Am cunoscut-o pe Mirela în urmă cu trei ani. Ne-a unit întâi un coș de flori, cel mai mare, mai colorat si mai spectaculos făcut de mine până acum. Apoi s-a legat o colaborare frumoasă, în slujba copiilor. Ea făcea lucruri minunate, eu ajutam să afle cât mai mulți părinți de ele.
Inițial, Mirela e un om care te poate intimida, până ajungi să o cunoști și să vezi dincolo de aparență, în sufletul ei. E o femeie care dărâmă munții la propriu dacă e nevoie, dar atunci când vorbește și se joacă cu copiii are cel mai blând surâs, cea mai caldă voce, cea mai apropiată abordare față de ei. Îi înțelege, îi acceptă și le oferă acea mult discutată iubire necondiționată. Pentru ei a inventat cele mai vesele cântece, cele mai frumoase povești, cele mai colorate personaje, cele mai amuzante jocuri, strânse toate sub umbrela Zurli, “copilul” creat de Mirela de dragul fetiței ei, Maya.
După ce o cunoști pe Mirela, devine clar ca bună ziua că iubește copiii și vrea să îi vadă fericiți. Iar niște copii fericiți au nevoie de părinți răbdători, inventivi, empatici, dispuși să se joace.
După 9 ani de construit povestea Zurli – Gașca Zurli, care umple săli de sute de oameni în toată țara, Teatrul Zurli – cel mai prietenos concept de teatru pentru copii și conceptul unic de zâne ursitoare, Mirela s-a hotărât să abordeze și părinții și să îi ajute să se apropie de copiii lor cum știe ea mai bine, adică prin joc.
Puteam copia descrierea conceptului și a primului workshop de pe site, dar mi s-a părut mult mai autentic și valoros ca însăși Mirela să prezinte acest concept.
Așadar, doamnelor și domnilor, primul interviu al Pisicii!
1. Dragă Mirela, de ce “antrenorul părinților”? Putem compara creșterea copiilor cu un sport, în care părinții au nevoie de antrenament permanent?
Așa cum copiii noștri se plictisesc până când învață o poezie sau un cântecel și după ce-l știu îl turuie de dimineață până seara în fața tuturor, la fel suntem și noi oamenii mari când e vorba despre joacă. Ne solicită fizic și psihic și nu ne place dacă nu știm exact ce avem de făcut. Când în buzunar stau cuminți câteva jocuri care asteaptă să fie jucate, mintea noastra e relaxată. Dacă nu suntem antrenați să facem asta și să scoatem din mânecă o idee atractivă, ne enervam, ne frustrăm și avem senzația că trece foarte greu timpul în preajma copilului nostru care vrea altceva și altceva și altceva
Pentru foarte mulți parinti joaca e un efort. Reușesc să țină pasul cu copiii lor pentru puțin timp și revin cu atentia la televizor, laptop, radio, telefon. De multe ori oamenii mari se plictisesc.
2. Povestește-ne pe scurt ce vor învăța părinții care aleg să vină la workshopul susținut de tine?
Jocuri. Pur și simplu. Jocuri pe care eu le-am încercat pe pielea mea, le știu plusurile si minusurile, știu cum trebuie prezentate pentru ca ele să fie atractive și la plecare fiecare părinte va avea în geantă un carnetel în care în timpul workshop-ului își va nota cu liniuță jocurile prezentate de mine. Jocuri de jucat în trafic în special, în casă, la cumpărături. Și vor mai învăța câteva aspecte importante legate de ziua de naștere a copilului. Eu sunt consultant de petreceri de zile de naștere și fac asta de câțiva ani buni. De la prietenii mei apropiați până la clienți importanți, sunt mulți părinți cărora le-am dat idei și soluții. Voi face asta și cu părinții care vin la întâlnirea speciala pe care o aștept din tot sufletul.
3. Oferi “rețete” de succes în relația cu copiii sau le dai părinților niște coordonate, pe care mai apoi să le adapteze în funcție de propriul copil? Există o formulă magică, la care niciun copil nu poate rezista?
Eu am reușit să fiu un prieten foarte bun pentru Maya. Ea e acum adolescentă dar tot ce am construit când era mică mă ajută enorm acum să gestionez conflictele inerente în perioada pubertății. Am înțeles câteva lucruri importante din această relație și pot să împărtășesc asta cu alți părinți. Eu nu cred în rețete. Nu cred în formule magice. Cred în capacitatea fiecărui parinte de a-și descoperi propria rețetă. Cred în nevoia ca toți părinții să uite tot ce au citit că trebuie să facă și să simtă pur și simplu ce nevoi are copilul lui. M-a întrebat o mamică la un moment dat ce trebuie să simtă atunci când copilul ei refuză să îi vorbească. “Și ce simți?” am întrebat-o? Mă enervez și simt furie. Înseamnă că asta trebuie să simți. E foarte simplu. Simțim ceea ce simțim. Ce facem mai departe ne face diferiți.
4. Crezi ca putem aborda prin joacă și probleme mai serioase ale copiilor? Concret, putem prin joacă să ajutăm un copil care începe să conștientizeze conceptul de moarte și se teme de ea sau este nevoie de o altă abordare (psiholog, de exemplu)?
Eu nu îmi propun să abordez nimic din ceea ce nu vine dinspre copil spre mine. Am vorbit cu ea despre moarte atunci când m-a întrebat despre ea. Și despre sex si despre organele genitale și despre iubire și despre răutate si despre orice. Vine rândul fiecarui subiect și eu am ales să nu provoc nicio discutie dincolo de ceea ce și-a dorit ea sa afle. Zilele trecute vorbeam cu Maya despre o colega de-a ei de la cursurile de teatru. Mama fetiței murise și Maya îmi mărturisea că nici nu vrea să se gândească la asta în ceea ce mă privește. Și am fost surprinsă cu câtă seninătate i-am povestit că toți ajungem acolo și că și eu îmi doresc să stăm cât mai mult împreună, dar nu avem de unde să știm, așa că vreau să ne bucurăm de fiecare zi și să nu ne culcam supărate niciodata, oricât de nemulțumite am fi. Cocluzia discuției a avut-o Maya: mama, cât aș vrea să gândesc ca și dacii referitor la moarte…
5. Există copii la care nu funcționează abordarea prin joacă? Ai avut de-a face vreodată cu copii reticenți? Cum ai ajuns până la urmă la ei?
Nu am întâlnit niciun copil care să nu-și dorească să se joace. De la jocurile minții până la “friptea “ sau fotbal. Absolut toți copiii cu care eu m-am întâlnit au înțeles limbajul jocului și au intrat în hora asta. M-am jucat cu copii de pe 4 continente. Din Africa până în Finlanda, am vorbit cu copiii aceeași limbă- a jocului.
6. Știm deja că până la șapte ani copiii se educă prin joacă. Dar până la ce vârstă funcționează abordarea prin joacă, combinată și cu alte metode, în functie de vârsta copilului?
Până la 7 ani sunt mult mai deschiși, dar ei se joacă și după. Din ce în ce mai puțin cu părinții. Cred că și noi oamenii mari între noi dacă ne-am juca mai mult am fi mai fericiți. Facem asta când relațiile sunt la început. Doar că ne jucăm de-a șoarecele și pisica…
7. Cred că ești cea mai energică și mai ocupată persoană pe care eu o cunosc. Deși ai un program extrem de încărcat, pari mereu cu bateriile pline. Precum copiii. De unde îți iei toată această energie și cum de ești mereu tonică și veselă?
Mulțumesc Ioana. Fifi ( prietena mea și PR.ul Gasca Zurli ) îmi zice “neobosita”. Îmi încarc bateriile din toate lucrurile frumoase din jurul meu. Caut în fiecare om și în fiecare întâmplare Partea Buna. Găsesc motive de bucurie în orice. Nu las nimic să mă abată de la drumul meu. Mi-am propus să fiu un om fericit și să-i fac și pe alții să se bucure, așa că mă țin de treaba mea. Îmi stabilesc obiective relizabile, am așteptări doar de la mine și pe care știu că eu pot să le controlez…nimeni nu e atât de important încât să merite să-mi consum supărări cu el. Eu sunt cea mai importantă pentru că am un copil care trebuie sa crească într-un spațiu frumos și vesel. Eu sunt soarele din spatele copilului meu luminos. Eu dau energie. Când obosesc ma culc sau mă plimb sau ascult muzică sau plâng sau tac sau orice îmi încarcă bateriile. Și merg mai departe. Pe drumul meu. Și asta mă face foarte fericită pentru că simt că Doamne Doamne îmi face cărare!
