Now Reading
Discuția de 5 minute. Săptămâna 3. Despre relații sociale

Discuția de 5 minute. Săptămâna 3. Despre relații sociale

relații sociale

#Discuția de 5 minute este un instrument prin care îmi propun să încurajez comunicarea dintre părinți și copii. La fiecare final de săptămână intenționez să vă propun câte un subiect de discuție, pentru fiecare zi a săptămânii. Desigur, fiecare va adapta discuția la specificul copilului său. Eu fac doar niște sugestii, depinde de voi cum le folosiți. 

#Discuția de 5 minute. Săptămâna 3 – Despre relații sociale

Se spune despre om că este un „animal social” și, în consecință, nu poate trăi singur. Are nevoie de interacțiune socială, de recunoaștere, de prieteni. Nu degeaba nevoia de recunoaștere socială este trecută ca nevoie în celebra piramidă a lui Maslow.  Nici copiii nu fac excepție de la nevoia de apartenență socială, așa că este foarte important să abordăm cu ei subiectul relațiilor pe care le stabilesc în diferite medii unde acționează.

Luni

Vă sugerez să începeți cu relațiile de prietenie, din mediul în care copilul stă cel mai mult – la școală/grădiniță. Cu cine te înțelegi tu de la școală? Cu cine îți place să te joci? În această primă fază, vă recomand să abordați lucrurile mai ușor, urmând ca în zilele următoare să intrați în profunzimea lor. Vorbiți despre interacțiunile din pauze, despre jocuri sau pasiuni comune, despre copii în preajma cărora se simt bine. Oferiți exemple din propria copilărie sau din activitatea zilnică – colegi de serviciu,parteneri de afaceri, etc.

Marți

Majoritatea copiilor nu merg numai la școală, ci au și locuri în care interacționează cu alți copii, de cele mai multe ori de vârste diferite – la afterschool sau la activități extra-școlare, în grupurile voastre de prieteni cu copii, etc. De aici, apar mai multe cercuri de prieteni, mai multe relații sociale de îngrijit, ceea ce la un moment dat poate deveni derutant pentru copii. Deși aparent ei se împrietenesc foarte repede, pe măsură ce cresc, faptul că trebuie să schimbe mai multe roluri, le poate ridica probleme. Întrebări de genul Unde te simți tu cel mai bine? În care din cercurile de prieteni ești cel mai confortabil? Simți că trebuie să fii diferit, în funcție de copiii cu care te afli?, etc. vă pot ajuta să porniți o discuție despre rolurile diferite pe care le au copii – la școală, cu prietenii de familie, cu colegii de la diferite sporturi, unde apar și raporturi de competitivitate și în alte medii la care sunt expuși.

Miercuri

Cine simți tu că te înțelege cel mai bine? Pe cine simți apropiat de sufletul tău? Aici discuția poate merge către încrederea pe care este bine să o acordăm sau nu oamenilor cu care intrăm în contact. Despre cât ne confesăm și cui. Despre cum aflăm dacă persoana din fața noastră este sinceră și îi putem încredința secretele noastre. Puteți merge cu discuția cât de departe simțiți că este nivelul de înțelegere al copilului și o puteți relua oricând credeți că este el pregătit. Ce încercăm noi prin aceste discuții este să punem bazele unei relații de încredere cu copilul nostru, ceea ce este un proces continuu.

Joi

În această etapă puteți aborda subiectul conflictelor, prin întrebări de genul Ce simți când te cerți cu un prieten? Care este lucrul care îți displace cel mai mult la prietenul/prietenii tăi? Vorbiți despre ce este acceptat și ce nu într-o relație de prietenie, despre jigniri și care este efectul lor asupra celuilalt. Puteți aborda și subiectul delicat al bullyingului și să aflați dacă copilul vostru este sau a fost vreodată victima unor agresiuni verbale sau fizice.  Este știut faptul că, între copii, conflictele se sting la fel de repede cum apar și de regulă ei se descurcă singuri. Câteodată, însă, au nevoie de ghidaj, așa că este posibil să îți fie de ajutor și  articolul special dedicat acestei teme.

Vineri

Astăzi puteți aborda relațiile cu autoritatea. Cum te înțelegi cu domnișoara învățătoare? Care din profesori îți place cel mai mult? Te simți bine la pian/înot/karate? Ai curaj să discuți cu profesorul? Crezi că ai putea să îl/o întrebi orice? Puteți aduce în discuție regulile,  raportul față de autoritate, conduita în anumite medii. Sigur, fiecare din aceste subiecte face obiectul unei discuții separate, dar aveți o bază de pornire.

Sper că v-am oferit inspirație pentru săptămâna viitoare. Vă doresc discuții cu sens și rost alături de copiii voștri. Permiteți-vă să vă deschideți, să îi ascultați și să vă ascultați în același timp pe voi înșivă. Să vedeți ce amintiri și sentimente trezesc în voi răspunsurile lor.

Mi-ar plăcea să împărtășiți și voi subiectele de discuție pe care le aveți cu copiii voștri.

Citește și

Discuția de 5 minute, episodul 2. Reconectare părinte-copil

Discuția de 5 minute, episodul 1. Despre emoții

Vorbiți-le copiilor voștri! E cea mai bună educație!

Învățați-i pe copii lucruri pe care roboții nu le pot înlocui

Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top