Now Reading
De ce nu îmi duc copilul la concursuri școlare, dar îl duc (încă) la cele de aptitudini?

De ce nu îmi duc copilul la concursuri școlare, dar îl duc (încă) la cele de aptitudini?

concursuri școlare

Până acum 2-3 ani era o isterie în jur legată de prezența copiilor la concursuri școlare. Că sunt prea multe, că sunt exploatați copiii în week-end, că sunt organizate de firme dubioase și taxele încasate, deși aparent mici, înmulțite cu numărul de școli sunt uriașe. A trecut moda, au intrat pe fir diverșii miniștri perindați pe la învățământ și ciupercăria de concursuri școlare s-a redus semnificativ. Au rămas câteva mari și late, organizate în anumite centre – nu știu exact bucătăria, că nu m-a interesat.

De când a intrat Ana la școală, am decis că nu o voi duce la aceste concursuri școlare

În afara cazului în care va cere ea – să trăiesc s-o văd și pe-asta :-). De ce am luat această decizie?

La început, adaptarea la școală ne-a dat destule bătăi de cap și mi-a fost teamă că dacă am mai suprapune o presiune, rezultatul nu ar fi unul fericit

Am preferat să lăsăm să se “așeze” materia predată la școală, fără nicio constrângere pe care un eventual concurs ar fi reprezentat-o.

Programul este și așa destul de încărcat și weekendurile încercăm să le lăsăm relativ libere

Deși ar fi ajutat la descongestionarea programului din timpul săptămânii, am ales să nu îi punem Anei nicio activitate suplimentară vinerea și în weekend. În afara concursurilor de interpretare la care mergem ocazional, weekend-ul este pentru relaxare, joacă, evenimente pentru copii.

Am simțit că ar fi fost o presiune în plus prin participarea la concursuri școlare

Atunci când colegii ei au mers la un concurs de matematică, am întrebat-o pe Ana dacă își dorește să meargă și ea. Mi-a răspuns că nu, pentru că îi este teamă că nu o să se încadreze în timp și că o să se panicheze. Ea este mai lentă la rezolvarea exercițiilor, în special la matematică, îi trebuie mai mult să înțeleagă enunțul și să rezolve. Știu că va trebui să depășească treaba asta și lucrăm la ea. Nu cred însă că presiunea ar fi rezolvat-o, ci din contră, ar fi adâncit problema.

Talentul Anei este în afara ariei acoperite de materiile școlare și am ales să o lăsăm să își concentreze energia acolo

Talentul Anei este în zona artistică – muzică, actorie, un pic de dans. Deși nu pot să mint și să spun că nu îmi fac griji cu privire la cât de “profitabilă” ar fi o eventuală carieră artistică, am ales să îi canalizăm energia acolo unde se vede clar că îi e chemarea. Nu neglijăm școala, dar, deocamdată, ne limităm la materia predată în clasă și eventuale lămuriri de care are nevoie acasă. Când va mai crește, e foarte probabil să se schimbe lucrurile.

Totuși, de ce am ales să mergem cu Ana la concursuri de aptitudini, în cazul ei concursuri de interpretare vocală

În primul rând, pentru că ne-a dovedit din primul moment că se simte ca peștele în apă pe scenă și nu are nicio problemă. Dacă atmosfera de concurs ar fi panicat-o sau ar fi inhibat-o, probabil că renunțam pe moment și reveneam când s-ar fi obișnuit. Dar nu a fost cazul. De la 5 ani de când a pășit prima dată pe o scenă și până acum nu a avut niciun moment în care să se  teamă. Din contră, a dovedit că se poate mobiliza în momente dificile – când era un pic răcită sau obosită și să dea tot ce are mai bun. Eu zic că asta înseamnă chemare și pasiune.

Concursurile sunt singurele momente în care poate “exersa” ceea ce face la ore, cu public

Sunt prilejul de a fructifica ceea ce a învățat și  a testa cum se simte cu adevărat un cântăreț, cu public și tot tacâmul.  În plus, acolo vede alți copii, își dă seama de tipuri diferite de reacții, se confruntă cu tot felul de situații și învață să reacționeze.

Am rărit mult concursurile de interpretare, am povestit printre rânduri de granița destul de subțire dintre echilibru și forțarea copilului spre gloria părintelui. Am recunoscut că am fost acolo, foarte aproape de muchie. Am și trecut-o uneori, dar am reușit să revin și să regăsesc măsura.

Asta am făcut noi, iar deciziile au fost dictate în principiu de felul de a fi al copilului nostru, de pasiunile și temerile ei, de ceea ce o activează sau o inhibă.

La voi cum e, copiii voștri merg la concursuri școlare? Ce părere aveți despre ele?

Citește și

See Also

Ne-am îmbolnăvit copiii de clasamente

Ne dorim să iubească școala, dar le-a prezentăm ca pe sfârșitul copilăriei

Cel mai mare regret din viața de părinte

Oana Moraru. Școala nu este garanția succesului în viață

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Pexels.com

View Comments (4)
  • Felicitari pentru tot!!!!
    Isabella,craiasa mea a mers in pregatitoare la concursurile scolare(la care si-a dorit),din motive de tipete de dupa(chiar de nu-i erau adresate ei) nu a mai vrut.Anul acesta a revenit si merge doar la ce concursuri doreste .Noi avem “ghinionul” caci concursuri pentru chitara sunt peste 14 ani…doar copii ce insotesc anumiti artisti ajung in festivaluri,ce dureaza intre 3 si 7 zile.Am observat astfel de copii ce-si faceau temele pentru scoala prin hoteluri…si nu mi-as dori sa o vad astfel.;De cantat canta in pubic la serbari,la teatru,la gradi unde este mere primita….In schimb cu teatru merge la un festival pe an lipste doar o zi de la scoala ,de regula vinerea.
    Dar va merge doar cat isi doreste si stiu caci de vreo data va avea de ales intre scoala si chitara va alege fara probleme chitara..

  • Fetita mea e nascuta pe 23.02, citind descrierea din acest articol, si nu numai, am ajuns la concluzia ca e ceva si cu zodiile astea. Fetita mea (13 ani) are aceleasi inclinatii artistice si am procedat la fel: face canto, pian si chitara, unde uimeste cu cata lejeritate evolueaza, fara sa depuna prea mult efort. M-a batut gandul chiar sa emigrez, scoala in Romania nedand prea multe sanse unor astfel de copii talentati “artistic “. Recunosc ca mai am momente cand sunt tematoare pentru viitorul ei, dar ma linistesc cu gandul ca nu banii sunt importanti, ci sa o vad ca va face ce-i place. Da, asemanarile nu se opresc aici, sunt la randul meu o mama divortata si rezonez mult cu articolele scrise de tine si pe acest subiect. Diferenta este ca sunt de ceva ani in aceasta “breasla”, am trecut la etapa “o a doua relatie pe termen lung” dar fara acte, pentru ca nu voi mai face asa ceva niciodata. Alte provocari, alte experiente pe care nu le pot intelege cei din familiile “normale”, pentru ca da, nimic nu mai poate fi normal dupa ce ai trecut printr-un divort, nici pentru adulti si nici pentru copii.
    Te felicit pentru articole, eu acum te-am descoperit si pot sa spun ca “m-ai rascolit” si m-ai castigat in acelasi timp ca “follower”. Mult succes, tie si fetitei tale, pe toate planurile!

    • Multumesc, Sidonia, atfel de feedbackuri ma fac sa merg mai departe. Scoala In Ro nu incurajeaza copiii daruiti in plan artistic, dar ii putem incuraja noi si merita sa o facem pana ian panzele albe. Cat despre cat de mult rezonezi cu povestea mea si a divortului te inteleg perfect.Nu mi mai doresc o casatorie, nu ii mai vad sensul. Nu ma vad singura pe viata, dar stiu clar ca nu ma mai vad legata asa de nimeni.E f greu, mai ales emotional si mai ales pt copii a depaseasca acest greu, dar cu noi alaturi si multa rabdare sigur vor reusi. Te imbratisez!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top