Nu te urca, că e periculos, o să cazi! E pentru copii mari toboganul ăla, tu ești mic și nu poți. Hai să mergem de aici, nu e de tine asta. Nu, lasă jos aia. Te tai! Cam de câte ori ai auzit frazele astea în parc, rostite de bunici, bone, mame? De câte ori i le-ai spus și tu copilului tău?
De câte ori i-ai luat cuțitul din mână, îngrozit că ar putea ca lama ascuțită să îi intre în deget într-un moment de neatenție?
Încearcă să îi dai un cuțit pe plastic și asistă-l la tăierea unor lucruri simple și moi – o banană în felii, de exemplu, pentru o delicioasă salată de fructe pe care să o realizați împreună. Va fi extrem de încântat să te ajute.
De câte ori nu l-ai refuzat când a vrut să te ajute la treburi casnice, de teamă că s-ar putea răni?
Ia-l cu tine când faci curat sau mâncare, explică-i la ce folosește fiecare obiect, spune-i că unele pot fi utilizate doar de adulți, dar permite-i să apese și el butoane, să mixeze ingrediente, să pună sau să scoată lucruri din mașina de spălat sub supravegherea ta. O să îți câștigi un ajutor permanent, te asigur!
De câte ori nu l-ai dat jos speriată din toboganul mare din parc?
Ai încercat să îl lași să urce, dar să stai cu brațele deschise, gata oricând de prindere?
I-ai pus vreodată foarfeca în mânuță, ajutându-l să taie o hârtie colorată? I-ai arătat cum se folosește acul și l-ai rugat apoi să te ajute să coși o gaură din șosetă?
Ți-ai înghițit frica, sau mai degrabă precauția și l-ai lăsat să încerce ceva ce te face să amețești numai gândindu-te?
Să se dea pe o tiroliană la trei ani de exemplu (cu măsurile de siguranță luate, desigur și dacă el își dorește), să se aventureze pe tobogane uriașe sau să se dea sus sus în leagăn, „până la frunze și apoi până la stele, mami”?
Dacă ai făcut-o, i-ai observat apoi chipul? I-ai văzut încrederea și satisfacția? I-ai auzit râsetul și bucuria?
Din teama noastră de a nu se răni sau a nu eșua, le retezăm copiilor avântul, le amendăm îndrăzneala, le ciuntim încrederea în ei.
Îi oprim să alerge, fără să realizăm că vor avea nevoie de un start bun în viață, îi întoarcem din a urca scări înalte, fără să ne gândim că e posibil ca o scară să îi despartă de succes cândva. Le oprim mânuțele din explorare, fără să realizăm ce minuni ar putea descoperi.
Îi ținem strâns lângă noi, în loc să îi lăsăm să plece și să mergem în spatele lor, gata oricând să îi prindem când au nevoie. Pentru că este posibil să cadă. De multe ori. Dar, dacă vom fi alături de ei, cu brațele deschise, cu blândețea și alinarea în glas, dacă le vom oferi spațiul și confirmările de care au nevoie, se vor ridica puternici și încrezători în ei. Vor crede că nimic nu e imposibil, vor ști că pot singuri, vor încerca mai des și vor renunța mai greu.
Am scris acest articol la inspirația Danonino, care a lansat la începutul acestei primăveri campania „Spune DA”, prin care se urmărește încurajarea autonomiei copiilor. Detalii despre campanie și despre activitățile realizate până acum găsiți pe pagina de Facebook Danonino
Am mai scris pe tema autonomiei copilului
Vreau singur! Cum încurajezi nevoia de autonomie?
Cum îl faci pe copil să iubească sportul. 7 pași urmați de noi.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Normal si civilizat este sa pui un (P) in titlu.
Eu de fapt intrasem sa scriu ca mi-a placut textul, chit ca e reclama la Danone.
Dar faptul ca nu e marcat e regretabil: nu ai suficienta incredere in calitatea textelor tale incat sa crezi ca lumea le va citi chiar si daca va vedea (P) in titlu?
Si chiar daca ar fi asa, de pacalit ii pacalesti numai o singura data. Uite eu de exemplu m-am lamurit si nu o sa mai intru aici, chiar daca mi-a placut acest text.
Succes.
Multumesc pentru comentariul tau! Chiar daca este unul dezaprobator, ma ajuta foarte mult. Sunt demult in dubiu daca sa pun P sau nu pe articolele publicitare. Cred ca stii ca bloggerii sunt impartiti ca parere vizavi de treaba asta si sa pui P nu este o obligatie (poate doar morala, asa cum o consideri si tu). Mie nu imi este frica ca textele nu ar fi bune, din contra, textele publicitare sunt uneori mult mai muncite decat celelalte, pentru ca ele trebuie sa integreze si mesajul clientului, dar sa si pastreze autenticitatea scriiturii mele si sa ma transmita in continuare pe mine. De ce ma tem este de reactia si prejudecatile oamenilor, oare vor mai intra sa citeasca daca vad acel P? Bine, se mai pun si alte probleme atrase dupa sine de P-ul ala, dar eventuala respingere din start a oamenilor ma sperie cel mai tare.
M-ai facut insa sa reflectez si mai puternic la problema asta si sa ma documentez, pentru ca apoi sa iau o decizie asumata. Multumesc si Sarbatori frumoase!
Scuze, cred ca am fost mai taios decat era cazul in primul comentariu.
Mie discutia asta daca sa marchezi sau nu mi se pare absurda, eu nu ii inteleg pe bloggerii care au alta parerea.
Tot ce reusesti sa faci daca nu marchezi este intr-adevar sa momesti omul sa dea click din facebook. Dar nu e ca si cum nu-si da seama ca e reclama, pentru ca citeste si ultimele paragrafe, moment in care se simte pe buna dreptate pacalit, ca practic asta este, o mica pacaleala.
Ori daca tu ca blogger vrei sa vinzi reclama care sa fie si luata in seama, trebuie sa ai in primul rand credibilitate.
Daca insa tu ma pacalesti ca pe un copil inca de la inceput, iti subminezi propria credibilitate – adica de ce as crede ca in reclama nu minti cand tu ma minti din prima nepunand acel (P)?
Mie nu mi se pare ca e doar o chestie de etica, mi se pare ca e in primul rand in interesul blogger-ului sa marcheze, pentru ca in felul asta isi consolideaza credibilitatea.
Daca paragraful care e pus pe FB rezoneaza cu cititorul, cum a fost cazul meu cu acest post, nu cred ca sunt multi cei care nu vor da click doar pentru ca vad un (P) in titlu. La fel daca pui acolo informatii interesante, nu o sa evit sa dau click doar pentru ca e (P) ca sunt destul de matur incat sa stiu ca reclama e parte din viata. Si daca nu ma deranjeaza ca apare in restul mijloacelor media, trebuie sa fiu foarte ipocrit sa ma deranjeze ca apare pe un blog.
Nu ai fost taios, e ok, nu-s asa sensibila :-). Multumesc inca o data pentru parere, repet, e de mare folos, mai ales ca este clar o opinie bine argumentata, nu doar „ca asa imi place mie”.
Domnului Robo, cu dragoste
Cu scuzele de rigoare, mi se pare mult zgomot pentru nimic comentariul cu punem (P) sau nu punem (P). Ca si chestia cu pacaleala … Daca ne sensibilizam de „pacaleala” de pe un blog, nu ne dranjeaza oare mult mai mult MAREA PACALEALA de zi cu zi? In rest, s-auzim numai de BINE. Sarbatori luminoase si Un An Nou cu sperante implinite! 🙂 <3