Now Reading
Învățați-i pe copii lucruri pe care roboții nu le pot înlocui!

Învățați-i pe copii lucruri pe care roboții nu le pot înlocui!

roboții

 

În timp ce în școala românească la orele de educație fizică copiii continuă să fie scutiți de părinți, iar orele de muzică și arte sunt înlocuite cu matematică și română, că sunt materii „de examen”, mai marii lumii atenționează asupra riscului la care ne supunem copiii continuând să îi învățăm noțiuni pur teoretice.  Jack Ma, unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, fondatorul Alibaba și fost profesor de engleză, vorbește despre realitatea pe care o avem în față, dar continuăm să o negăm.

Până în 2030, 800 de milioane de joburi vor fi înlocuite de roboți

Noțiunile teoretice pe care le învață în prezent elevii au valoare zero în fața roboților. Predăm lucruri de acum 200 de ani și așteptăm de la copii să facă față viitorului. Nu au cum, nimeni nu poate concura cu roboții, ei sunt mult mai puternici. Așa că,  dacă copilul tău învață exclusiv ceva ce o mașinărie poate face mai bine, ar trebui să îți pui un mare semn de întrebare.

Trebuie să îi învățăm pe copii ceva unic nouă, ceva la care roboții nu ne pot bate

Copiii noștri au nevoie de valori, de credință, de gândire independentă. Au nevoie să învețe munca în echipă, grija față de cei din jur. Astea sunt atribute umane, pe care roboții, oricât de performanți și bine programați ar fi, nu le vor putea înlocui.

Copiii viitorului trebuie să învețe sporturi, muzică, pictură, artă

Tot ceea ce le predăm ar trebui să fie fundamental diferit de ceea ce sunt programate mașinile să facă, pentru a ne păstra avantajul în fața lor.  Dacă încercăm să ținem pasul cu mașinile, vom rămâne mereu în urmă și, într-un final, vom pierde cursa.

Impresionant și perfect real discursul, îl las și mai jos dacă vreți să îl vedeți în varianta originală.

Întrebarea este de câte discursuri va fi nevoie ca să trezească ceva în oamenii care au puterea de decizie, puterea să schimbe ceva? Cât timp va trebui să treacă pentru a ajunge din faza de discurs la a implementa ceva cu adevărat diferit în educația copiilor noștri?

Părerea mea este că, până se mișcă cei care trebuie să se miște, cheia e la fiecare dintre noi

Să avem curajul să depășim „teroarea” evaluărilor, a examenelor, a notelor. Tăvălugul comparațiilor cu ceilalți. Groaza că dacă iese din schema cerută în manual va fi vai și-amar de capul lui.

Să ne încurajăm copiii să gândească – da, știu e foarte greu atunci când toate manualele și cerințele le spun cum să nu o facă. Să îi îndreptăm spre lucruri care le deschid orizontul. Să îi scoatem afară, în loc să îi ținem cu nasul în cărți și gazete. Să îi plimbăm, să le arătăm lumea. Să îi orientăm spre artă, spre muzică, spre cultură.

Să le vorbim mult, să le punem întrebări, să aflăm ce le place, să avem tăria și puterea să îi lăsăm să își aleagă singuri calea.

Să le dăm șansa de a-și da singuri o șansă în fața viitorului.

Citește și

Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc

Nu-l lăsa când începe școala. Atunci are mai mare nevoie de tine!

Oana Moraru – Școala nu este garanția succesului în viață

Otilia Mantelers – Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top