Now Reading
De dragul copiilor, cel mai prost argument pentru evitarea divorțului

De dragul copiilor, cel mai prost argument pentru evitarea divorțului

evitarea divorțului

Doi străini sub același acoperiș. Doi oameni dintre care a dispărut iubirea, pasiunea, dragul, respectul. Care își vorbesc doar pentru a-și mormăi cerințe sau reproșuri, se săgetează din priviri sau cuvinte, abia se mai suportă și ar da orice să respire câteva clipe măcar în absența celuilalt. Oameni care îți găsesc refugiul în muncă, rețele sociale, TV, hobby-uri sau, în cazuri extreme, vicii de tot felul sau relații extra-conjugale. Oameni care, deși s-au iubit cândva, au ajuns atât de departe încât inimile lor nu se mai aud și nici nu mai vor asta, dar care rămân împreună sub acoperișul călduț al unor concepții moștenite de generații. „De dragul copiilor” este argumentul suprem pe care l-am auzit de la cei mai mulți oameni ca justificare pentru evitarea divorțului, chiar dacă relația sau căsnicia în care se găsesc e mai mult un chin decât o bucurie sau, mai rău, e presărată cu abuz verbal, emoțional, fizic. Presupusul bine al copiilor depășește chiar confortul financiar, frica de viitor, ieșirea din zona de confort. Sau poate, cine știe, în mod inconștient, le îmbracă elegant pe toate, ca modalitate a creierului de a ascunde alte frici și obstacole sub cel care pare cel mai plauzibil. Că doar ce nu facem noi de dragul copiilor, ceea ce e și firesc până la urmă. Și eu am momente, în special când mă confrunt cu episoadele de suferință și întrebări „retorice” ale Anei când mă întreb dacă nu aș fi putut alege compromisul, doar ca să-i asigur ei doi părinți sub același acoperiș, mai puțină trambalare și, teoretic, mai puțină durere. Dacă m-aș fi putut anula pe mine, convingerile, nevoile mele și aș fi putut accepta o situație pe care probabil o acceptă extrem de multe femei „de dragul copiilor”.

Din păcate, evitarea divorțului de dragul copiilor este mai degrabă spre răul copiilor

Eu sunt copil de părinți divorțați și am o părere subiectivă tare. Pe mine și mare dacă mă-ntrebai, până nu demult ți-aș fi răspuns că aș fi preferat să îi fi avut pe amândoi lângă mine cu orice preț. Totuși, am auzit de la copleșitor de mulți adulți proveniți din copii pentru care părinții au rămas împreună, că ar fi preferat să nu o fi făcut. Că responsabilitatea și presiunea pe care au simțit-o a fost uriașă. Că certurile repetate le sădeau permanent în inimi muguri de vinovăție, că ar fi preferat doi părinți cu care să stea pe rând în liniște, decât împreună într-o casă în care domneau certurile, indiferența sau abuzurile.

Certurile în fața copiilor sunt otravă pentru sufletul lor, dar și atmosfera tensionată, lucrurile nespuse, dar simțite, ranchiunile, întrebările și resentimentele sapă adânc. De regulă, doi părinți care nu se pot înțelege ca parteneri de viață e greu de crezut că se pot înțelege ca părinți, că se pot armoniza spre binele suprem al copiilor. Vorba aia, o știu pe propria piele că e greu de ajuns la asta și când, teoretic, nu mai ai nimic de împărțit, d-apăi când în fiecare mocnește câte ceva și singurul lucru care îi mai ține împreună este, cel puțin la nivel declarativ, un presupus bine al copilului.

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, sunt pentru evitarea divorțului

Dacă e să fie cineva fanatic al ideii de familie, eu sunt aia, pentru că nu am avut-o, în sens clasic și mi-am dorit-o cu disperare, dar uneori, când lucrurile nu merg, când există o terță persoană la care nu se renunță, când există abuzuri de orice fel – nu aveți idee câte situații de acest fel sunt și nu, nu doar bărbații abuzează, la abuz verbal cred că femeile iau coronița, când e mai mult rău decât bine și nimeni nu e fericit, atunci este spre binele copiilor în primul rând să se aleagă răul cel mai mic, adică o relație cât de cât armonioasă, de dragul lor, dar separat. E extrem de greu de dus și mereu rămâi cu întrebarea „oare puteam face mai mult?”, dar, la final trebuie să poți privi în perspectivă și să te întrebi și ce model oferă ambii părinți copilului atunci când își reneagă propriul drept la fericire sau liniște, când nu se respectă acceptând compromisuri sau situații abuzive sau ce tipar de familie dau mai departe.

Evident că, la modul ideal, dacă evitarea divorțului nu s-a putut face, părinții ar trebui să rămână în egală măsură implicați și responsabili față de copii, dar asta e deja altă discuție și alt subiect de articol 🙂

Așadar, dragi femei (și bărbați) care stați în relații și căsnicii demult încheiate sau, mai rău, toxice, „de dragul copiilor”, gândiți-vă cum v-ar plăcea să vă vedeți copilul peste 20 de ani. Trist, resemnat și blazat dar un părinte „model” după standarde semi-preistorice sau măcar împăcat și liniștit dacă nu chiar fericit?

Dacă te confrunți cu un divorț sau știi pe cineva care trece prin această experiență dureroasă, îl poți îndruma către grupul de suport după divorț, unde participanții beneficiază de coaching de grup și suportul emoțional care se creează în urma interacțiunii dintre cei care trec prin aceleași dureri.

Citește și

See Also

7 acțiuni care sporesc efectele negative ale divorțului asupra copiilor

Greul copilului cu părinți divorțați, cel mai greu de dus greu

5 gânduri pentru femeile care trec printr-un divorț

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top