Now Reading
Leia şi David, o poveste despre toleranţă

Leia şi David, o poveste despre toleranţă

„David are un nod dureros în gât şi ţine pumnii atât de strânşi încât mâinile aproape i-au amorţit. Nu ştie ce simte. E supărat. Nu, e nervos. Nu, ar vrea să plângă. Nu, ar vrea să se ducă şi să le zică el câteva…Ba nu! Dar cum adică, Leia e bolnavă? Cum adică?”.

David este fratele geamăn al Leiei, o fetiţă cu Sindrom Down, pe care o iubeşte enorm. Împreună construiesc poveşti cu personaje curajoase, castele din cuburi şi transformă cearceafurile mamei în lacuri pentru întreceri de înot. Din păcate, povestea lor frumoasă este umbrită de realitatea crudă, de stigmatul social şi de judecăţile celor din jur. Leia este etichetată ca fiind bolnavă şi periculoasă şi i se interzice să se mai joace cu copiii din cartier. David şi-ar dori din tot sufletul să îi poată face dreptate. Nu poate încă, dar îşi promite că va merge la şcoală şi va studia medicina, pentru a-i putea ajuta pe cei precum sora lui. Deşi mersul la şcoală ar fi trebuit să fie o bucurie, David râde cu un ochi şi plânge cu celălalt. După şapte ani în care au fost nedespărţiţi, Leia va merge la o altă scoală decât fratele ei, la o şcoală specială, unde nu are cărţi şi nici caiete, ci colorează zilnic aceeaşi fişă şi asistă cum colegii ei sunt izolaţi în camera întunecoasă dacă nu sunt cuminţi.

Povestea Leiei şi a lui David este povestea a sute, poate mii de copii din România, care se luptă zilnic cu oameni care nu vor să îi accepte şi să îi înţeleagă şi cu un sistem incapabil să îi ajute. Este povestea a sute, poate mii de fraţi care privesc neputincioşi cum cei care ar trebui să îi apere îi ignoră, iar oamenii dragi sufletului lor sunt puşi la zid doar pentru că nu se încadrază în standarde. Este povestea a sute, poate chiar mii de familii care se luptă zilnic pentru dreptul la educaţie al copiilor lor, pentru accesul la facilităţile pe care le au şi copiii tipici, pentru normalitate.

Autoarea cărţii Leia şi David, lansată ieri la Plaza România este Mădălina Turza, preşedinta Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi şi mama Clarei, o fetiţă cu Sindrom Down. Clara este dealtfel muza cărţii şi cea care i-a dat titlul, Leia fiind un nume pe care îl repetă des în ultima vreme şi pe care mămica ei s-a gândit să îl tranforme în personajul central al cărţii.

Leia şi David este o poveste pentru copii – le explică într-un mod simplu, clar şi extrem de cald despre copiii diferiţi, de ce arată altel, de ce se comportă altfel, ce simt, dar este şi o poveste pentru părinţi, care sunt invitaţi în mod indirect să arunce un ochi în propria ogradă, să vadă care le sunt credinţele, judecăţile, limitările referitoare la copiii cu dizabilităţi şi să înveţe ei înşişi lecţia toleranţei, pentru a o putea preda la rândul lor copiilor.

See Also

I-am citit povestea Anei cu lacrimi în glas, iar ea m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus că sunt tare bună şi mă iubeşte. Povestea Leiei şi a lui David are final deschis, aşa cum au toate poveştile acestor copii speciali. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să scriem un final. Tu cum alegi să fie?

Cartea se poate comanda prin email la comunicare@cedcd.ro saucontact@supereroiprintrenoi.ro. Preţul este de 20 de lei plus transport.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top