Pian + teorie, balet, canto, engleză. Ea ar mai vrea teatru, fiecare din părinți altceva, poate un sport, matematica se cere, dar parcă nimic nu mai intră. Uneori mi se pare că programul Anei arată deja ca o grilă complicată, în care e greu să mai găsești un spațiu liber să mai bagi ceva. Și totuși, sunt copii mult mai aglomerați ca ea. Copii care ajung acasă zilnic la ora 21.00 și atunci se apucă de teme. Copii care fac două limbi străine în regim intensiv, adică de trei ori pe săptămână, plus instrument, canto, dansuri. Copii care sâmbăta și duminica au câte 2-3 activități pe puțin și care bifează măcar bilunar competiții sau concursuri extrașcolare.
Noi am votat echilibrul, sau cel puțin așa sperăm
Am ales să lăsăm vinerea complet liberă. E ziua noastră de ieșit în parc sau la mall, de distrat ca fetele, sau după-amiaza ei de relaxare, de jucat, de stat. Weekend-ul, cu excepția cazurilor în care apare vreun concurs sau vreo activitate ocazională, e pentru timp în familie și relaxare. Alocăm cât e nevoie temelor și studiului la pian, apoi avem activități alese de ea sau împreună. Când putem, evadăm din București și atunci e chiar libertate totală, cu teme făcute pe apucate și fără studiu la pian.
E tare grea competiția cu ceilalți părinți și activitățile copiilor
De multe ori am sentimentul că Ana va pierde startul undeva, că o să aibă mai puține șanse la „reușită” (ce stupid sună, nu?), că poate ar trebui să facă mai multe. Alteori, mi se rupe pur și simplu sufletul de copiii care nu mai au timp de joacă, de întâlnit cu prietenii, timp liber și atât. De multe ori mă aflu în ambele perechi de papuci și mă întreb tot timpul dacă am ales-o pe cea corectă. Dacă echilibrul e cheia sau, din contră, activitățile cât mai multe și mai diverse ne vor pregăti copiii pentru viitor?
Există oare fenomenul de burnout la copii?
Adică suprasocilitarea, “arderea” prematură din punct de vedere emoțional sau chiar și intelectual? Există oare riscul ca acești copii, care acum fac atâtea activități extrașcolare să ajungă obosiți înainte de vreme? Să nu mai aibă dorință și putere să învețe și să lucreze când vor fi adolescenți și tineri? Cum ar trebui să abordăm noi ca părinți, raportul între școală și activități extrașcolare și timpul liber, pentru joacă și relaxare?
Am rugat-o pe Mirela Horumbă, Psihologul părinților, să facă puțină lumină în subiectul ăsta. După discuția cu Mirela recunosc că mă gândesc serios ce mă mai scot din program, nicicum să mai introduc ceva :-).
Mulțumesc, Ioana, pentru că ai pus punctul pe “i” și ai venit cu un subiect la ordinea zilei, cu care avem de a face într-o societate anapoda, ca cea în care trăim noi. Aici mă refer la lumea copiilor care nu își mai pot trăi copilăria pentru că părinții lor sunt într-o goană contra-cronometru și îi înscriu la tot felul de activități, care în mintea lor ajută copilul “să ajungă om mare și realizat”.
În realitate, creează o generație de oameni frustrați, obosiți și depresivi
Hai să vedem împreună cum reușim noi să facem fix ceea ce nu ne dorim, în condițiile în care intențiile noastre sunt cele mai bune. De unde și vorba că drumul către Iad este plin cu cele mai bune intenții.
Ce înseamnă burnout și cum apare el?
Sindromul burnout reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică și emotională produsă de stresul prelungit, fiind o rezultantă directă a dezechilibrului dintre cerințe, resurse și gradul de satisfacție a calității vieții.
Burnout poate apărea la orice vârstă, deci și la copii.
În cazul copiilor afectați de acest sindrom, apar consecințe imediate pe 3 paliere, care pot fi identificate foarte ușor.
Epuizarea emoțională (sau psihică)
Copilul se simte mereu obosit, nivelul său de energie este foarte scăzut și apare o stare în care copilului îi cam dispare acea bună dispoziție caracteristică copilăriei.
Starea de detașare
Copilul începe să găsească tot felul de scuze pentru a nu se implica în activități care altădată îi făceau plăcere și începe să fugă de responsabilități găsind tot felul de scuze. Uneori apare și o stare de absența emoțională.
Scăderea performanțelor copilului
Copiii au sentimentul că nu mai au resurse pentru performanță, aceasta scade. Apare dezinteresul și de multe ori notele la scoală sunt în cădere liberă.
Este important de subliniat că în multe cazuri apare o stare de agresivitate crescută, părinții nu înțeleg ce se întâmplă și cresc presiunea pe care o pun asupra copiilor. Acest lucru duce la o și mai mare epuizare a copilului. Mulți copii ai zilelor noastre sunt prinși în acest carusel și adesea interpretarea acestor comportamente este făcută în mod eronat, în sensul că primesc etichete precum leneș, rău, nerecunoscător . De fapt, el este doar beneficiarul sindromului de burnout.
Dacă analizăm cauzele care duc la sindromul de burnout, prima este programul supra solicitant în care trăiesc copiii noștri
Mulți părinti consideră în mod eronat că dacă cei mici fac în permanență activități vor fi câștigători la “premiul vietii”. Nici pe departe!
Abilitățile de viață nu se formează dându-le copiilor informații, ci învățându-I ce să facă cu ele.
Și mai ales este important să îi lăsăm pe copii să aibă timp nestructurat, adică timp în care să facă ce vor ei, să se plictisească ( cea mai performantă sursă de creativitate ) sau pur și simplu să stea degeaba. Ne-am pierdut balanța echilibrului și ne este greu să avem o relație sănătoasă emoțional cu copii noștri, drept pentru care am devenim o societate de părinți nevrotici, care creștem o generație de copii fix pe modelul nostru.
Psihologia copilului ne învață că este important să existe 8 ore de odihnă, 8 ore de activități și alte 8 ore în care copilul să se relaxeze. Stilul de viață influențează mult stima de sine și încrederea pe care o construim copilului.
Personal, consider că suntem într-o direcție nepotrivită în ceea ce îi privește pe copiii noștri și adesea uităm că important este să le fie lor bine și nu să ne conformăm presiunii sociale la care suntem supuși.
Mulți părinți trăiesc prin copii, ceea ce este o mare povară pe care o pun în spatele copiilor, pe care îi fac responsabili de propria lor fericire
În realitate, părinții trebuie să-și trăiască propria viață și să le fie copiilor niște modele și îndrumători.
Paradoxul zilelor noastre este că ne iubim atât de mult copiii, însă nu mai avem timp să trăim cu ei, pentru că suntem prea ocupați să-i „externalizăm”.
Sau poate e doar o scuză pentru cu nu știm cum să fim umani cu ei?
Ce putem face: să îi lăsăm să fie copii, să aibă timp să absoarbă informații și cunoștințe ! Dacă noi îi învățam ce înseamnă să aibă o viață împlinită, să se simtă iubiți și să le arătăm că avem încredere în ei, este suficient că ei să își exploreze talentul, pentru că fiecare om este bun la ceva!
Aveți răbdare cu copiii și acordați-le timp!
Citește și
Cât avem nevoie să decidem pentru copiii noștri?
În spatele unui copil agresor stă un părinte agresor
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Dacă îți plac articolele mele, te invit să urmărești pagina de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Interesant si adevarat. Sunt mama unui coleg al Anei din „articol” si sunt in totalitate pentru joaca! In toate formele ei! La toate varstele! Joaca inseamna creativitate, destindere, gasire de sine si muuulte altele. Si inca ceva si ma opresc: copiii nostri nu sunt ceea ce ne dorim noi, parintii, ci ceea ce isi doresc ei. Iar un parinte „responsabil” este acela care intelege acest lucru si il ajuta pe copil sa gaseasca acel „ceea ce isi doreste el” si sa se gaseasca asa cum este!
La cat mai multe articole frumoase!
Ce frumos! Multumesc! Eu recunosc ca sunt de multe ori prinsa in framantari, exact cum scriu in articole. Multi parinti imi spun ca ma citesc pentru ca pare foarte autentic ce scriu. Asa si este, ele vin din framantarile si intrebarile mele. Ana merge la multe activitati, de multe ori ma simt vinovata cand nu ii mai ramane timpul atat de necesar pentru joaca si caut sa compensam, lasand finalul de saptamana cat mai liber posibil. Alteori, mai ales cand stau in preajma altor parinti pe la activitati, imi dau seama ca se poate mult mai aglomerat. Comentariile la acest articol imi dau curaj si echilibru. Inca o data multumesc pentru comentariu!
Multumesc si mult succes!
Și eu mă gândesc dacă voi proceda. Frumos articolul. 🙂
Eu am „alergie” la toate activitatile astea. Am trăit în Grecia 8 ani – din care în 6 am avut și copil și acolo situatia e ca la noi, copiii au un program care mie, ca adult, mi-ar provoca greutati. Activitati peste activitati, dansuri, balet, limbi straine, doamne fereste sa stea copilul sa nu faca nimic. Singura chestie la care merge baietelul meu – si merge cu drag, sunt orele de germana (si asta pentru ca verisorul lui traieste in Austria si e dornic sa se poata juca si cu prietenii lui de acolo) In rest, plictiseala cat cuprinde, joaca-n parc, in curte, la noroi, biciclete sau pur si simplu sta si se uita pe pereti. (din fericire merge la o scoala unde nu primeste teme asa ca avem destul timp de … stat!)
Si afara e asa? Am mai auzit si de alte tari, dar nu char tari vestice :-), deci la Grecia ma astept cumva. Bravo ca i-ati tinut programul liber baietelului. La noi e cam plin, dar, cum spuneam, incercam sa remediem sau macar sa nu mai incrcam.
In Olanda nu prea fac copiii asa multe activitati si teme cat sunt mici. E inot la toti, ca na, traim sub nivelul marii, si de regula inca un sport si daca, doar daca vrea copilul, un hobby gen pian. Teme cam 10 min pe zi la 7.5 ani (clasa a IV – a). Limbi straine nu fac, dar invata la scoala acum engleza si franceza si merg in vacante pt asta 🙂 Al meu de ex face inot, pian si aikido, dar inotul si pianul sunt in zilele in care merge la after school, platesc acolo sa-l duca si aduca, nu din timpul nostru liber. Doar aikido e in timpul nostru liber, dar pt ca vrea el.
Nu stiu, mie mi se pare f mult ce scrii tu, nu-mi dau seama cati ani are fetita ta sau ceilalti copii, dar sa ajunga acasa la ora 21 si sa se apuce de teme… Al meu la ora asta doarme deja de o ora…
El merge la after school 3xsapt, cand il iau la 6 seara, mananca, 10 min teme, 10 min pian, joaca juma de ora, baie si somn, si se plange ca nu s-a jucat destul (la after se joaca, nu fac teme, dar el asa simte) restul zilelor, in afara de aikido, nu facem nimic educativ cum ar veni…
A mea nu ajunge la 21 acasa, dar sunt cazuri. Noi am incercat sa echilibram cumva programul, nu ne iese mereu, dar reglam pe parcurs. Aici sunt si distante mari, trafic aglomerat, sunt multe de luat in calcul. Mereu am trait cu impresia ca in Vest oamenii sunt mai echilibrati si viata mai pasnica
Cred ca e viata mai pasnica in orasele mai mici, in capitale e la fel peste tot. Orasul in care traim e cat Iasi, in maxim 15-20min ajungi din oricare punct A in punct B, noi de ex facem cumparaturile saptamanale in 30 min de cand am iesit din casa pana intram in casa, scoala e peste drum, la job eu ajung in 40min, sotul in 15, timpul asta se cunoaste in totalul timpului liber…
Da, stim, din pacate. Astazi in Bucuresti s-au facut 2 ore pe drumuri de 30 minute maimum 🙁
Niste sfaturi foarte importante. Eu incerc sa-i arat copilului activitati interesante, iar el sa aleaga sa mearga unde ii face placere. E foarte important sa ajunga sa aiba o pasiune, sa descopere. E inca destul de mic, dar informatiile din acest articol ma fac sa acord o mai mare importanta dezvoltarii armonioase.
Super! Ma bucur mult si mult succes!