De ce plângi tu, gâzulină, ce te supără? Uite, mie poți să îmi spui, ești în siguranță. Ochișorii mici, plini de lacrimi, se uită mirați în sus, la o înălțime nu foarte mare. De acolo, privește blând fetița de 11 ani, cu un zâmbet liniștitor pe chip. Se apleacă lângă ea și o mângâie pe păr. Hohotul micuței se liniștește, în timp ce eu privesc scena cu inima pocnindu-mi în piept mai ceva decât cozonacul plin de nucă. Copilul meu are o blândețe și o înțelegere pentru cei mai mici ca ea, pe care eu nu le-am întâlnit nici la mulți adulți. Știe cum să le vorbească, cum să îi ia când sunt nervoși. Stă calmă în mijlocul unui tantrum și folosește toate instrumentele pe care le știe ca să explice, să aline, să înțeleagă.
Face asta de ani buni deja și mă așteptam ca odată cu pre-adolescența, această latură a ei să fie înlocuită de fata “cool”, enervată sau plictisită de scâncetele “picilor”
Nu numai că nu s-a întâmplat asta, ba chiar instinctul protector a sporit și a căpătat mai multă profunzime. Când am întrebat-o de ce are atâta răbdare, răspunsul a fost pe cât de simplu pe atât de impresionant. Pentru că am fost și eu așa și știu cum se simte să nu te bage în seamă copiii mai mari, să râdă de tine și să te dea de colo până colo, când tu te duci doar curios și vesel către ei
Wow, poftim aici lecție de empatie!
Mi-am amintit de scena din parc, când n-avea nici 2 ani împliniți și se uita fermecată la niște rățuște de cauciuc, care pluteau într-un bazin amenajat lângă un spațiu de joacă. Era pur și simplu hipnotizată. Nici nu l-a simțit pe puștiul de vreo 9 anișori, care s-a repezit brusc lângă ea și a început să o împingă, mai să o arunce printre jucăriile de plastic. S-a uitat speriată la el și la mine, care îmi făcusem deja mâna avion, pregătită să o apuc în orice moment de gluga hanoracului. Băiatul, încurajat de pe margine să își facă loc să vadă și el rățuștele, a continuat asaltul. L-am oprit ferm, sub șuvoiul dezaprobator al părintelui, care considera că înălțimea și forța îți permit să îți faci loc, cu riscul să rănești în calea ta copii fără apărare.
Pe atunci, nu știam că Ana mea tocmai fusese victima unei tentative de bullying
Mi-au venit apoi în minte toate momentele în care o luam plângând de frustrare de la afterschool, pentru că iarăși fusese insultată și numită „pitică proastă” de copiii de clasa a III-a și a IV-a, care nu o primeau în jocurile lor și o îndepărtau brutal de fiecare dată când încerca să se apropie de ei, pentru că o atrăgeau ca un magnet activitățile care implicau râme disecate sau mai știu eu ce scârboșenii.
Nici atunci nu știam exact cu ce fenomen ne confruntam. Am consolat-o cum am putut, am învățat-o cum să răspundă și nu am luat alte măsuri
Am rememorat și toate clipele în care mi se arunca hohotind în brațe, copleșită de sentimentul de nedreptate, urmărită de cuvintele jignitoare , îmbrâncelile violente sau miștourile la care era supusă la școala de stat unde a mers timp de patru ani. Copilării, ar spune unii. Chiar și eu. Din păcate, nu realizăm că aceste atacuri « inocente » își pot pune amprenta definitiv asupra sufletului firav al unui copil.
Mi-am amintit, fericită, reversul medaliei. Atunci s-a întâmplat de clicul și am realizat că nu e chiar de glumă cu astfel de episoade
Ana mergea doar de vreo două luni la școala nouă, când am fost pusă în gardă chiar de învățătoarea ei de faptul că s-ar putea ca Ana să fie victima bullying – ului din partea unui coleg. Îmi povestise într-adevăr de mici conflicte repetate, dar am zis că sunt copilării și trec.
Până într-o zi, când lucrurile au escaladat și Ana și-a scris o oră întreagă pe mână toate injuriile aduse de băiețelul respectiv. Învățătoarea a văzut, a discutat cu ea, apoi cu noi și cu părinții băiatului. Până la urmă, pentru că a fost luată din pripă, situația s-a dezamorsat rapid, cu un bilet de scuze din partea colegului și fără să se mai repete vreun episod asemănător.
A fost primul caz de tentativă de bullying pe care l-am văzut soluționându-se în mod exemplar
În urma tuturor acestor experiențe, Ana a ales, din fericire, să meargă pe principiul „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face“ și a folosit experiențele în favoarea ei. A luat întunericul și a ales să dea mai departe lumină. Și-a amintit ce simțea ea când era ridiculizată, repezită, îndepărtată doar pentru că era mai mică și a făcut un legământ de protecție față de copiii mici.
Dar câți copii nu răspund la violență cu violență?
Câți nu duc la infinit șirul de umilințe și răutăți, cruzimea necorectată la timp, vorbele grele și multe altele?
Câți copii deveniți adulți cred despre ei că sunt proști, urâți, grași, câți poartă stigmatele unor “hârjoneli de copii” transformate în complexe grele de inferioritate?
Violența verbală sau fizică, poreclele, jignirile, excluderile pe criterii de vârstă, sex, culoarea pielii, statură, defecte fizice, etc NU sunt copilării. Sunt o formă de agresiune ce nu are echivalent cuprinzător în limba română, așa că sunt adunate sub umbrela bullying-ului, care este o realitate tot mai crudă a zilelor noastre.
Acum, când copiii nu prea se mai văd fizic, formele de bullying s-au digitalizat și ele
Așa ne trezim cu copii șicanați prin închiderea microfoanelor, agresați în conversații private, excluși din grupuri de whatsapp. Cei care fac asta sunt la rândul lor victime. Victimele violenței în familie, ale indiferenței sau neglijenței părinților sau agresați la rândul lor de alți copii.
Bullying-ul nu are inculpați și disculpați, călăi și victime
Este un fenomen care lovește atât în agresor, cât și în victimă, iar cei care pot lua măsuri sunt părinții, profesorii, opinia publică, mass media.
Totuși, întâi de toate, părinții. Părinții care stau și se uită impasibili cum copilul lor îmbrâncește un copil de 2 ani ca să își facă loc, ba chiar îl încurajează, părinții care consideră că e vorba de simple glume sau șicane între copii, părinții care merg pe principiul „ești mai mare și mai puternic, deci meriți”, părinții care se tem că ai lor copii nu vor reuși să se impună, așa că îi încurajează să o facă oricum.
Dacă acești părinți s-ar informa, și-ar asculta copiii, ar lua aminte la semne, ar acorda timp copiilor, dar și lor, pentru a deveni modele demne de urmat. Atunci, poate fenomenul de bullying ar slăbi și copiii s-ar apropia mai mult de esența lor bună, ar deveni mai empatici și ar alege mai mult lumina decât întunericul, chiar dacă au experimentat la rândul lor lucruri nu foarte plăcute.
Bullying – ul, o realitate dură a societății actuale
Potrivit unei cercetări realizate de WarnerMedia și Quantilope pentru Cartoon Network în octombrie 2020*, copiii din România consideră că i-ar ajuta să fie mai buni dacă ar vedea un comportament similar la părinți și dacă aceștia ar încuraja bunătatea. Membrii familiei sunt cele mai importante modele de inspirație ale copiilor pentru o atitudine binevoitoare și prietenoasă față de ceilalți, fiind urmați de profesori și de personajele animate de la televizor.
Într-un alt studiu realizat de Opinion matters pentru Cartoon Network (octombrie – noiembrie 2019), copiii români consideră că joaca împreună cu alții reprezintă cel mai frecvent act de bunătate pe care îl fac, urmat de invitarea cuiva la petrecerea de ziua de naștere, împărțirea mâncării și îmbrățișarea ori împărțirea jucăriilor cu alți copii.
Studiul mai relevă faptul că este mai probabil pentru copii să fie buni cu părinții și prietenii, bunicii și frații.
Așa că, dragi părinți, haideți să fim noi mai buni între noi, haideți să fim noi mai mult lumină și bunătate, ca să creștem copii mai buni și mai luminoși.
Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului desfășoară cea de-a șasea ediție a campaniei anti-bullying: „Clubul Prieteniei – Fii prietenos, nu răutăcios!”. Desfășurată într-un context social extraordinar anul acesta, campania prezintă factorii care stimulează comportamentul de bunăvoință, bunătate și prietenie la copii. Potrivit datelor colectate în cinci țări, copiii din România consideră părinții, profesorii și personajele animate ca fiind principalele modele care îi inspiră să fie buni cu ceilalți. Campania din 2020 continuă să consolideze mesajul tradițional de prietenie printr-o serie de clipuri animate, care îi încurajează pe copii să relaționeze unii cu alții, să fie empatici și să nu rămână nepăsători.
Acest articol face parte dintr-o campanie Cartoon Network remunerată
Citește și
Ce este fenomenul de bullying și cum îl gestionăm
Conflictele între copii – ne băgăm sau îi lăsăm să se descurce?
Fii și tu rea, că și ea a fost cu tine!
În spatele unui copil agresor stă un părinte agresor
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile
