Dragă părinte de copil artist

Crezi că este ok ca fetiţa ta de 6,7,8 sau chiar 9 ani să poarte haine strâmte de piele, bluze cu vedere la buric, fuste sfâşiate, ciorapi cu bandă? Imaginea asta te duce cu gândul la copilărie?

Ţi se pare în regulă ca fata sau băiatul tău să se plângă de dragoste neîmpărtășită, nopţi fierbinţi sau amar înecat în alcool?

Ţi s-ar părea penibil ca Loredana să cânte în concert „Nu mi-e frică de Bau-Bau?”

Cam aşa se vede şi se aude copilul tău de 8-9 ani cântând „Je t’aime”, „Unfaithful” şi lista e lungă tare, ne apucă dimineaţa.

Merită să îi strici corzile vocale, doar ca să îl vadă Ţaţa Leana la televizor, la talent show-uri, înconjurat de dansatoare cu mișcări lascive, împărțind scena cu mini-Minune sau Vijelie? Oare nu ar fi mai bine să îi alegi un repertoriu potrivit vârstei lui? Întrebare adresată mie de propria mamă, atunci când mă mai las dusă de valuri şi trenduri.

Ce sens are să arunci mii de euro ca să îi faci videoclip la 7, 8, 9 ani?

Ce preferi – să îl vezi umplând stadioane şi săli de spectacole la 18-20 de ani şi după, când va fi acumulat destulă experiență sau să „se ardă” prematur pentru câteva zeci de mii de vizualizări pe Youtube? Întrebare adresată mie de propriul soţ, când mă mai apucă frenezia, sub influenţa trendului majoritar.

Chiar crezi că un copil de vârstele mai sus menționate poate avea „fani”?

Nu serios acum, chiar crezi asta? Da, poate avea oameni care îl admiră, care îl susţin, cărora le place evoluţia lui. Dar până la fani calea este un pic mai lungă.

Oare e ok să îţi duci copilul în mod regulat să cânte în restaurante şi cârciumi, la evenimente private, pe bani? Da, la evenimente de familie sau ocazional este o mândrie şi un exerciţiu foarte bun, dar oare înainte să îţi umple ţie conturile nu ar trebui să îşi umple mintea şi sufletul cu baza de care are nevoie pentru evoluţie?

Oare o mini-vedetă cu mii de fani pe Facebook, vizualizări pe Youtube şi bule de săpun create pe bani grei va ajunge un artist matur de calitate sau, în cel mai fericit caz, doar o altă vedetă fabricată, care îţi ia urechile pe sus când deschide gura şi trebuie să cânte fără butoane şi filtre? Asta era mai mult o întrebare retorică, realitatea ne arată adevărul trist.

Crezi că rafturile de trofee îi vor asigura un loc pe scenă peste câţiva ani? Îi întreabă cineva pe Brenciu sau Bănică de diplome sau premii înainte de concert?

Chiar eşti convins că de fiecare dată când copilul tău nu iese primul, există un aranjament la mijloc? Chiar nu înţelegi că nu poate fi primul mereu şi nici nu ar fi sănătos?

Crezi că este normal să îţi plesnești copilul într-o sală plină de oameni, pentru că a făcut sau nu a făcut nu ştiu ce i-ai cerut tu? Ţi se pare un act de iubire şi apreciere să îl bruschezi pentru că nu se ridică la nivelul aşteptărilor tale?

O fi normal ca un copil să coboare în lacrimi de pe scenă, terifiat de ceea ce îl aşteaptă pentru că a greşit, a falsat sau a ieşit din ritm? Oare braţele tale nu ar trebui să fie un loc de refugiu şi protecţie atunci când greşeşte?

O fi bine să îl recompensezi după fiecare act artistic şi să condiţionezi recompensa de calitatea lui? Nu ar fi mai de dorit să îl înveţi să cânte de plăcere, nu pentru „zăhărel”?

E oare bine şi moral să îl înveţi că totul are un preţ şi că talentul şi pregătirea pot uneori să atârne sub talerul contului tău bancar? Da, întrebare retorică din nou, ce să-i faci, sunt o naivă.

O fi în concordanță cu cei şapte ani de acasă să arunci priviri piezișe, să nu răspunzi la salut sau să faci acuzaţii pe la colţuri, doar pentru că există şi alţi copii talentaţi, care, la un moment dat, se vor afla pe o poziţie superioară copilului tău?

Ce îţi înveţi copilul când îl tragi de lângă un coleg sau o colegă, doar pe criteriul că respectivul îţi stă ţie în coastă? Copiii sunt inocenţi şi sinceri, ei se împrietenesc şi se joacă împreună indiferent de clasamente şi orgolii. Astea aparțin lumii noastre, nu ar fi bine să le păstrăm acolo?

Ţi-ai întrebat vreodată copilul dacă lui îi place ce face, dacă el îşi doreşte lumea asta? L-ai surprins cântând sau măcar fredonând ceva şi în afara orelor de canto şi a apariţiilor pe scenă?

Ai verificat puţin cu tine dacă ceea ce trăieşte el este visul lui sau al tău?

Nu mă înţelege greşit, e absolut în regulă să fie visul tău, atâta timp cât el este confortabil în el. Tuturor ni se întâmplă asta, altfel nu am avea resursele să îi susţinem. Problema este când visul lui începe să se separe, atunci ar trebui să îţi retragi propriul vis din lumea lui.

Acestea nu sunt niste acuzaţii, nu se adresază nimănui şi nu există nicio intenţie în spatele lor. Sunt simple gânduri şi constatări făcute în aproape 4 ani de experiență alături de copilul meu în lumea copiilor artiști, specializarea muzică vocală.

Este un semnal de alarmă la fenomenul de maturizare excesivă a copiilor

Cântece cu dificultate şi texte complet neadecvate vârstei, ţinută şi comportament nepotrivite cu noţiunea de copilărie, atitudini uneori abuzive din partea adulţilor, atât faţă de proprii copii, cât şi faţă de ceilalţi copii şi părinţii lor.

Citește și

De ce nu are lor copilul meu în niciun talent show de la noi

Ne-am îmbolnăvit copiii de clasamente

De ce nu îmi duc copilul la concursuri școlare, dar îl duc la cele de aptitudini

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Pixabay.com