Loredana Groza este o femeia fascinantă. Puternică, dar cu un suflet extrem de sensibil, gata sa îi ajute pe ceilalți, fără să se abată de la drumul ei, umană și extrem, dar extrem de profesionistă. Am povestit deja de întâlnirea și amintirile care mă leagă de Lori.
Cum toate rădăcinile bunelor și relelelor noastre sunt în copilărie, și în cazul Loredanei acolo este răspunsul pentru omul care a devenit
A avut parte de o familie extraordinară, care a susținut-o mereu pe drumul ei. I-am cunoscut pe tatăl și fratele ei și am fost surprinsă să văd câtă iubire, dăruire și protecție îi oferă și acum, când ea este complet realizată personal și profesional. Mi-am dat seama că și doamna Groza trebuie să se înscrie în aceeași linie și nu m-am înșelat.
Cine a trăit înainte de ’89 știe că nu era ușor să fii mamă atunci. Trebuia să faci adevărate magii ca să le poți oferi copiilor cele necesare de mâncare, de îmbrăcat, munca era parcă mai grea, ajutoarele în gospodărie nu existau. Am intrat puțin în copilăria Loredanei, prin intermediul poveștilor mamei ei, Leonida Groza.
Despre viața cu doi copii în anii comunismului
Ei s‑au dus la școală singurei din prima clipă, numai când a fost tatăl lor plecat din țară am mers împreună, pentru că nu avea cine să‑i aștepte acasă. Vremurile acelea n‑au fost nici grele, dar nici ușoare. Mă ajuta faptul că mai aveam la țară o pasăre, niscai brânză de vaci. Mă duceam cu trenul până la Adjud și, de acolo, cu autobuzul — 30 de kilometri. Dar era simplu, că în două ore ajungeai acasă, la Onești.
Și mai stăteam la cozi, și îmi făceam rezerve în frigider….Deseori trebuia să spăl rufe. Aveam o mașină de spălat care nu storcea. Așa erau mașinile pe atunci și, ca să îmi ușurez munca, dimineața puneam rufele la înmuiat. Le triam pe culori și stăteau la înmuiat până când veneam de la școală. Apoi le spălam — limpezite, apretate, nu vă spun! Și aveam un balcon foarte lung, acolo întindeam trei sârme de rufe când erau copiii mici! Blocul din fața mea era tot așa, iar la 12 noaptea nu mai avea nimeni din blocul vecin lumina aprinsă, iar eu îmi reproșam: „Cum Dumnezeu nu pot să mă culc și eu ca toată lumea? Înseamnă că nu sunt descurcăreață.“ Toată lumea dormea și eu întindeam rufe…
Cum se făcea „parenting” atunci și cum se descurcau mamele cu sarcinile zilnice
Dimineața, luam copiii de mână, plecam cu ei la școală, la amiază uneori ne duceam împreună la cumpărături. Când mergeam pe stradă, făceam, în joacă, exerciții: ei adunau numerele de la mașini sau citeau numele magazinelor, tot ce scria pe afară. Îi provocam să facă propoziții în care subiectul să se afle la început, la sfârșit sau în interiorul propoziției. Ca să învețe…Ajungând acasă, eu făceam mâncare, iar ei lecțiile… Bine, îi mai ajutam, vă dați seama, mai ales pe Cristi, și în special când căutau cuvinte necunoscute. Ei aveau un dicționar, dar veneau și mă întrebau: „mamă, ce înseamnă cutare?“, iar eu le arătam cum să caute singuri în dicționar. Mai căutam și eu, pentru că una e să știi definiția populară și alta e „litera de lege“.
Lori nu își ocupa mult timp cu pregătitul temelor, și le făcea repede, singură. Apoi venea în bucătărie, când tocam ceapă, și îmi povestea la ce capitol a ajuns în cărțile pe care le citea. A citit foarte mult. A citit Singur pe lume și Alice în Țara Minunilor din clasa I. Stătea lângă mine și îmi povestea în amănunt. Ziceam: „Așa, și?“, „extraordinar, și mai departe?“ Așa o provocam să‑mi spună continuarea. A citit toate povestioarele pe care le găsea, tot ce‑i ajungea în mână potrivit vârstei ei. La amiază îi culcam… Până ce au terminat patru clase, copiii mei au dormit la prânz în fiecare zi! Nu încăpeau discuții. Mă întreabă acum nora mea cum îi adormeam. Nu îi adormeam nicicum, le spuneam că trebuie să doarmă și gata.
Despre timpul pe care îl aveau femeile pentru ele
George Enescu spunea: „odihnește‑te, prin muncă, pentru altă muncă.“ Așa și cu mine… mai făceam și floricele din macramé, că aveam și acolo planificat cât trebuie să lucrez pe zi. Trebuia să îmi țin promisiunea, pentru că altfel nu mai înaintam cu lucrul. Înainte să încep să lucrez, mă spălam precum medicul…
Trebuie să fii foarte curat, ca să nu murdărești ața respectivă. Așa au rămas floricelele; nu a fost necesar să fie spălate niciodată. După 12 noaptea, mă duceam la pătuțul meu și citeam, schițam ce trebuie să fac pentru școală a doua zi. Și cuvintele necunoscute de către elevi le scoteam și le notam dinainte. neapărat! nu poți să te duci să îi spui copilului o minciună. Trebuie să îi spui exact ce înseamnă.
Leonida Groza, mama Loredanei, este învățătoare. A ieșit la pensie în 2001, dar continuă să predea la o școală dintr-un sat din apropierea Bucureștiului.
Fragmentele de mai sus au fost extrase în exclusivitate pentru Pisica pe sârmă din cartea ”Loredana, Sentimente”. Cartea se va lansa sâmbătă, 26 noiembrie, la Sala Palatului, în cadrul concertului „Sentimente”, susținut de Loredana.
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
