Mă uit la ecranul ecografului. Văd pe el o inimă mică. Știu că ascunde în ea o dragoste cât n-o pot cuprinde cu mintea. E inima ei, a fetiței mult așteptate și mult dorite. Sper că va mai crește, deși doctorița spune că e sub dimensiunile normale săptămânii de sarcină în care mă aflu. Mă sperii, dar îmi spun în gând mantra mea de pe toată durata sarcinii.
Nu a apărut așa de greu, în ciuda tuturor, ca să fie ceva în neregulă. Ea are o misiune pe pământ si totul va fi bine
Mă mai duc la un medic, care îmi spune că e bine, totul e în grafic, dar Ana e foarte jos și s-ar putea să se nască mai devreme. Trebuie să stați în pat, măcar două săptămâni să o mai țineți.
În acea noapte mi s-a rupt apa. Încheiam săptămâna 35. În capul meu se învălmășeau mii de gânduri. E prea mică. Dacă va fi ceva în neregulă? Dacă nu va respira? Dacă….? Nici nu vreau să mă gândesc. Repet mantra. Obsesiv. E mică și puternică. E căpoasa mea. Vrea doar să ne cunoască mai devreme.
După un travaliu cu emoții, la ora 13.15 minute, am auzit un glas ascuțit. Tonul de luptă pe care și l-a păstrat până în ziua de azi. I-am dat un pupic pe obraz și m-am rugat fierbinte să fie bine. Să respire. Să plângă. Să crească.
Mă uit acum la ea. Stă la masa din bucătărie și scrie
E lungă și subțire, poznașă, uneori visătoare. Aproape nimic nu mai amintește de copilașul prematur, cu strigăt ascuțit. Doar modul vocal în care își susține și astăzi părerile.
A fost mai mică decât o păpușă, dar inima ei a ne-a cuprins pe toți de la început.
A dat fiecăruia atâta iubire necondiționată, atâta drăgălășenie, dar și atâtea provocări, încât ne-a făcut să căutăm în adâncurile sufletului, să săpăm după fantome, să le dăm afară și să fim mai buni în fiecare zi.
Astăzi este Ziua Mondială a Prematurității și nu puteam să o las să treacă fără să îmi amintesc de ziua în care mi-am confirmat că inimile mici iubesc la puterea infinit.
Inimile mici poartă în ele dragostea și grija părinților lor. Oftaturile, lacrimile, temerile, întrebările. Nopțile nedormite, brațele care parcă nu se mai termină, puteri nebănuite și taine nerostite.
Inimile mici au nevoie să fie ținute în brațe, la pieptul cald și protector al mamei. De aceea, Asociația Prematurilor aduce în premieră terapia Kangaroo Care mai aproape de părintii din România si face o donație de fotolii ergonomice la Dr. I. Cantacuzino din București.
Terapia Kangaroo Care scade perioada de spitalizare cu până la 50%, îmbunătățește creșterea ponderală, stabilizează ritmul cardiac, tensiunea arterială și respirația, îmbunătățește nutriția, bebelușului, scade rata mortalității și este recunoscută și pentru beneficii la nivel psihologic.
Mai multe detalii despre proiect găsiți pe pagina Asociația Prematurilor
Citește și
Prematuritatea, o cicatrice care nu se vindecă niciodată
8 ani de când m-ai învățat că pot orice
De la dublă infertilitate, la șapte ani de fericire
Aș vrea să stăm de mână toată viața
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Ce initiativa minunata .:)
Da, intr-adevar este 🙂