Și, totuși, cât mai durează? Când trece? Cum o să știu? Erau întrebări pe care le puneam obsesiv specialiștilor cu care lucram și Divinității. Sunam ca un fel de Domnul Goe în varianta dezvoltare personală. Eu voiam să știu musai care-s datele tehnice ale vindecării, ale evoluției, ale transformării, depinde pe unde mă găseam. Eram nerăbdătoare să știu cum arată rezultatul și mai ales când ajung la el, de parcă aveam vreun tren de prins la stația următoare.
Uneori încă mai fac asta, dar mult mai rar și cu mai puțină „bătaie din picior”. Am înțeles, cu greu ce-i drept, că atunci când vorbim de mintea umană nu cântărim căpșuni pe-un taler din piață. Când avem de-a face cu procese, pentru unii vor fi dureroase dar revelatoare, pentru alții doar revelatoare, pentru unii poate vor fi o ușurare iar pentru alții doar o povară. De fiecare dată va conta individul, ce a cărat în spate până atunci, pe ce picior l-a prins ce i s-a întâmplat, ce copilărie a avut, cât de echipat emoțional este să facă față, ce mentalitate are, ce credințe limitative care îi spun ce poate și ce merită.
În grupurile de persoane divorțate, cele mai frecvente întrebări sunt de tipul „Când o să mă vindec”?
Mai apar și variațiuni, dar esența e aceeași. Toată lumea caută rețete, pași, exemple de care să se agațe, răspunsuri despre cum a fost la alții. Fără să știe dacă acei alții au stat degeaba sau au făcut ceva, au vrut și au putut cu adevărat să acceadă la vindecare, că e și asta o treabă, e esențial să vrei, dar la fel de important e să și poți. Și treaba asta cu puțiința ține de toate cele de mai sus, la care se mai adaugă o grămadă de variabile.
Iar asta cu vindecarea e și ea cu dus și întors și depinde de așteptări. Că dacă prin vindecare crezi că vine cineva în mod magic cu un burete și șterge totul ca și cum n-a fost, mai trage un loz. Este cum mi-a spus mie odată una din terapeutele mele și mare dreptate a avut. Imaginează-ți că ai o rană urâtă. O perioadă va sângera, va supura, va durea tare. Cu timpul, începe să se vindece și doare tot mai puțin. Într-un final se cicatrizează, dar prezența cicatricei îți va aminti mereu de circumstanțele în care te-ai rănit. Uneori, e posibil să te mai și doară, fie când o lovești, fie când se schimbă vremea. Așa și cu vindecarea, nu te aștepta ca orice s-ar întâmpla să rămâi floricică zen și nimic să nu te atingă. Când mai vezi sau auzi ceva, mai înțeapă, mai ține, te mai enervezi, important e că trece.
Mai nasol, sau mai frumos, depinde cum privești, e că după vindecare nu te oprești
Începi să cauți alte sensuri, vezi lumea cu alți ochi, ești ca un bebeluș care descoperă viața. Vrei mai mult, ți se schimbă standardele, „pretențiile”, nu mai ești dispus la compromisuri sau la jumătăți de măsură, nici de la tine nici de la alții. Te transformi, crești, mai dai înapoi, când simți că nu mai poți te așezi pe-o bordură de suflet să-ți aduni puterile, dar o iei de la capăt. Miza de data asta nu mai ești decât tu. Nu prea îți mai pasă să dai bine, să fii conformă, să nu superi, tot ce vrei e să fii bine.
E, și iaca și aici, altă capcană, capcana lui bine. Să fie liniște, „măcar o lună să-mi fie și mie toate așezate”, să-mi curgă pe tavă, să nu mă mai zbat și nu mai fie cu efort. Așa ziceam până de curând, tot ca domnul Goe, dar nițel mai evoluat de data asta. Mi-a trecut, nu mai aștept nimic, nici liniște, nici curgere, nici ușurință. Le iau pe toate așa cum sunt și mă bucur de ele. Mă uit să văd ce pot să fac diferit când pățesc câte-o nasoală, dacă pot bine, dacă nu, mă străduiesc mai mult data viitoare și uite așa le iau pas cu pas și știu sigur că drumul e doar înainte și nu există rețete, formule magice și nici scadențe.
Există o singură condiție esențială. Să faci ceva și să fii consecvent
Una din lecțiile majore ale ultimilor ani, concretizată mai mult anul ăsta este consecvența. Dacă vrei să fii bine, faci ceva pentru asta, nu stai pe spate și aștepți să-ți pice din cer. Miști fundul și faci. Terapie, yoga, cursuri, tehnici emoționale, scrii în jurnal, faci ritualuri, mănânci furnici, nu știu, orice ți se potrivește, dar faci. Faci fără așteptarea să vezi efecte și rezultate la X timp, fără pretenția să fii zen și nimic să nu te atingă, cu încrederea clară că ce rezultate trebuie să se vadă se vor vedea, cu convingerea că nu ești cel mai ciudat din curtea școlii și „suntem toți nebuni pe aici”, exact ca Alice în Țara Minunilor, doar că unii sunt așa de nebuni încât se cred sănătoși, iar alții nici n-au vreme să se-ntrebe. Cine o face, însă, primește răspunsuri, exact atunci când nu le-așteaptă.
Așa că, cu răbdare, consecvență și încredere înainte!
Citește și
Primiți cu fiica rătăcitoare? Nu ofer garanții, ci doar multă inimă
Nu suntem poveștile pe care le trăim
Iubește-mă când merit cel mai puțin
Să-ți pese de cei care te întreabă “Ești bine?”
Oamenii oglindă și durerile nespuse
Stop! Dacă eu nu am grijă de mine, cine o să aibă?
De la chemat salvarea la dans cu mătura prin casă
Ziua în care am realizat că nu mai vreau să schimb pe nimeni
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
