Iubita, te rog, nu mai plânge! Mă simt foarte prost. Știu că nu e chiar cum am plănuit, dar te rog, nu mai plânge. Sunt singuri, în sfârșit, după mulți ani. Copilul e în siguranță cu bunicii, iar ei au fugit să petreacă un week-end romantic, pe malul mării, ca în „tinerețe”. Doar că vremea nu a ținut cu ei și la mare a plouat din prima zi. Cortul s-a udat și s-a umplut de noroi, hainele au prins un miros ciudat, totul merge pe dos. Și mai e și dorul de copil. Altădată ar fi găsit puterea să se amuze de toate astea, acum poate doar să plângă. Și, ca întotdeauna, el îi oprește lacrimile, fără să înțeleagă că ea are nevoie să le lasă să curgă. Că nu e despre cort, despre ploaie sau despre dor. Nici măcar despre hainele cu miros ciudat nu e.
La fel ca și copiii, mamele au nevoie să plângă
Lacrimile unei mame adună în ele nopți nedormite, în care brațele lor au legănat și au alinat plânsul neconsolat al copilului. Momente în care au masat gingii dureroase, au administrat picături și siropele printre țipete și zvârcoleli, au pansat genunchi zdreliți și au șters obraji mânjiți de piure de morcov. Clipe în care s-au întrebat de zeci de ori dacă fac bine sau greșesc cu ceva.
Plânsul unei mame spune tot despre durerile copiilor ei, despre suferințele lor, despre neputințele ei
Despre tantrumuri și crize de furie, despre uși trântite și replici tăioase, despre nemulțumiri și reproșuri. Sunt lacrimi înghițite, neplânse la timp, ascunse de ochișori curioși și fățuci mirate. Lacrimi pe care nu și-a dat voie să le simtă, pe care le-a amânat și le-a adunat, picătură cu picătură.
Lacrimile unei mame sunt și despre bucurie și recunoștință
Ele spun povești despre primul dințișor, primul „ma-ma” rostit cu gura știrbă, primii pași nesiguri până la brațele ei deschise, prima zi de grădiniță, despre emoțiile care îi sugrumau inima la prima serbare. Despre prima zi de școală și primele litere tremurate din caiet. Despre prima poveste pe care nu a mai citit-o ea, ci i-a fost citită încet, pe silabe. Despre prima ceartă cu cea mai bună prietenă și primul bilețel de dragoste găsit în penar. Despre prima dezamăgire.
Lacrimile unei mame adună tot universul ei, iar universul are nevoie de lacrimi ca să meargă mai departe
Lăsați mamele să plângă, lăsați femeile să plângă! Luați-le în brațe și așteptați să li se usuce lacrimile. Va rămâne în urma lor același surâs, dar un pic mai larg. Același chip, dar un pic mai senin. Aceeași femeie, un pic mai bună și mai liniștită.
Citește și
Mamele ar trebui să trăiască veșnic
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin!
Uneori, o mamă are nevoie doar de Mulțumesc!
Faptele bune se fac pentru oameni cât sunt în viață
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
