Now Reading
Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața

Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața

De când mă știu, merg la braț cu impulsivitatea, lipsa de răbdare, furia necontrolată. Îmi sunt umbre din copilărie, așa cum îmi este și lipsa acută de încredere în mine și sentimentul că mereu se poate mai mult, mai bine, mai strălucitor. Că ce fac eu nu-i mare bazaconie, dar ce face Maricica, Georgica și Ionica sperie Vestul. Că al meu copil e talentat, dar X-ulică sigur e mai cu moț. Că iarba e verde la mine, dar parcă parcă lipsesc niște floricele pe ea. Mă afectau situații, mă doborau remarci. Când pățeam ceva nasol, cădeam cu totul și îmi era aproape imposibil să mai văd ceea ce am sau ceea ce s-a întâmplat bun în ziua aia. Mersul la terapie ajută, dar cum în primă fază mai mult dă totul peste cap, era clar că e nevoie de altceva. Altceva-ul a fost exercițiul care mi-a schimbat la propriu viața. Modul în care îmi închei ziua și pun capul pe pernă, felul în care mă raportez la lume și la ce mi se întâmplă.

E vorba de ceva atât de simplu, dar atât de greu de conștientizat și mai ales greu de rămas constant.

Exercițiul care mi-a schimbat viața este despre recunoștință sau cum să găsești ceva bun în tot ce ți se întâmplă

De când am pornit pe drumul dezvoltării personale, adică de vreo 7 ani, am învățat și am testat pe propria piele că recunoștința e cheia în multe, că atunci când mulțumești pentru ce ai, primești și mai mult. Totuși, mi-era greu să găsesc bucuria în zilele gri. Răspunsurile în noianul de probleme. Zâmbetul printre lacrimi. Răspunsul la întrebări absurde. Mi-a fost aproape imposibil și încă îmi e greu să îmi țin drumul meu fără să mă uit în ograda vecinului și să mă complexez de ce văd. Fără să mă întreb unde greșesc și ce e în neregulă cu mine.

Am citit la Cristina  despre cele 100 de zile de recunoștință și ceva în mine s-a aprins. Mi-am propus să încerc și am pornit la drum fără prea multe pregătiri. Mi-am luat o agendă de suflet, un creion – nu știu de ce am simțit să folosesc creionul și am pornit la drum.

Exercițiul cere să găsești în fiecare zi motive de recunoștință. Lucruri care crezi că au făcut ca ziua aia să nu treacă degeaba. Măcar trei spune exercițiul, dar eu zic măcar unul la început, pe urmă încep să curgă oricum

Deși nu părea, în primele zile mi-a fost extrem de greu. Uitam sau nu găseam timpul necesar să scriu, stăteam cu foaia în față fără să găsesc nimic demn de pus acolo, mă întrebam uneori ce naiba mi-a trebuit și de ce oare simt impulsul ăsta să nu renunț.

Și nu am renunțat. Am mers mai departe cu exercițiul de recunoștință, indiferent cât mi-a fost de greu

Mi-am propus să scriu  seara, dar am avut zile când scriam dimineața sau la prânz pentru ziua de ieri sau zile când scriam și pentru trei patru zile în urmă. Am stat minute în șir să găsesc darul într-o zi de tot rahatul, să trec peste toate supărările și să văd partea bună. Am scris la 2 noaptea, uneori și la 5 dimineața. Am scris în pat, în avion, în hotel noaptea în baie ca să nu o trezesc pe Ana cu lumina.

Încet încet am început să îmi formez rutina și să scriu constant, la finalul zilei. Uneori am avut doar 2-3 motive, dar într-o zi am descoperit chiar și 15. Și dacă mai aveam loc pe foaie cred că mai treceam câteva. Deși pare simplu, poate banal, e greu și să găsești motivele și să devii constant în a le căuta și a le defini. Și deși ai senzația că nu te va ajuta cu nimic și îl faci mai mult ca un pariu cu tine, schimbările vin fără să realizezi. La mine una așa a fost, parcă m-am trezit dintr-o dată cu lucruri care mergeau altfel.

Exercițiul de recunoștință m-a ajutat să mă valorizez. Pe mine și viața mea

Să îmi dau seama că nicio zi nu trece fără rost și simplul fapt că ne dăm jos din pat dimineața e un dar. Că am un copil excepțional și o familie minunată. Că fac ceea ce îmi place și deși uneori e al naibii de greu, satisfacțiile sunt atât de mari, că merită.

De când scriu motivele de recunoștință în fiecare seară, lucrurile bune au început să se rostogolească spre mine, ca într-un efect invers de domino

Nu aș fi crezut asta, dar chiar se întâmplă. Apar oportunități, se deschid uși. Și culmea, deși eu sunt cea care practică exercițiul, efectele se văd și la Pisicul, care înflorește pe toate planurile, de mi-e mai mare dragul și îi mulțumesc în gând Cristinei pentru provocare și mie pentru consecvență.

Cel mai mare beneficiu pe care mi l-a adus exercițiul care mi-a schimbat viața este că sunt mai calmă.

Reacționez mai puțin la impuls, respir mai mult, sunt mai atentă la mine și la ce îmi transmite corpul meu. Am mai multă răbdare cu Ana (aplauze, vă rog, nu credeam că se va inventa vreodată), cu Pisicu și cu mine. Mă judec mai puțin dur și parcă încep să mă iubesc mai mult.

E loc și de mai bine, normal, că doar n-oi fi vrăjitoare, să repar în 3 luni ce s-a stricat în ani. Încă mă afectează atitudinea celor din jur, încă îmi lipsește siguranța în unele situații, încă mă mai enervez sau reacționez aiurea, ca apoi să îmi dau seama că am fost deplasată. Simt însă că sunt pe calea bună. Tocmai de-aia, deși cele 100 de zile s-au încheiat acum trei zile, eu am continuat să le număr. Nu am luat-o de la zero, pentru că îmi doresc să fie un flux continuu, o creștere care să mă ducă fix acolo unde trebuie și unde înțeleg cu fiecare zi că merit să ajung.

Dacă sunteți într-o cumpănă sau simțiți nevoia de o schimbare în viața voastră, vă sfătuiesc din inimă să încercați exercițiul celor 100 sau câte vreți voi zile de recunoștință. Va face lumină în interior și apoi afară.

See Also

Citește și

Cum mi-a schimbat o provocare de parenting relația cu copilul meu

Când obosesc, îi cer copilului meu să se comporte ca un adult

Iubește femeia care învață să nu fie mamă

Tu mai știi cum miros salcâmii?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

 

View Comments (16)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top