Nu se mai întoarce, e clar, aici rămân pentru totdeauna, cu urâtele astea rele. Lacrimile mi se scurg pe obraji și îmi împăienjenesc ochii, iar canadiana ei galbenă stăruie în imagine mult timp după ce a dispărut. Mă dor încă încheieturile mâinilor de la strânsoarea celor două femei care mă țineau să nu fug pe aleea plină de frunze, galbene și ele. E toamnă și eu mă întreb dacă mama va mai veni vreodată după mine. Este prima și cea mai pregnantă amintire a mea despre grădiniță și mi-am dat seama, adult fiind, că a lăsat în mine urme adânci. Sentimentul de abandon pe care l-am avut atunci s-a repetat când părinții mei s-au despărțit, apoi când tatăl meu s-a recăsătorit, apoi de multe ori în momente mai mult sau mai puțin importante ale vieții mele. Am simțit golul acela mulți ani, fără să știu de unde vine. Când am aflat, mi-am dat seama că nu e vorbă în vânt că felul în care un copil începe grădinița poate fi crucial pentru viața lui.
Ce am făcut eu când Ana mea a început grădinița?
Din păcate, nu tot ce mi-aș fi dorit, pentru că atunci nu știam atâtea, nu fusesem la prea multe cursuri, nu citisem atâtea cărți și nici opțiunea grădinițelor care să permită o adaptare lină nu era prea variată. Am căzut în capcana în care cad mulți părinți, aceea de a căuta mai mult aspectele exterioare legate de curățenie, mâncare, jucării, siguranță și a trece cu vederea chestiunile legate de adaptarea emoțională. Sigur, am făcut ce am crezut atunci că era cel mai bine pentru copilul meu și sunt convinsă că asta fac toți părinții. M-am lăsat prinsă în capcana vieții cotidiene, în vinovăția că trebuia să mă întorc la serviciu și pentru că credeam că am găsit ce caut, dar și pentru că nu știam prea bine dacă ce vreau eu există, am închis ochii la multe lucruri care nu mi se păreau în regulă și am mers înainte, băgând sub preș tot ce nu îmi convenea. Nu am făcut adaptarea suficient de lungă și lină, nu am fost suficient de vehementă când am întâlnit lucruri în neconcordanță cu valorile mele, nu am lăsat inima să mă ghideze mai mult.
Am realizat toate acestea mult mai clar citind cartea Grădinița pentru totdeauna, scrisă de draga mea prietenă Mira Loghin, pedagog și trainer în Comunicare non-violentă, fondatoarea conceptului educațional Lumea lui Momo. Trăind prin imaginație experiența Mirei cu adaptarea la grădiniță a fiului ei, Zoran, m-am trezit visând că așa mi-aș fi dorit și eu să fie grădinița pentru Ana. Să am acea putere să las toate sfaturile la o parte, să stau pe holuri până la prânz, să chiulesc de la birou, să nu trec cu vederea lacrimile în ideea că vor trece, să fiu mai prezentă și mai conștientă. Am realizat însă și ce am făcut în acord cu mine, inima și principiile mele și așa am reușit să mă împac cu experiența și să mă iert. Ceva am făcut totuși bine atunci și după, iar Ana și felul în care este relația noastră sunt oglinda pentru ce tot ce a fost bine.
Cartea Grădinița pentru totdeauna este mai mult decât despre adaptarea la grădiniță
Este despre autocunoaștere și cunoașterea copilului, despre emoții și acceptarea lor, despre nevoi împlinite, este despre a trăi și a simți mai mult decât despre a face, în special ce vor alții, nu noi și inima noastră. Am reținut din carte câteva repere despre nevoile copiilor în primii ani de viață și despre adaptarea la grădiniță și pe ce ar trebui să se concentreze părinții și îmi doresc tare mult să le împărtășesc cu voi.
Nevoile de bază ale unui copil în primii șase ani de viață sunt atașament și siguranță, iubire necondiționată, joc și învățare, încredere, autonomie, empatie și apreciere
În primii ani de viață copiii învață prin interacțiune liberă, prin experimentare și prin exemplul adulților
Este o modă în ultima vreme aglomerarea programului copiilor, încă de la grădiniță, cu activități structurate – balet, limbi străine, informatică, etc, activități care nu mai lasă copiilor netimp, așa cum frumos spune Mira în carte, adică acel timp în care să se joace liber, să experimenteze, să învețe. Eu văd extrem de clar nevoia de netimp și la copila de 10 ani, care uneori își ia păpușile sau vreo jucărie extrem de simplistă și pare să nu facă nimic. În fapt, atunci ea face cel mai mult și se vede în cât de relaxată și pregătită este ulterior pentru activitățile zilnice. La copiii mici nevoia de timp nestructurat este vitală, iar din păcate, ea este din ce în ce mai neglijată și ignorată, iar netimpul lor este plin de activități și ecrane.
La vârste mici, copiii au nevoie să deprindă noțiunile de bază legate de autonomia proprie. Este mult mai important ca la cinci ani un copil să știe să se spele corect pe mâini, să știe să își pună farfuria pe care a mâncat în chiuvetă și să se poată îmbrăca singur decât să recite 5 poezii, să citească și să calculeze. Astea sunt pentru orgoliile părinților, nu pentru nevoile copilului. Copilul are nevoie de timp și repetiție ca să învețe lumea. Să îi simtă mirosul, gustul, să îi ghicească culorile, să se minuneze și să învețe să iubească ce îl înconjoară. Nu va putea face toate astea închis într-o sală de clasă, desenând frumos în contur și urmând niște reguli impuse de alții, ci explorând.
Sigur, nu toți părinții pot alege grădinițe care să ofere acest tip de educație liberă, realitatea arată cu totul altfel decât ne-am dori, iar atunci soluția este să le oferim noi copiilor mediul propice să exploreze liber (dar în siguranță), să descopere și să învețe prin propriile experiențe, pe care singur le construiește și le gestionează. Când copilul știe că părinții lui sunt acolo să îl susțină, să îi ofere alinare și înțelegere, nu îi mai este frică de reacțiile necontrolate din partea adulților.
Educația este un proces de colaborare dintre adult și copil
De cele mai multe ori (și mai ales în România aș adăuga eu) se pleacă de la premisa că adultul știe mai multe și mai bine și rolul lui este să îl învețe pe copil, iar rolul copilului este să asculte și să se supună. Realitatea este că și adulții au foarte multe de învățat de la copii și tot procesul acesta de educare și educație ar trebui să fie un dans armonios, o relație bazată pe respect reciproc, pe ascultare și cooperare.
Cea mai bună modalitate de învățare a unui copil este prin joc
Și când spunem joc nu trebuie să ne gândim la cine știe ce chestii elaborate. Mulți părinți spun că nu știu să se joace cu copiii lor, iar sfatul care mi-a plăcut cel mai mult din cartea Mirei este Când nu mai știi cum să te joci cu copilul tău, așează-te pe covor în fața lui și lasă-l pe el să inițieze jocul, doar observă-l și alătură-te lui
Dezvoltarea copiilor este inegală
Doamne, cât mi-aș fi dorit să îmi facă cineva afiș această informație atunci când mă panicam total de evoluția copilului meu, care nu avea nicio treabă cu ce scria în cărți sau cu ce vedeam la alți copii. Dacă aș fi avut un ecran magic în care să o pot vedea pe Ana de acum, viața mea ar fi fost mult mai liniștită în primii ani :-). Acel ecran magic trebuie să fie pentru fiecare dintre noi încrederea în sine și în propriul copil, convingerea că fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui și că fiecare are propriile abilități și capacități și este perfect așa cum este.
Ce ar trebui să fie și să nu fie grădinița?
În societatea actuală, când nu prea mai există satul și bunicii, comunitatea în care să crească toți copiii laolaltă, grădinița este locul ideal pentru copilărie și dezvoltare socială. Condiția primordială este ca nevoile copilului să fie recunoscute și respectate. Grădinița este practic noul sat și de aceea toți membri lui, de la îngrijitoare până la educatoare și directori ar trebui să fie conștienți de responsabilitatea lor în dezvoltarea copiilor. Grădinița este locul unde copiii îți descoperă valoarea, unde se deschid, este ca o a doua casă pentru copil, de aceea este important să căutăm ca valorile pe care le transmitem copiilor acasă să fie continuate și în educația de la grădiniță.
Cu privire la momentul intrării în colectivitate, la grădiniță, se pare că cel mai potrivit moment este undeva în jurul vârstei de trei ani. Sigur, depinde și aici de fiecare copil în parte, dar recomandările specialiștilor și experiențele mamelor spun că această vârstă este optimă din punct de vedere emoțional dar și al sistemului imunitar al copilului. Una din nevoile importante ale copilului este nevoia de siguranță emoțională, iar într-un spațiu străin, cu oameni străini, această nevoie nu este satisfăcută la o vârstă atât de mică.
Ce întrebări ar trebui să își pună părinții atunci când decid să își înscrie copilul la grădiniță?
Ca să poată lua mai ușor și cu mai mult confort mental decizia de a duce sau nu copilul în colectivitate, părinții ar trebui să își răspundă la câteva întrebări, în urma cunoașterii și observării copilului: Poate fi separat de părinte? Este deja obișnuit cu rutina? Este familiarizat cu limitele? Este stabil din punct de vedere al sănătății? Dacă nu sunteți siguri de aceste aspecte, atunci poate că este bine să mai așteptați puțin și să găsiți variante alternative. Pentru că grădinița nu ar trebui să fie un loc în care să ne lăsăm copilul pentru a ne concentra pe responsabilitățile pe care le avem.
La ce aspecte să fim atenți atunci când căutăm o grădiniță?
Atunci când alegem grădinița pentru copilul nostru ar trebui să cunoaște intențiile grădiniței, pe care le putem afla în urma unor discuții cu managerii și educatorii grădiniței. Printre cele mai importante intenții ar trebui să se regăsească aceea de a oferi siguranță emoțională copiilor, de a promova o programă relevantă pentru etapele de dezvoltare, de a crea un spațiu benefic pentru învățarea limitelor, de a permite copiilor aibă o paletă largă de emoții, de a permite și copiilor ă inițieze acțiuni și activități, de a promova interacțiunea copiilor și cu adulții, nu doar cu copiii.
Un lucru care poate ajuta în procesul de alegere a grădiniței ar fi să vă faceți o listă (sau mai multe) și să notați toate lucrurile importante pentru voi – pornind de la valorile voastre, ceea ce vă îngrijorează, până la buget și aspectele logistice care trebuie îndeplinite atunci când luați decizia, ca de exemplu ce faci dacă copilul se îmbolnăvește în primele luni la grădiniță, cu cine poate sta acasă, etc
Un aspect extrem de important de care ar trebui să ținem cont atunci când alegem grădinița sunt valorile noastre
Mira dedică un întreg capitol aspectelor legate de valori, implicarea copilului în luate deciziei, anxietățile noastre ca părinți și la ce ne uităm atunci când ne întâlnim și discutăm cu viitoarea educatoare sau viitorul educator al copilului nostru. Mi se par chestiuni extrem de importante ca să poată fi sumarizate în câteva rânduri, așa că vă las pe voi să le descoperiți în carte.
La final, voi puncta câteva tips and tricks pentru adaptarea la grădiniță cât mai lină a copilului
O rutină zilnică regulată este extrem de importantă. De asemenea, un somn odihnitor, ceea ce înseamnă să ducem la copilul la culcare când este obosit, dar încă treaz. Să anticipăm separarea, adică să discutăm cu copilul faptul că va merge la grădiniță și ce se va întâmpla acolo. Să pregătim copilul pentru programul de masă de la grădiniță, adică să îi formăm obiceiuri sănătoase de alimentație și un program al meselor încă de acasă.
Recunosc că am fost fascinată de Grădinița pentru totdeauna, pentru că am regăsit în ea un ghid practic, cu foarte multă informație utilă și concretă, dar și foarte multă emoție, izvorâtă în special din experiențele împărtășite ale mai multor mame. Rezultatul este o bijuterie, care chiar nu trebuie să lipsească din casele părinților, indiferent că se mai află sau nu în etapa de adaptare a copilului la grădiniță. Găsiți cartea „Grădinița pentru totdeauna” aici.
Citește și
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Dragă sistemule, ai învins, dar îți mulțumesc!
Dragă școală, te rog să îmi aduci copilul înapoi
Nu-l lăsa când începe școala. Atunci are mai mare nevoie de tine!
Există fenomenul de burn-out la copii?
Sursa foto Freepik.com
