Now Reading
Cum ne mai jucăm noi – jocul emoțiilor

Cum ne mai jucăm noi – jocul emoțiilor

jocul emoțiilor

Am descoperit jocul emoțiilor cu destul de mult timp înainte să apară filmul „Întors pe dos”, pe care, apropo, vi-l recomand din inimă. Probabil sunt a o mie una persoană care face această recomandare, dar nu mă pot abține. E de văzut pe repeat de către noi, părinții, în primul rând. Revenind la joc, l-am descoperit pe wall-ul unei prietene la un moment dat, iar de atunci a  rămas unul din jocurile preferate în familie.

Jocul emoțiilor atinge mai multe „ținte”

În primul rând, ajută copilul să numească emoțiile și să asocieze fapte/întâmplări cu ele. Apoi, îl asigură că și părinții lui sau alți adulți cu care îl joacă au emoții și le exprimă. Cel mai important este că ajută la conectarea dintre membrii familiei. Aș putea spune că este o lecție și pentru adulți. Inițial e posibil să vă fie greu sau să vi se pară stânjenitor să îl jucați. Noi nu suntem învățați să ne exprimăm emoțiile, mai ales pe cele considerate „negative”.

Jocul emoțiilor este simplu de jucat. Vă trebuie o minge, de preferat mai mare, de plajă . Noi nu am avut decât una branduită, de culoare închisă. Merge și cu un balon, dar trebuie să aveți mai mare grijă când scrieți, că nu se spargă. Mai aveți nevoie de un marker permanent și un pic de spațiu.

Se împarte cu markerul mingea în mai multe felii – mingiile de plajă sunt majoritatea deja împărțite –  și pe fiecare felie se scrie o emoție sau sentiment. Noi am scris Bucurie, Iubire, Tristețe, Frică, Nostalgie, Furie Dezgust (după Întors pe dos, firește). Jucătorii se așează în cerc și aruncă mingea de la unul la altul. Cel care nu o prinde trebuie să o ia și să o rotească în mâini.

Sentimentul la care ajunge în urma rotirii este cel pentru care trebuie să descrie o acțiune, un fapt,  o amintire.

De exemplu : Mă simt bucuroasă când mă joc cu părinții mei sau Mă simt tristă când mama nu îmi dă voie să mă joc pe tabletă sau M-am simțit furioasă când am pierdut la joc, etc.

DSC_0244

La început poate fi puțin greu, dar odată ce exemplele încep să curgă, jucătorilor le vin ideile mai repede și se exprimă mai ușor. Este un joc distractiv, iar Ana îi cooptează deseori și pe musafirii noștri să îl joace. Deși eu l-am inițiat, acum ea este cea  care îl cere de cele mai multe ori. Am văzut recent pe net că există și cartonașe cu emoții, așa că ar fi și asta o variantă, doar că cea cu mingea pare mai distractivă.

Jocul emoțiilor este util și în cazul copiilor care nu  își exprimă ușor trăirile sau al celor care trec prin schimbări și adaptări – cum ar fi cea la școală sau prin alte etape dificile din viața lor.

Este interesant să asculți emoțiile copilului tău și ale partenerului și la fel de provocator și eliberator  este  să numești și definești propriile emoții.  Este un exercițiu excelent pentru întreaga familie, așa că vă invit să îl jucați și voi. Poate împărtășiți apoi cum a fost, cum i s-a părut copilului, ce ați aflat despre el și emoțiile sale.

Spor la jucat!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Citește și

Idei de joacă și hârjoană pentru copii mai măricei

Mini-colecție de jocuri – Jocuri de demult

Mini-colecție de jocuri – Jocuri noi

5 jocuri care dezvoltă inteligența emoțională a copilului

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

View Comments (2)
  • Foarte interesant. Nu stiam varianta asta, noi ne-am folosit de carti / filme ca pretext sa discutam despre emotii insa intr-adevar, cu mingea pare si mai distractiv.

    O alta varianta care noua ne-a placut, o jucam cand copilul era mai mic (aproape 2 ani) a fost „ca Winnie / Mickey / sau orice personaj doriti@. Folosind manusi de baie cu personaje, incepeam un jic de rol cu copilul, ocazie cu care povestea despre cele intamplate si simtite in ziua respectiva. De abia incepuse gradinita, ne-a ajutat sa vedem daca se acomodeaza, daca se simte bine acolo. La nou a functionat, il recomand pt copilasii mai mici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top