa traseze limite copiilor, să se preocupe cum să le organizeze viaţa şi timpul, şi-ar consuma mai multă energie în care să-şi organizeze propria viaţă şi să-şi traseze propriile limite, copiii noştri ar fi mult mai fericiţi!
M-a pus pe gânduri şi, citind răspunsurile, mi-am creat găsit propriile soluții, pe care le voi testa şi le voi împărtăși. Cam asta face un antrenor, te ghidează, dar te provoacă să îţi dai TU răspunsul.
Şi pentru că e plină ţara de părinţi ca mine, care vor să găsească cele mai potrivite soluţii pentru ei şi copilul lor, dar uneori se împotmolesc şi nu mai văd trenul pentru că sunt prea aproape de el, Mirela pleacă în turneu, să îi antreneze pe părinţii conştienţi şi dornici să creeze relaţii frumoase şi sănătoase cu copiii lor.
Ce ştie Mirela să facă?
- poate să transforme haosul în distracţie
- poate să te învețe să gestionezi o criză prin joacă
- poate să te învețe să-i explici copilului tău cele mai importante lucruri despre viaţă – jucându-vă
- poate să te ajute să câştigi timp fără că el să simtă că l-ai abandonat în favoarea altor activităţi
- ştie cum să-l determine pe copilul tău să facă singur treburile casnice şi să îi facă şi plăcere
- te învață cum să faci mâncare în timp ce el se joacă pe lângă tine
- te învață cum să-i dai copilului tău sentimentul că eşti în spatele lui în fiecare clipă şi el poate să fie curajos să mergă mai departe
- ştie ce le place copiilor, ştiu ce îi face să radă, ştiu cum prin joacă să le oferim o bază morală pentru educaţie
Turneul cuprinde 7 oraşe, iar preţul unui bilet este de doar 35 lei, care include CD-ul şi carnetul cu jocuri create special pentru acest program.
Detalii despre turneu, precum şi modul de procurare al biletelor, pe Antrenorul părinţilor.
UPDATE – Pentru workshop-ul de la București din 2 octombrie biletele sunt sold out! Pe 16 octombrie Mirela va fi la Iași, iar bilete se pot procura de aici.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Mirela este printre putinii bloggeri care e si parinte al unui copil mai mare de 10 ani ( daca ma gandesc bine, e unicul despre care stiu eu).
Citesc mereu cu interes modul in care ea o educa pe Maya.
Intr-un articol, Mirela spunea ” Fii umbra lui si nu carligul de care sta agatat”. Ne-a si expus acolo experientele sale si modul in care o creste pe Maya independenta si libera.
Ce ar face daca copilul nu si-ar dori acea indepedenta? ( nici la 4 ani cand refuza categoric sa mearga in excursii singura, nici la 6, 8, sau 10 cand nu vrea sa auda de tabara sau de plecat fara noi de acasa. Nu isi doreste sa decida singura cu ce se imbraca nici acum, nu si-a dorit nici cand era mica. Am petrecut foarte mult timp cu ea, am incurajat-o mereu sa ia propriile decizii, dar nu e niciodata sigura ca e bine ceea ce decide, desi ii spunem ca orice decizie e buna cand e luata. Respectiv are nevoie de noi pentru a o ajuta sa ia decizia finala. Exemplele pot continua).
Cam asta ar fi intrebarea mea: cum iti educi copilul sa fie independent, cand el nu isi doreste asta? El se simte bine si confortabil, fericit si linistit cand noi suntem carligul lui.
Ioana MarinescuIoana Marinescu12/09/2016
Castigatorii sunt
– invitatie la workshop-ul din data de 2 octombrie – Cristina Craciun
– raspunsuri personalizate de la Mirela Retegan – Lili si PS.
Va rog sa trimiteti la ioana@pisicapesarma.ro numele complet si adresa de mail, iar in cazul Cristinei si un numar de telefon.
Multumesc!
Buna. Eu as vrea sa o intreb pe Mirela: este mai important sa creezi o legatura cu copilul tau si sa descoperi alaturi de el ceea ce-l ajuta sau sa aplici metode de succes testate si propuse de altii? Mi se pare ca cel mai important lucru este sa-ti cunosti copilul si cred ca nimeni nu iti poate da reteta de succes pt educatia lui, parintele ar trebui sa fie singurul care sa stie cel mai bine metoda prin care poate comunica si prin care se poate face inteles. Educatia propriului copil nu este ca o formula matematica general valabila, este individuala si subiectiva.
Buna, Mirela! Ce sa fac cand imi pierd rabdarea DE TOT, dupa zeci de minute de marait, scancit, imbrancit, tipat, si alte modalitati de exprimare a nemultumirii copiilor mei? Fix momentul acela cand vad negru in fata ochilor si incep si eu sa tip nu stiu deloc sa-l gestionez si sa fac sa iasa pozitiv in loc sa iasa atat de nasol. Multumesc!
Buna! As intreba-o pe Mirela despre respect si politete din punctul copiilor (de pana in 8 ani) de vedere. Poate gasim un joc prin care sa ii fac sa simta si inteleaga importanta comportamentului lor cand se afla intr-un grup (ex. La scoala sa nu isi deranjeze colegii daca el a terminat mai repede ce avea de facut, cuvintele magice : buna (buna ziua), multumesc, te rog.. aduc bucurie celor din jur cand sunt folosite din inima..nu as vrea sa le foloseasca doar ca regula stricta)
Multumesc, pisik pentru un articol (editat) bun!
Pupicei
Ioana MarinescuIoana Marinescu12/09/2016
Castigatorii sunt
– invitatie la workshop-ul din data de 2 octombrie – Cristina Craciun
– raspunsuri personalizate de la Mirela Retegan – Lili si PS.
Va rog sa trimiteti la ioana@pisicapesarma.ro numele complet si adresa de mail, iar in cazul Cristinei si un numar de telefon.
Multumesc!
Nu stiu in momentul acesta ce intrebare i-as adresa Mirelei, copilul meu este inca mic, dar tare mi-ar placea sa merg la acest seminar!
Cum îmi dau seama daca petrec suficient timp de calitate alaturi de fetita mea?
Ioana MarinescuIoana Marinescu12/09/2016
Castigatorii sunt
– invitatie la workshop-ul din data de 2 octombrie – Cristina Craciun
– raspunsuri personalizate de la Mirela Retegan – Lili si PS.
Va rog sa trimiteti la ioana@pisicapesarma.ro numele complet si adresa de mail, iar in cazul Cristinei si un numar de telefon.
Multumesc!
Imi doresc foare mult să ajung la seminarul Mirelei! Pentru mine ar fi luminita de la capătul tunelului. Am 3 copilasi si aş dori să ştiu cum putem noi (părinţi de mai mulţi copii) să gestionăm cu mai mare uşurinţă conflictele dintre ei. cum putem să-i ajutăm pe ei să-şi rezolve singuri conflictele dintre ei, fără a mai apela la intervenţia noastră: Mami, tati, ia uite ce a făcut x…În altă ordine de idei, cum ar trebui sa reactioneze un parinte/ ce atitudine ar trebui sa aiba un parinte vis a vis de persoanele (familie, prieteni, cunoscuti, straini) care intervin in “educatia” copilului prin moduri/tehnici ce contravin principiilor parintelui respectiv? De exemplu, atunci cand copilul plange si cineva i se adreseaza cu “vai, dar ce urat esti cand plangi!” sau “ce copil plangacios!” sau “hai sa iti dau ciocolata sa nu mai plangi” (asta in conditiile in care copilul nu a primit niciodata ciocolata)…si exemplele pot continua. Cum ar trebui sa procedam in astfel de cazuri, cand copilul este de fata si necesita atentia noastra maxima?
De asemenea, apar situatii in care ne intrebam cum spunem “nu” copilului cand suntem nevoiti?
Şi ar mai fi şi alte întrebări pe care le-aş pune Mirelei, sau mai bine aş lua-o cu mine acasă la finalul conferinţei!:)
PS problema cu ecranele şi gadget-urile o avem şi noi şi fix aşa se întâmplă şi la noi, cum ai descris tu, cu ghilimele, chiar! mulţumesc mult că mi-ai deschis ochii cu acest articol fff util!
Buna seara dragi mamici cititoare si internaute,
Intrebarea mea catre Mirela vine urmare a unei postari a ei pe blog- intr-un articol scria cum ar fi mai bine pentru parinte sa se educe sa taca atunci copilul lui este intrebat si sa nu faca greseala sa mai raspunda in locul lui… Ce facem cu celelalte persoane din jurul copiilor nostri care practica acest gen de „raspuns in locul copilului”(aici intra bunicii, bonele, vecinii, prietenii, toti cei care simt nevoia sa impinga copilul de la spate si sa raspunda in locul lor)… Va multumesc, si mai presus de invitatie, ar fi minunat daca am avea si un raspuns la aceasta intrebare.
Pierderea conexiunii dintre mine si fetita mea . Ce ar trebui sa fac?
Eu as întreba cât de multa libertate de limbaj sa îi dau fetei mele, unde sa îi pun limitele. Vreau sa îmi spună ce gândește dar parcă mă lovește când o aud:” lasa-ma-n pace/nu mă mai bate la cap/ nu te băga/pleacă..”.
As vrea sa o intreb pe Mirela: care sunt strategiile pe care le putem aplica cu succes , pentru ai invata pe copii nostri sa devina responsabili , sa inteleaga consecintele actiunilor lor?
Multumesc.
Castigatorii sunt
– invitatie la workshop-ul din data de 2 octombrie – Cristina Craciun
– raspunsuri personalizate de la Mirela Retegan – Lili si PS.
Va rog sa trimiteti la ioana@pisicapesarma.ro numele complet si adresa de mail, iar in cazul Cristinei si un numar de telefon.
Multumesc!