Ridic cu greu oala de pe aragaz. Oboseala face ca apa din ea să pară plumb. Îmi adun ultimele puteri și mă îndrept spre baie. Mă rog să nu mă împiedic. Niște arsuri sunt ultimul lucru de care am nevoie. Ochii mi se închid și capul îmi vâjâie, iar timpul până la întâlnirea cu perna pare o veșnicie. După baie, urmează tot ritualul de igienă, apoi masa, procedurile de după masă, mulsul, sterilizatul și dacă sunt norocoasă, apuc să respir de două ori până la masa de noapte.
Mă uit la ea și mi se strânge stomacul. Îmi imaginam altfel primele zile, primele săptămâni.
Mi-e poftă să o miros, să o simt, să o mângâi, dar nu am putere. Vreau doar să o văd că doarme. Am dorit-o așa de mult, am avut-o așa de greu, iar acum totul e doar o goană nebună. Hrănit, igienă, spălat, schimbat, sterilizat. Am primit din spital indicații clare să fierbem apa de baie, cel puțin până la o lună.
Pediatra ne-a spus ca înainte și după fiecare alăptat să facem igiena ochilor, urechilor și nasului cu ser fiziologic. Sunt stângace și îmi ia mult. Simt că o sâcâi și mi se frânge inima de fiecare dată când dă să plângă. Dar știe pediatrul mai bine, nu? Că doar a făcut o facultate, are o experiență. Ca și neonatologul. Mi s-a părut ciudată faza cu apa fiartă, dar ce știu eu? Sunt doar o mamă speriată, la primul copil.
Mi-e drag de ea când suge. Aș sta să o privesc ore în șir, dar mi s-a spus să nu o las mai mult de 15 minute la un sân și musai masa următoare să fie de la celălalt.
Îmi trec mâinile prin părul ei negru și visez la clipa când o să am timp să desenez inimioare în el. Adoarme pe pieptul meu și mi-aș dori să adorm și eu. Să stăm acolo, piele pe piele, să respirăm în același timp, să visăm aceleași zâne. Să fie cald și moale. Dar nu pot. Am atâtea de făcut până se trezește. O pun ușor în pătuț și îmi sugrum oftatul în lacrimile care se scurg pe obraji.
Povestea mea are aproape nouă ani (între timp aproape 13), dar este atât de valabilă și azi. Mi-a amintit-o glasul sfârșit și descumpănit al unei prietene, proaspătă mamă, care își petrece întreaga zi hrănind, schimbând, spălând și uită să se bucure.
În primele luni de viață ale copilului, greșim mult, cu cele mai bune intenții
Ascultăm orbește de sfatul pediatrilor, care încă recomandă alăptatul la program de trei ore, trezitul copilului noaptea pentru masă, cântăritul și igiena în exces. Ne împiedicăm de orare și tabele, de termometre și cântare. Devenim sclavii rutinei impuse și nu mai avem energie pentru nimic. Cum poți să te mai bucuri de o privire, de o guriță știrbă, de un oftat în somn și o mânuță strânsă în jurul degetului tău, când ești epuizat și mereu cu ochii pe ceas?
Mami, tati, e timpul să respirați! Copilul va crește și fără apă fiartă și proceduri epuizante de îngrijire. O să ajungă să gângurească, apoi să râdă, să meargă de-a bușilea și să alerge, chiar dacă mai sare o baie sau o masă sau dacă nu are totul sterilizat ca-n farmacie.
Știu că acum sună absurd și eu par omul relaxat, care a trecut de greu și îi dă mâna să vorbească acum
Tocmai de asta îți spun că nu poți face nimic atât de greșit, încât să oprești procesul normal și firesc de creștere.
Ești un părinte minunat, dar foarte obosit, care nu mai vede frumusețea din fiecare etapă.
Primele luni de viață nu sunt chiar distractive, dar au și ele farmecul lor.
Aruncă orarul de masă și somn, caută un pediatru relaxat și bucură-te de bebelușul tău!
Ia-l în brațe și simte-i pielea, adulmecă-i mirosul, mângâie-i părul. Lipește-l de tine, dormi cu el, încetinește ritmul!
Dă-i să mănânce când îi e foame și lasă-l să doarmă cât îi e somn. Hrănește-l cât timp cere și sari baia sau masajul dacă îl vezi obosit.
Redu atât cât poți lista de obiecte ajutătoare și bazează-te pe instinctul tău. Ușurează-ți viața, ca să te poți bucura de viață împreună cu copilul tău!
Ca mâine o sa te dai de ceasul morții că nu știe să adune și să scadă fără să folosească degetele, iar părinții de copii la liceu îți vor spune că sigur o să ajungă într-o zi să facă și asta. Dar ce grijă mai au ei, de-acum au copii mari 🙂
Citește și
Eu trăiesc și pentru mine, nu doar pentru copilul meu!
Mamă de copil școlar, mai greu decât cu un sugar
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?
Aș vrea să stăm de mână toată viața
Tu cât respect îi arăți copilului tău?
Dacă îți plac articolele mele, te invit să urmărești pagina de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile.
Sursa foto – Shutterstock
🙂 uite asa am invatat eu sa intreb mamele cu copii mai mari. da, chiar si legat de scoala. frumos ai scris si sper sa vada cat mai multi parinti aflati la primul copil.
la al doilea clar esti mai relaxat iar de la al treilea incolo cica nici nu mai simți :))). am vazut intr un film, eu n am de gand sa incerc sa vad cum e 🙂
Ha ha, sa stii ca si eu am auzit asta cu al treilea copil. Zii ca nu merita incercat, nu? :-))))
Prima saptamana acasa cu micul P. a fost horror- mai ales ca moasa si pediatra ma bateau la cap cu ideea ca dupa o sesiune de alaptat, semnul ca bebe a mancat suficient e un somn de..evident 3 ore. Somn care la el niciodata nu dural mai mult de o ora jumate deci eram disperata si convinsa ca o sa moara de foame. Stiu, pare absurd si acum rad si eu de asemenea ganduri, dar atunci chiar asa credeam. Apoi am devenit asa de relaxata, incat masajul de care zici tu, a ajuns saracul mai degaba o raritate, decat o regula. Si cu toate astea, a crescut mare, voisos si sanatos oricum 🙂
Pff, toate trecem prin asta, indiferent de anull in acre am nascut. Credeam ca am nascut eu prea demult, dar temerile de mama nu se schimba :-). Un pic un pic ne mai invatam lectia si abordam alte etape usor mai relexate (uneori ;)))))