Now Reading
Greul copilului cu părinți divorțați, cel mai greu de dus greu

Greul copilului cu părinți divorțați, cel mai greu de dus greu

 

Sunt copil din părinți divorțați și, deși nu am prea multe amintiri cu ambii mei părinți alături din zilele când erau căsătoriți, zile de naștere cu mama de-o parte și tata de cealaltă, vacanțe împreună sau cine știe ce evenimente petrecute “în familie”, tot am considerat mereu că situația asta mi-a schimbat cursul vieții, că dacă i-aș fi avut pe amândoi mi-ar fi fost mai ușor, aș fi făcut altfel, poate aș fi învățat mai bine și aș fi ajuns mai departe, poate aveam mai puține probleme nerezolvate, poate….Cu timpul, și mai ales în ultimul timp, am înțeles că tot ceea ce mi s-a întâmplat în copilărie mi-a dezvoltat niște abilități fantastice, fără de care nu aș fi putut face față nici pe sfert tuturor situațiilor în care m-a pus viața, mai ales în ultimul an. Dar, copil fiind, sfâșiată de o despărțire pe care nu am înțeles-o la timpul ei, nu aveam de unde să știu tot ce știu acum. Și nici nu m-ar fi ajutat prea tare.

30 și ceva de ani mai târziu mi-a fost dat să retrăiesc durerea, doar că mult mai dur. Prin copilul meu

Întrebați orice părinte divorțat care e cel mai greu lucru de dus în urma despărțirii și garantez că peste 90% vor răspunde “greul copilului”. Discuțiile legate de împărțirea bunurilor se rezolvă la un moment dat și chiar dacă nu se rezolvă ajungi să lași de la tine, să accepți, să treci peste, că sunt doar obiecte până la urmă, oricâtă valoare ar avea. La fel și certurile pe bani, inerente în majoritatea covârșitoare a cazurilor. Oricât te enervează, oricât îți urlă mintea că e nedrept, la un moment dat obosești și alegi liniștea. Te obișnuiești și să dormi singur(ă) și să schimbi uleiul la mașină și să fii responsabil(ă) de tot, să nu mai ai cui să îi ceri ajutorul sau, după caz, pe cine să bombăni, plănuiești și vacanțe de capul tău și parcă la un moment dat începe să îți placă. Deși la început totul pare imposibil, treptat devine rutină și te întrebi dacă a fost vreodată altfel.

Există însă un lucru cu care nu te poți obișnui, cred eu, niciodată sau dacă te obișnuiești, tot doare. Greul copilului tău

Da, sunt perfect de acord cu teoria conform căreia e mai bine cu doi părinți divorțați dar liniștiți decât cu doi părinți străini unul față de altul sau care se ceartă non-stop. Dar teoria nu face lucrurile mai ușoare în practică. Teoria asta nu șterge lacrimile de pe obrajii copilului atunci când îl podidesc amintirile frumoase împreună și care știe că nu vor mai putea fi reconstruite niciodată în acea formulă. Da, îi explici, vorbești cu el, îl asculți, vedeți partea pozitivă a lucrurilor, vindecați, dar greul rămâne. Teoria nu îi alungă durerea când trebuie să se despartă de unul din părinți și trage de mâinile amândurora, neștiind pe care să îl aleagă. Teoria nu îi spulbera speranța că părinții lui se vor mai putea împăca vreodată.

Oricât ne îmbătăm cu teorii, unui copil cu părinți divorțați îi e al naibii de greu

Și, culmea, greul e și mai mare atunci când ambii părinți au fost și sunt prezenți în viața lui. Când unul pleacă și nu îl mai interesează sau a fost mereu absent, neglijent sau, mai rău, abuziv, despărțirea fie vine ca o ușurare, fie nu face o diferență prea mare. Dar atunci când de la o viață în trei (sau patru) copilul (sau copiii) trebuie să treacă la o viață de 1+1 alternativ, când de la weekenduri exclusiv în familie cu ambii părinți trece la un weekend la unul și un weekend la celălalt, când evenimentele se împart în mod egal la doi, când Crăciunul nu mai ține 2-3 zile, ci una cu una prin rotație, e greu al naibii.

Da, există și câștig, mai ales în cazul fericit în care ambii se implică. Câte o relație mult mai profundă și mai trainică cu fiecare din părinți, de două ori mai multe vacanțe frumoase, doi părinți care își dau silința mai mult ca înainte, care sunt mai prezenți, mai conectați, mai atenți la nevoile copilului, mai grijulii – uneori poate prea grijulii, mai deschiși, poate mai permisivi câteodată. Și totuși, e greu, tare tare greu.

Ce putem face noi, ca părinți, să ușurăm greul copilului în cazul separării sau divorțului?

O să povestesc din experiența mea, dar și din exemplele pozitive pe care le-am văzut și auzit în jurul meu.

Să îi spunem adevărul

Așa cum am procedat până acum în creșterea ei, și în cazul despărțirii noastre, i-am spus Anei doar adevărul. Uneori poate prea brutal, prea dur, prin prisma propriilor răni și dureri. Nu zic că am făcut bine, dar nici nu cred că trebuie să ne mințim copiii, să ne ascundem de ei, să îndulcim situația. Până la urmă, este și pentru ei o oportunitate de creștere și învățare, un test despre lumea reală, iar ascunderea adevărului nu face decât să le creeze o imagine și niște așteptări false.

Să îl observăm, să îl ascultăm și să îl validăm

Deși, aparent, copiii trec mai repede peste anumite situații dificile, realitatea este că trec mult mai greu decât ne-am imagina. De aceea e recomandat să fim atenți la reacțiile copiilor, la formele lor de manifestare, la tendința de a se ascunde după diferite dependențe – mâncare, gadgeturi, etc. Într-o primă fază, nu este nicio rușine să apelăm la ajutor specializat și să ducem copiii la psihoterapie. În prezența cuiva neutru, se vor putea deschide mai ușor, iar ghidajul profesionist va da cu siguranță roade mai rapid și mai de lungă durată. Sigur, pe lângă ajutorul de specialitate, copilul are nevoie de tot suportul nostru. În teorie e ușor, în practică, atunci când tu însăți (însuți) nu ești bine, e foarte greu să asculți neputința lui, revolta lui, să îi ștergi lacrimile, să îi suporți crizele de furie. Orice reacție a copilului apasă butonul propriei tale suferințe, dar, așa cum putem, trebuie să le fim alături, să le arătăm că și nouă ne este greu, dar că îi înțelegem și îi susținem.

Să nu facem din copil un obiect de șantaj sau o armă

Mai ales când ești rănit, tentația de a face asta e uriașă. La el cum este și aceea de a ține copilul doar pentru tine, de frică să nu îl pierzi și pe el, așa cum s-a întâmplat cu partenerul. Dar copilul are nevoie de ambii părinți, iar dacă din partea amândurora există dorința de implicare, atunci fiecare părinte trebuie să lucreze cu el însuși, să își vindece propriile răni și frustrări și să permită copilului să mențină și să construiască o relație și cu celălalt părinte. Nu e ușor deloc și nu se face peste noapte, dar nu e nici imposibil. Treptat, lucrurile se așează și foștii parteneri sunt capabili să pună interesul copilului pe primul plan.

Să fim consecvenți în comportamentul față de copil

O altă tentație uriașă este să intrăm în competiție cu celălalt părinte și să încercăm să devenim “polițistul bun” în ochii copilului, adică să încălcăm regulile stabilite de celălalt, să oferim mai multă libertate, mai multă distracție, să fim mai permisivi. Pe termen lung, acest lucru este în detrimentul copilului. Cel mai bine este să stabilim cu fostul partener un set de reguli pe care să le respectăm amândoi. Da, ușor de zis, mai greu de aplicat, dar, din nou, cu răbdare și în timp, se poate.

Să nu transformăm lupta noastră în lupta copilului

De la orice au pornit discuțiile, certurile și, în final, despărțirea, au fost și sunt problemele voastre, ca părinți, nu ale copilului. El are nevoie în continuare de doi părinți implicați și care să se înțeleagă. Cu cât părinții își rezolvă animozitățile între ei, cu atât copilul va resimți mai puțină tensiune și se va putea concentra pe propriile emoții și stări.

Și, la final, ca să susțin cam tot ceea ce am scris mai sus și cu o informație structurată, scrisă de specialiști, vă las link către Ghidul părinților după divorț,realizat de către Gabriela Saulea de la Divorce Journey, asociația de care v-am povestit deja că a fost unul din pilonii esențiali în drumul vindecării mele post separare și divorț.

Credit foto – Freepik.com

Citește și

Dacă ți-aș spune că miza e viitorul copilului tău, ai lua măsuri?

Dacă așa am devenit o mamă mai bună, atunci poate a meritat!

See Also

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Oare cât timp o să mai aibă nevoie de mine?

Ce facem cu copiii când trecem prin perioade grele în familie?

De ce ne-ncurajăm copiii să crească prea repede?

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top