După ce am făcut o mică escală la luxul și opulența din Dubai, revenim în Europa, într-o țară unde unii români se simt ca la ei acasă, la propriu, pentru că au parte de o comunitate foarte mare. Aflăm astăzi cum este școala în Spania de la Nicoleta, mămică de Mario în vârstă de opt ani și Sara de trei ani. Au locuit cinci ani în Spania, din care Mario a făcut trei de grădiniță și doi de școală.
Școala în Spania. Înscrierile
Pentru înscriere am avut nevoie de certificatul de naștere (românesc) și de empatronament – document ce atesta domiciliul copilului în Spania. A trebuit doar să completez foaia matricolă și să atașez un set de 8 fotografii. Înscrierea se face imediat, copilul primește număr matricol pe loc.
Există posibilitatea să optezi pentru ce școală dorești, în măsura locurilor disponibile. Prioritate au copiii cu domiciliul cel mai aproape de școala respectivă. Am avut surpriza plăcută de a vedea că spaniolii sunt extrem de amabili și primitori. Nu au avut nicio obiecție,deși fiul meu nu cunoștea limba spaniolă în momentul înscrierii la grădiniță.
Structura școlară. Există mai multe cicluri
De la 4 luni, copilul poate fi înscris la guarderie , similar creșei românești, unde poate continua până la vârsta de 3 ani .
Guarderia nu este obligatorie. Se plătește, dar o mare parte din costuri sunt subvenționate. Copiii pot fi aduși de la ora 6 :00 și pot rămâne până la 17:00. Tot acolo dorm și au 2 mese asigurate. În mare parte se joacă, ascultă cântece, se uită la desene animate și au tot felul de jocuri de dezvoltare a motricității și deprinderilor.
De la vârsta de 3 ani se intră în stadiul infantil – grădinița, astfel :
-3 ani -4 ani – primaria infantil
-4 ani -5 ani – secundaria infantil
-5 ani -6 ani – tercero infantil
Nici ciclul infantil nu este obligatoriu, însă este recomandat și se insistă foarte mult pe înscrierea copiilor în sistem. Tocmai de aceea este gratuit, iar manualele și materialele de lucru sunt subvenționate de către stat. În acest stadiu, copiii sunt pregătiți pentru învățământul primar. Învață să scrie și să citească, se acomodează cu ideea de „clasă” ,iar prin joc și joacă sunt învățați să respecte reguli care îi pregătesc pentru nivelul următor.
Învățământul obligatoriu spaniol începe la 6 ani și durează pana la 16 ani, fiind împărțit în 2 cicluri:
Primaria -de la 6 la 12 ani- (clasa I-clasa VI) – după acest prag, elevii se califică pentru instituto (liceu)
Instituto -de la 12 până la 16 ani – primaria de ESO , secundaria de ESO, tercero de ESO și el quarto de ESO. După finalizarea acestor cursuri,elevul primește o diplomă care atestă absolvirea cursurilor obligatorii și are posibilitatea de a alege o Școală de Formare Tehnică Profesională (aptitudini) sau de a urma cursurile pregătitoare pentru bacalaureat – clasa XI-XII. Cei care nu obțin diploma de promovare a institutului, se pot orienta doar către școlile profesionale.
Doar cei care promovează Bacalaureatul au dreptul de înscriere la universitate sau la Cursuri de Formare Tehnica la nivel superior, în baza unui alt examen, extrem de important, La Selectividad.
În ciclul infantil și primar există învățător , iar în cel gimnazial sunt profesori pentru fiecare materie.
În clasă sunt aproximativ 25 -27 copii.
Școala în Spania. Programul zilnic
Programul începe la ora 9:00 și se termină la ora 14;00. Este o pauză de masă de la 10:30 la 11:00.
După program există posibilitatea de a rămâne la Comedor până la 15:30 Copiii primesc o masă caldă, care se plătește parțial, restul este subvenționată.
Afterschool gratuit
După scoală,există comedorul si ludoteca , un program afterschool gratuit,unde copiii își fac temele în prezența unui cadru didactic, se joacă sau au diverse activități. Ludoteca începe la ora 14:00/ 15:30 (pentru cei care merg la comedor ) și durează până la ora 18:30
Comunicarea cu școala
Se face direct și prin intermediul grupurilor pe Whatsapp. În primaria copiii mai au și agenda de comunicare,un caiețel în care scriu doar părinții și profesorul informațiile pe care doresc să și le transmită.
În situațiile în care copilul întârzie sau trebuie să plece mai devreme, se discută cu responsabilul școlii și nu sunt probleme. Absențele nemotivate nu sunt admise.
Cum se învață
Școala în Spania pune mare accent pe dezvoltarea generală, în special în primii ani, urmând ca de la instituto să se aprofundeze materiile. Abia după acest stadiu, elevii pot opta pentru domeniul unde doresc să se specializeze.
Evaluarea
În ciclul infantil, la fiecare final de semestru, elevii primesc o evaluare personală, o caracterizare în care sunt indicate progresele copilului, precum și aspectele la care mai pot fi aduse îmbunatățiri.
La ciclul primaria și ESO, părinții primesc o înștiințare școlară cu calificativele pentru fiecare materie : Insuficiente (1-4),suficiente (5) , bien (6), notable (7, 8), sobresaliente (9,10) .
Există teme, dar sunt puține, iar acasă nu se învață suplimentar.
Școala are un psiholog de serviciu prezent permanent, care, la nevoie, discută cu elevii și cu părinții.
Ora de religie este opțională
Cei care nu doresc să o facă sunt alocați unui alt profesor și merg la un alt curs opțional.
Siguranța în școală este extrem de ridicată. Profesorii sunt prezenți în grupurile de elevi și în pauze, iar copiii sunt atrași în jocuri și activități de grup, pentru a se evita eventualele violențe.
Școala în Spania este gratuită, în sistem de stat. Se plătesc doar excursiile și materialele didactice individuale, precum și o parte din costurile de masă, pentru cei care aleg să meargă la comedor.
Un mare plus al învățământului spaniol este posibilitatea de a lăsa copiii gratuit în instituția de învățământ până la 9.5 ore. Astfel,părinții care au joburi cu normă întreagă nu stau cu grija copilului, iar copilul crește într-un mediu echilibrat, unde învață și se joacă, în afara programului școlar impus.
Citește și:
Școala în Irak. Sistemul Cambridge
Școala vieții în insula Fanning
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels
Buna. Asteptam ceva mai multe informatii din experienta personala: cum a inscris copilul, exista perioada de acomodare blanda cu copilul la gradinita, ce materii se studiaza, etc. De ex art cu Suedia si Anglia au fost mult mai detaliate si mai personale. Informatiile date de Nicoleta le gasesti la un search simplu pe google.
Draga Rodica, inteleg punctul tau de vedere. Voi incerca sa reiau anumite tari unde informatia nu a fost acoperita suficient. Fiecare mamica a povestit din experienta ei, incare se reflecta si perioada in care a stat in tara respectiva. In Suedia am avut povestea de la o mama stabilita de f multi ani acolo, iar in Anglia de la o persoana care a avut acces si in interior, din prisma jobului avut. Am notat obiectiile tale si voi incerca sa completez informatiile. O zi buna!
Multumesc! Astept cu interes continuarea, deoarece ma bate gandul sa ma mut acolo. Ma intereseaza mai ales cum sunt tratati copiii care nu vb spaniola la inceput.
Din cate stiu eu, copiii care nu vorbesc limba nativa sunt tratati f bine in toate tarile. Asta mi-au confirmat absolut toate mamele care ne-au impartasit opinii despre scolile din lume. Ei sunt incadrati intr-o clasa inferioara (eventual) pana recupereaza, mai ales dpd vedere al limbii, apoi sunt re-evaluati si asezati in clasa coerspunzatoare varstei lor. Mult succes!
Sistemul de invatamant din Spania este bine pus la punct, nu se face performanta insa nici nu se „prostesc” copiii, asa cum se intampla la noi. Exista bineinteles o multime de scoli si gradinite private, de foarte buna calitate. In obsolut toate copiii sunt respectati, apreciati, intelesi si incurajati. Stil lor de a fi se reflecta si in stilul in cate trateaza educatia 🙂 Noi urmeaza sa ne mutam in spania si ne informam constant despre asta.
Asa este! Spor la mutat! Sa va fie bine!
Buna ziua,duminică aceasta urmează să plec în spania pt a închiria o casa iar i in semestrul al doilea vreau sa înscriu fetiță în clasa 1in spania ,ea urmând cursurile acum in romania .ce acte mi trebuiesc pt a face transferul acum la jumătatea anului și daca este posibil .multumesc !
Buna ziua! Sper sa va raspunda cineva. Incerc intre timp sa aflu si eu si sa va ajut
Buna ziua si eu ma aflu in situati dvs. va rog imi puteti da si mie informati daca ati primit ! Deliamanole04@gmail.com
mar intresa si mn o lista cu scoli speciale pentru copiiicu dizabilitati in spania mai exact pe langa calatayud
D-na Nicoleta a uitat să vă traducă bine sistemul. Cu tot respectul pentru munca ta, dar cu atât de mulți termeni in spaniola, nu se înțelege foarte bine.
De ex ,, comedorul” este cantina sau masa, iar ,, INSTITUTO nu este liceul ci sunt cele 10 clase cum era pe timpuri in Romania. Pentru că pentru bacalaureat ( care nu poate fi decât în cadrul liceului) se fac alte înscrieri și este total aparte. Acolo se împarte în liceu ( 2 ani- cu examenul de bacalaureat) sau scoli profesionale etc.
Sunt mai multe de spus….
Nu este o critica, căci apreciez munca ta și înțeleg că sunt informații pe care tu personal nu ai de unde sa le știi nelocuind in tara respectiva.
Multe salutări
Buna ziua,
Imi puteti spune, va rog, cand sunt examene in sistemul de invatamant preuniversitar spaniol? La noi se dau teste la clasa a v-a, pentru sectiile cu predare intensiva limbi straine, la finalul clasei a opta si apoi bacalaureatul.
Multumesc