Luna martie e despre femei, despre gingășie și putere, despre echilibru, despre feminitate, candoare și căldură. Este despre mame și bunici. Este despre rădăcini. Despre lanțul ale cărui verigi ne-au făcut să fim femeile care suntem astăzi.
Lanțul meu are 4 zale
De ele s-au prins armonios altele cu înțelesuri diferite, poate mai noi și mai strălucitoare. Dar totul rezistă datorită zalelor principale, datorită rădăcinilor pe care ele le-au sădit și a aripilor pe care le-au crescut.
Mama e stâlpul meu
Nu cred să fie lucru în lumea asta de care să am nevoie și ea să nu mă poată ajuta. E în stare să treacă oceanul înot și să urce munții în genunchi dacă e nevoie. Când am epuizat soluțiile, știu sigur că de la ea vine salvarea, chiar dacă asta înseamnă să se dea la o parte pe ea.
Când mi-e greu, ea are un răspuns, o soluție
Când nu am planuri pentru o ocazie, trage de mine să mă duc cu ea la nu știu ce concert sau eveniment. Când nu mai am ceva în casă, ea știe înaintea mea și îmi cumpără. Când dau telefon și mă aude necăjită, mă trage de limbă până află cauza și poate-nu-poate sare cu ajutorul.
Dacă există cineva pe lume cu un spirit de sacrificiu și altruism împinse la extrem, aceea este mama mea.
De multe ori mă supăr și îi spun că nu e normal, că mai trebuie să se pună și ea pe primul loc, dar apoi îmi dau seama că ea așa e, așa trăiește, așa respiră, din asta își ia energia. Din a face bine celor din jur. Mult și necondiționat.
E blândă și calmă. Ca să o enervezi trebuie să faci ceva chiar grav. Și dacă ai supărat-o e cam nasol, pentru că odată ieșit din inima ei, drum înapoi nu prea mai ai. M-a crescut singură. Cu greu. Cu renunțări și sacrificii. Cu nopți nedormite și frământări. Poate nu a făcut mereu cele mai bune alegeri, dar le-a compensat cu iubire și grijă. Până în ziua de azi.
Buni e generalul nostru 🙂
Genul de profesor dăruit și conștiincios, și-a transferat misiunea și acasă. Mereu are să ofere, cui ascultă, un sfat, o povață, un proverb, un îndemn. După fiecare discuție cu ea trebuie musai să pleci cu o lecție de viață, să rămâi un pic pe gânduri, să îți pui întrebări. E trup și suflet lângă noi și cea mai mare bucurie o are atunci când ne mai poate fi de folos cu ceva. Era să o pierdem de câteva ori în ultimii ani, dar până și doamna cu coasa și-a terminat argumentele în fața ei și și-a văzut de treabă.
Face cea mai bună plăcintă cu brânză din lume. Și cel mai bun chec cu lămâie. Îmi citește articolele și insistă să scot o carte. Are răbdarea proverbială a omului trecut prin viață. Rar se mai enervează, își păstrează ritmul care i-ar face geloși pe toți ardelenii, chit că e foc în jurul ei și ne dă în fiecare zi doza de calm de care avem nevoie în agitația noastră inutilă. Am mai scris despre ea aici.
De când a apărut Ana în viața mea le-am înțeles mai bine. Le-am înțeles frământările, nopțile nedormite de grijă, cicălelile, tristețile. Ele sunt stâlpii mei. Puterea și echilibrul. Cu ele și cu copilul meu alături, lanțul meu este puternic, capabil să lege de el alte zale și povești frumoase.
Citește și
Aveți răbdare cu bunicii. Cu poveștile și sfaturile lor
Faptele bune se fac pentru oameni când sunt în viață
Tu mai știi cum miros salcâmii?
Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
