Now Reading
Înapoi în formă. Ce regim și exerciții fizice am descoperit recent

Înapoi în formă. Ce regim și exerciții fizice am descoperit recent

După ce, timp de 2 ani, mi-am păstrat greutatea la care am ajuns în urma schimbării stilului de viață și a două luni și jumătate de X-Body, în ultimul an m-am cam lenevit. Concediile, mai ales cel din America, mâncatul seara și fără control, lipsa mișcării, toate la un loc și fiecare câte puțin, mi-au adus vreo 5-6 kilograme în plus, care amenințau să vină și cu surate cât de curând. Deși mi-a fost destul de greu, după jumătatea lunii ianuarie, m-am scuturat bine și m-am pus pe treabă. Mi-a fost clar de la început că nu mă simt în stare de ceva drastic, așa că am căutat mai degrabă un „regim” care să mă re-disciplineze puțin.

Am descoperit Intermitent Fasting sau Postul Intermitent

Pe scurt, este un regim care încurajează pauza alimentară prelungită și doboară mitul celor 3 mese + 2 gustări zilnice. Principiul acestui regim este să ai o pauză cât mai mare între ultima masă din ziua precedentă și prima masă din ziua curentă. Intervalul recomandat de repaos alimentar este la început de 16 ore, ceea ce înseamnă că vei mânca în intervalul rămas de 8 ore. Ulterior, intervalul se restrânge la 6 ore, apoi la 4, sunt și persoane care mănâncă o singură dată pe zi.

Cum am ținut eu Intermitent Fasting?

În primul rând, l-am adaptat organismului meu. Mi-am dat seama că îmi e mai ușor să nu mănânc seara decât să întârzii foarte mult micul dejun, pentru că amețeam și îmi pierdeam complet energia. Așa că micul dejun îl mănânc în jur de ora 10.00 și încerc să nu depășesc ora 16.00 cu ultima masă.Nu îmi iese mereu și când nu îmi iese,mă străduiesc măcar să nu mănânc mai târziu de 18.00.

La început a fost mai greu, ca la orice schimbare, dar cam în 2-3 săptămâni m-am obișnuit. Recunosc că eu nu țin regimul cum ar trebui, adică nu am umblat foarte mult și la ce mănânc, așa că nu mă aștept la rezultate wow. Trec printr-o perioadă destul de solicitantă, muncesc mult și aproape non-stop, așa că nu pot mânca 3 frunze de salată. Nu am renunțat complet la făinoase și dulciuri, ba uneori chiar sar calul, dar mănânc mai regulat legume și fructe și caut pe cât posibil să aleg alimente sănătoase.

În general am cam 2 mese pe zi și mai iau și câte o gustare, fie între ele, fie pe post de cină. Mănânc normal și, deși cei care promovează regimul spun că taie pofta de dulce, eu nu am „pățit-o”, așa că e cele mai multe ori am și un desert. Nu faceți ca mine, că sigur o să aveți rezultate mult mai bune!

Cât am slăbit cu Intermitent Fasting?

De la jumătatea lunii ianuarie, deși nu am ținut chiar regulat și ca la carte, am dat jos cam 4 kilograme. Nu e mult, dar eu sunt împăcată, în primul rând pentru că mi-am demonstrat mie că încă mai pot. Am fost surprinsă să constat că așa zisul mit legat de vârstă și ușurința de a slăbi nu e chiar mit. Nu mai slăbesc așa repede și ușor ca în alte dăți, chiar din contră, dar am făcut pace și cu asta.

O realizare mai mare decât numărul de kilograme este faptul că fac sport regulat

Am vreo 5-6 săptămâni de când fac zilnic 7 minute de sport. Fac pauză duminica sau dacă mă simt prea obosită într-o dimineață. Am găsit un canal de Youtube cu exerciții de 7 minute pentru diferite scopuri și/sau zone ale corpului și le alternez în fiecare săptămână. De exemplu, o săptămână fac exercițiile pentru întreg copul, o săptămână pe cele pentru picioare, apoi pe cele pentru abdomen, etc. Nu am neapărat rezultatele promise în video, pentru că nu sunt strictă în privința alimentației, dar sunt mulțumită în primul rând pentru că mă simt mai bine fizic.

Nu știu exact dacă și cât o să mai țin Intermitent Fasting, dar mă bucur că am reușit să trec de prima săptămână, să nu renunț și să îmi creez o rutină de alimentație și exerciții fizice.

Citește și

3 săptămâni de detox, focus pe alimentație

15 lucruri care se schimbă când pierzi 15 kg

Am slăbit. Cum mă mențin?

Cum m-am apucat de slăbit cu X-Body

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pixabay

View Comments (2)
  • Bravo, e fantastic!
    Am constatat si eu ca odata cu varsta, metabolismul nu mai reactioneaza ca in tinerete, mai demult daca puneam vreun kil in plus, daca nu mancam in doua seri deja reveneam la loc. Acum daca nu sunt atenta se pun imediat cateva kilograme, si imi ia de zece ori mai mult sa ma scap de ele. Ceea ce e tragic, anul trecut m-am chinuit cu un soft tissue injury la gat care m-a facut sa ma simt aproape handicapata (nu puteam dormi de durere, nu puteam intoarce capul deloc, nici vorba de nici un fel de sport, de-abia eram in stare sa conduc masina, si aia in dureri mari…) si s-a vazut, am acumulat aproape 10 kilograme fara sa le simt, la cei 1.54m ai mei acum mai bine ma sari decat sa ma ocolesti… Acum ca s-a rezolvat, si eu trebuie sa imi revin la loc, trebuie sa atac problema pe toate planurile (mananc prea multe dulciuri, pe baza de stres) si in sfarsit sa fac mai multa miscare. Am inceput din februarie asa incet, dar inca nu vad nici o diferenta, din care cauza imi dau seama ca nici metabolismul nu mai e cum era alta data (fiecare an dupa 40 mi se pare ca e din ce in ce mai greu), deci mult mai multa munca. Dar sunt constienta ca daca nu imi revin acum, mai tarziu va fi si mai greu 🙂

  • Mda, din pacate asa e. Si eu vad acum cat trag cu glezna de la entorsa. Nici nu as putea sa fac mai mult de cele 7 minute, pentru ca in piciorul drept mai mult plutesc decat stau, schioapat inca si cand merg si nu mai am speranta sa imi treaca. Dar, sa privim optimist spre viitor, nu? 😀 Spor, sunt sigura ca te re-echilibrezi si tu,inceputul e mai greu 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top