Pentru că întrebările și încurajările de la voi mă impulsionează, continui seria articolelor pe tema provocărilor preadolescenței, cu o discuție despre echilibrul între autoritate și blândețe în relația cu preadolescenții și cum îl obținem. Citesc destul de des postări ale prietenilor mei care se plâng că iarăși au probleme ba cu temele, ba cu timpul la ecrane, că au parte de ochi dați peste cap și uși trântite și că orice ar încerca să facă sau să spună sunt întâmpinați de ostilitate, încă dinainte de a deschide gura. Totuși, fie ei preadolescenți, tot copii sunt și au încă nevoie de limite. Cum le punem fără să le încălcăm spațiul personal și cum reușim să vadă în noi un sprijin, nu un dușman?
Am invitat-o, din nou, pe Loredana Mocescu, psihoterapeut în formare, educator parental şi antrenor de emoții buclucașe, la o nouă rundă de discuții te tema complicată a preadolescenței. Vă recomand să urmăriți şi video-ul postat în articol, deoarece conținutul este diferit 😉
Observ în rândul părinților de preadolescenți și din experiența proprie, dificultatea de a menține niște reguli și o autoritate și, în același timp, de a-i fi aproape copilului, a-l înțelege, accepta și sprijini. De exemplu, copilul are teme de făcut, dar stă aproape non-stop pe jocuri, instagram, video-uri pe Youtube, etc. Cum putem face noi să îl determinăm să facă ce are de făcut, să devină responsabil ? Cicăleala nu e o soluție, amenințările nici atât. Care este soluția?
Soluția suntem NOI, părinții. Dinspre izvor curge apa, nu invers. Soluțiile și răspunsurile sunt în noi deja, doar să știm CUM să căutăm.
Aud des asemenea întrebări și invit părinții să fie cât pot ei de sinceri și să-și răspundă la întrebarea : cum mi-am tratat eu relația cu copilul până în 7 ani, tot așa ambivalent, mă gândeam, mă răzgândeam, ziceam nu pentru ca în câteva minute să mă răzgândesc, cum îi puneam limite, cât de riguros am fost la capitolul reguli, program , predictibilitate, previzibilitate, siguranță. Din nefericire copilul nu s-a auto-educat, nu a crescut cu vecinii, a crescut cu noi și permisivitatea noastră, iar acum a sosit nota de plată. Să o achităm și să pornim în construirea unei relații sănătoase nu e un drum ușor dacă ne-a prins adolescența, dar nu e imposibil și merită eforturile noastre. Să nu uităm : fie că vrem, fie că nu, copiii aspiră toate îngrijorările noastre !
La vârsta preadolescenței, ne confruntăm cu veșnica negare a ceea ce vine de la părinți. Chit că realizează undeva, într-un colțișor, că le vrem binele, copiii se opun. Ce e de făcut, până unde îi lăsăm să se opună, astfel încât să nu le îngrădim libertatea, dar să le punem și niște limite?
În mod normal, copilul caută să afle cine este el dincolo de mama și de tata prin respingere, dar respingerea care aduce cu sine probleme de siguranță, de sănătate nu mai este o respingere care consolidează identitatea. Dacă nimic din ceea ce se numește limită sănătoasă nu e acceptat de copil, dacă revolta ajunge să dezorganizeze toată familia recomand ajutorul unui specialist pentru reechilibrarea climatului familial.
Cât sunt de utile regulile, cât de stricte sau flexibile ar trebui să fie? Părinții generației noastre trăiesc cu groaza de a nu traumatiza copiii, care să îngroașe ulterior rândurile cabinetelor de psihoterapie, așa cum facem noi acum. Clar ne dorim să fim diferiți de părinții noștri, dar nu știm să abordăm această diferențiere.
Părinții mi-au împărtășit că le-a fost teamă să fie așa duri, să pună limite pentru că ei au urât modul în care unul dintre părinții lor le impuneau totul în copilărie. Așa s-a ajuns de la o educație prea autoritară la una permisivă…din nefericire daunele le găsim în viețile copiilor în ambele situații. Ne ne ajută să fugim de ce am trăit noi și să ne educăm copilul invers. O educație cu reguli și limite ferme, sănătoase e o educație de mijloc, este educația oferită de părintele înțelept.
La ce vârstă începe procesul de maturizare al copiilor și care ar fi cele mai importante principii de care ar trebui să ținem cont pentru a-i însoți pe acest drum ?
În ultimii ani, observ că vârsta fizică este prea puțin importantă, ne maturizăm greu, uneori e nevoie să ajungem la celebra vârstă de 40 de ani ca să avem curajul să ne manifestăm măcar ca la adolescență…eu zic să avem grijă de nevoile noastre pentru ca apoi să înțelegem ce au nevoie copiii noștri.
Nu cred în rețete general valabile, cred în a vedea copilul din fața noastră cu nevoile lui adevărate, nu cu dorințele și nevoile noastre rămase neîmplinite din copilărie. Din nefericire mulți suntem copii cu copii, suntem răniți, ne doare copilăria netrăită din noi și e greu să ne vedem, cu adevărat, copiii care stau în fața noastră urlând și exprimând așa cum pot ei tot ceea ce nu primesc la nivel de nevoi de bază.
Dacă ar fi să enunț un principiu ar fi să mă întreb eu, părintele, de fiecare dată : acum este despre mine sau despre copilul meu ? acum acționez din iubire sau din frică în relația cu adolescentul ?…dar pentru ca aceste răspunsuri să aibă cu adevărat ecou până în sufletul copilului nostru este necesară o muncă de auto-cunoaștere serioasă, de ani de zile, o explorare continuă și un mod de viață matur bazat pe înțelepciune, pe auto-reglare emoțională, pe învățare continuă din greșeli, pe tot ceea ce îi cerem copilului nostru și el nu face…poate încă ne așteaptă pe noi să îi arătăm CUM ?!
Sursa foto – Freepik.com
Citește și
Anturajul și influența lui asupra preadolescenților și tinerilor
Cum creştem încrederea în sine a preadolescenţilor şi adolescenţilor?
Cum gestionăm preadolescența? Care sunt cele mai frecvente întrebări ale părinților?
Mă iubesc așa cum sunt. O carte folositoare în perioada pubertății
Două cărți pentru copii despre limite personale și putere de decizie
Provocările unei pre-adolescențe timpurii
Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea I)
Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea a II-a)
Copiii nu sunt bine – preluare Time (Partea a III-a)
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
