Poate că titlul corect era „La ce se mai uită copilul meu la Netflix” sau „Când mai au timp copiii să se uite și la Netflix?”. Au, n-au, realitatea e că se uită, iar avantajul este că oferta e destul de vastă și conține și opțiuni chiar educative. Bine, e clar că nu acelea sunt în topul copiilor, dar de aia suntem și noi prin preajmă, să mai punem din când în când mâna pe telecomandă și să păstrăm un echilibru.
Așadar, la ce s-a mai uitat copila în ultima vreme pe Netflix și ce mi-a mai atras atenția în materie de programe potrivite pentru copii.
Seriale educative
Planeta noastră
Este un serial frumos realizat, despre diferite zone ale planetei, clima, animalele care trăiesc acolo și cum le afectează toate schimbările din ultimii ani. Imaginile sunt superbe și aflăm chiar și noi, adulții, lucruri interesante.
Destinația Marte și A sosit vremea roboților
Sunt două seriale pentru pasionații de știință și tehnică, de viața în spațiu și tot felul de curiozități din zona asta. Sunt realizate atractiv, primul urmărește aventurile unor adolescenți în cucerirea spațiului, iar cel de al doilea abordează tema roboților și cum pot ei ajuta sau „încurca” viața oamenilor.
72 cutest animals
Este un serial care prezintă viața unor specii de animale, care mai de care mai simpatice și drăgălașe. E drăguț foc serialul, chiar e o alternativă la serialele animate cu animale, pentru iubitorii de gen.
Oddest animal couples
Are doar două episoade momentan, care prezintă oameni sau familii care îngrijesc în propria gospodărie tot felul de animăluțe salvate.
Seriale despre gătit
Sunt noua pasiune a Anei, deși nu se grăbește să le reproducă (încă :-))
La fix (Nailed it!)
Ultimul hit la noi în casă, nu scăpăm fără măcar 1-2 episoade pe săptămână. E un show despre cum le ies oamenilor obișnuiți dulciurile „de revistă”, realizate de profesioniști. Râdem de ne prăpădim când vedem cum un tort emoji arată mai degrabă ca o minge explodată sau cum lui Moș Crăciun de pe un tort sofiticat i se scurg picioarele și întreg decorul se prăbușește în jurul lui.
Ceva asemănător este Goana dulce mult aduce, cu un format aproape identic, dar parcă un prezentator mai puțin excentric.
Toată lumea la masă
Un fel de Chefi la cuțite, dar pe echipe de câte doi. Nu am aprofundat, dar pare interesant.
Seriale fantastice și de animație
O vrăjitoare îngrozitoare
A fost serialul favorit al Anei, a făcut un mic maraton până l-a terminat. Este despre niște mici vrăjitoare și în el sunt strecurate tot felul de lecții despre bullying, importanța adevărului, prietenie, etc.
Noile legende ale regelui maimuță
Este pentru copiii mai mari, deși ei îldau de 7+, mie mi s-a părut că are și scene un pic mai violente. E un serial fantasy la care Ana s-a uitat cu sufletul la gură.
Barbie și casa de vis
Este din seria Barbie, dar e simpatic și conține și el destule lecții despre schimbare și rezistența la ea, încredere în sine, puterea echipei și alte de genul ăsta. Eu nu am nimic împotriva fenomenului Barbie, chiar îl simpatizez.
Lego Friends
Asemănător cu Barbie, tot așa, de fete și cu lecții de tot felul.
Bebe Șef
Varianta serial a filmului Bebe Șef. Eu nu prea mă omor după genul ăsta, dar copilul râde și ăsta e un semn bun, nu? 🙂
Cam asta e lista noastră[. Voi ce recomandări aveți?
Citește și
20 de filme artistice de văzut în familie
20 de filme artistice de văzut în familie (partea a II-a)
Strada Dalmațieni 101, interviu exclusiv!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Sursa foto Freepik.com