Să vedem fetele ce produse bio folosesc, zise vocea blândă a Ruxandrei.
Aoleu, aoleu, ce mă fac?
Mă străduiesc să recapitulez repede în minte experiența mea cu produse bio, eco, organice – apropos, care naiba e diferența ??. Borcănele de urgență când era Ana mică – bine, habar n-aveam că sunt bio, am aflat în cadrul acestei întâlniri, la fix 8 ani distanță. Ulei de argan prin tinerețe și mai nou ulei de cocos, de care nu mă mai despart pentru nimic în lume. Cereale sănătoase, cum le zice Ana – ovăz, hrișcă, etc, zahăr brun și ouă, musai ecologice, de când am citit de găinile frustrate și depresive crescute-n baterii.
E clar, sunt mai degrabă o ignorantă decât o cunoscătoare în materie de bio, trio, tralalio.
Deși ar trebui să mă preocupe subiectul că deh, promovez un stil de viață sănătos și echilibrat, îmi dau seama că am fost complet paralelă și mai degrabă dezinteresată de subiect.
Suntem la o întâlnire faină, relaxată, într-un showroom unicat ca și concept în România – showroom cu produse bio, extensie a magazinului on-line Bioportal.
Acolo, înconjurată de produse faine, cu o masă plină de bunătăți sănătoase, e momentul în care creierul meu face declicul și încep să mă întreb care a fost comportamentul meu de consum până acum și ce îmi propun de acum înainte.
Da, sunt o sceptică în privința produselor bio
De ce nu cred în conceptul de produse bio ?
Am avut mereu impresia că produsele etichetate ca sănătoase sunt foarte scumpe
Parțial adevărat. O parte a produselor bio, organice, naturale sunt scumpe, dar acest fapt se datorează în special dimensiunii pieței. Cu alte cuvinte, cu cât lumea va consuma mai mult produse sănătoase, cu atât prețul lor va scădea și ele vor deveni mai accesibile.
Cu toate astea, există produse al căror preț nu este sensibil mai mare decât prețul unor produse similare, realizate industrial. Este necesar doar să cercetăm mai bine eticheta – uneori, produsul bio sau organic este într-o cantitate mai mare și per kilogram sau litru prețul lui este avantajos și să consumăm mai responsabil. De câte ori nu ați luat cantități prea mari de mâncare, pe care apoi ați aruncat-o ? Mai bine luăm mai puțin și mai de calitate, decât să facem risipă de resurse.
Cine poate să îmi garanteze că produsele respective sunt chiar bio ?
Trăim într-o lume în care ne e greu să mai credem în ceva sau cineva. Până la urmă, oricine își trântește o etichetă “certificat bio” sau « produs natural » și ne păcălește original. Vezi recentul scandal al apei de la robinet vândută ca apă de izvor, care secase săracul de vreo câțiva ani buni.
Ei bine, și aici lucrurile stau așa doar pe jumătate. Din fericire, reglementările la nivel european se aplică și la noi. La fel și amenzile și sancțiunile. Așa că, cel puțin în privința siglei cu frunzulițe verzi, de certificare bio, putem fi siguri că este acordată pe bune. Pentru cei care pun “natural” pe orice suc colorat, este suficient să citim eticheta și să ne folosim un pic bunul simț ca să taxăm frauda.
Nu am înțeles niciodată care e treaba cu bio, organic, natural
Diferența denumirii o dă natura produsului – produsele alimentare sunt bio, cele de curățenie, de igienă personală sau produsele cosmetice sunt organice sau ecologice. Mai există și produsele naturiste, care nu sunt certificate bio, dar care, dacă provin de la un producător serios, respectă normele. Vorbim de fapt de produse în care nu se folosesc ingrediente chimice, modificate genetic, coloranți sau conservanți artificiali și care, pe termen lung, sunt mai puțin dăunătoare propriei persoane și mediului.
La ce îmi trebuie, eu îmi cumpăr de la țărani
Suprinzător, dar la noi încă mai prinde imaginea bătrânelei scoasă la poartă cu roșii, a țăranului de Sibiu care a invadat toate piețele din București și a târgurilor de produse tradiționale. Din păcate, peste 90% din ele sunt o mare minciună. Brânza, cașcavalul și toate produsele așa zis de Sibiu sunt de fapt produse de fabrică, fructele și legumele sunt injectate mult peste normele admise și complet fără control, iar animalele cresc cu furaje chimice și hormoni într-o veselie.
Așadar, decât produse așa zise naturale de la țărani, mai bine din supermarket, unde măcar sunt însoțite de niște certificate și sunt supuse unor reglementări.
Nu îmi bat capul, iau ce știu și ce mi-e simplu
Creierul te împinge spre confort și mediocritate. Nu am spus-o eu, ci Mihai, fondatorul Bioportal, dar recunosc că m-am regăsit pe deplin. Mi-am analizat puțin comportamentul și mi-am dat seama că mare parte a dezinteresului meu față de produsele bio, organice sau naturiste vine din comoditate și din lipsa de informare.
Nu mi-am bătut capul să caut, să stau să aleg. Mi-a fost mai simplu să mă duc teleghidată la aceleași produse pe care le știu sau pe care le găsesc la hipermarket. Trebuie să recunoaștem că aici ne ajută mult și reclamele de la TV și modul în care sunt plasate produsele în magazine.
Ține de noi să ieșim puțin din zona de confort și să schimbăm treptat din obiceiuri.
Iau bio pentru copil, eu pot mânca și consuma orice
Ne preocupăm de ceea ce le dăm copiilor – în special la vârste mici, dar nu ne gândim că de copiii ăștia noi trebuie să avem grijă. Și ca să putem avea grijă de ei trebuie întâi și întâi să avem grijă de noi. În plus, ce exemplu îi dau eu copilului meu atunci când mereu mă pun pe mine pe ultimul loc ?

De ce să consum bio, că oricum de ceva tot o să mor
Pe bune, eu chiar am auzit argumentul ăsta și cred că până la urmă el se regăsește în subconștientul tuturor. Am înțeles la întâlnirea Bioportal că a trăi responsabil nu înseamnă doar să mănânci carne de la țară, să iei săpun natural și să îți plantezi roșii în grădină. Nu, ăsta este doar începutul.
Mai departe e vorba de a te preocupa și de ce este în jurul tău și de ce lași în urmă. E vorba să îți pese că produsele cosmetice sunt testate pe animale maltratate și care nu văd lumina soarelui.

Să te intereseze că deșeurile din fosa ta septică se duc în pânza freatică și infestează inclusiv iazul în care poate ai câțiva pești sau poate face baie chiar copilul tău cu prietenii lui. Și soluția e simplă și la îndemână, trebuie doar să adaugi niște bioactivatori în fosă. Să te gândești la cum să nu mai arunci mâncare și cum să conservi energie. Pentru tine, pentru copilul tău, pentru nepoți și strănepoți.
Recunoc că deși m-am dus complet sceptică la întânire, convinsă că ni se vor prezenta niște produse, eventual vom testa câte ceva și gata, am plecat de acolo decisă să fac o schimbare. Să dau o șansă produselor bio, organice, naturiste. Asta nu înseamnă că o să dau fuga acum să îmi iau numai alimente bio sau că voi deveni o fanatică a traiului sănătos.
Înseamnă că mă voi informa mai mult, că voi testa mai multe produse, că voi încerca să văd diferența – pe mine și pe familia mea.
Că voi consuma mai responsabil – voi cumpăra mai puțin și cu mai mult cap, cu grijă față de mine și de mediu.
Mi-ar plăcea să îmi spuneți cum stați voi la capitolul încredere în produsele bio și ce v-ar interesa în privința produselor bio, organice și naturiste – mai degrabă produse alimentare, de curățenie sau cosmetice ? Poate le testăm și ne schimbăm (sau nu) împreună părerea.
Citește și
3 descoperiri personale de frumusețe și sănătate
Sfaturi rapide de machiaj și îngrijire
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Eu sunt sceptica. Legislația permite ca în unele produse bio sa existe anumiți aditivi alimentari, iar unii producători merg pana la limita maxima admisa. De asemenea, dacă echivalentul convențional al alimentului bio este nesănătos, nici cel bio nu va fi. Aici e cazul zaharului. Eu am discutat mult cu profesorul Mencinicopschi pe tema asta și am înțeles ca un aliment ca să fie cu adevărat curat trebuie sa crească în vârf de munte, foarte, foarte departe de orice sursa de poluare. Nu doar cu el am vorbit, ci am și citit o mulțime de studii. Cred cu tărie ca bio este o nascoceala de marketing pentru a pune preturi mai mari.
Da, Cristina, partial este adevarat, dar totusi fata de produsele industriale, pline de chimicale si hormoni, tind sa cred ca cele bio, macar unele din ele, sunt mai aproape de ce trebuie. Suta la suta bio nu putem trai, asta e clar
Mama de 2 copii Amalia 9ani si Filip 2,5 ani,am fost mereu preocupata sa le ofer copiilor alimente sanatoase si nu numai. Nedispunand de bugete mari si oferta destul de scazuta pana acum 2-3ani, cautam tot Bucurestiul si online-ul sa gasesc produse bio, ecologice la un pret accesibil. Chiar ma gandeam la un moment dat sa fac un blog cu locatii cu preturi accesibile,, perioadele de promotii la produsele bio, organice……
Faptul ca Amalia in 9 ani de zile, din care 6 in colectivitate, nu stie ce este febra si raceala o tratam cu Oscillococcinum, Isla in 2-3 zile…cred ca spune multe de ce inseamna sa cresti copii cu produse bio. Ei fiind mari mancatori de fructe si legume (in proportie de 90% bio) este posibil sa contribuie la sistemul lor imunitar sanatos…
Un insight foarte bun, multumesc, Simona!
Eco, bio sau organic este in acelasi lucru tarile sunt diferite. De exemplu la noi terminologia este stabilita de Min Agriculturii si este eco. In ceea ce priveste certificarea sunt niste norme de respectat pornind de la teren si pana la metodele de plantare recoltare daca vorbim de plante, de exemplu exista ierbicide naturale acceptate si pana la animale si spatiul aferent grajdului obligativitatea existentei unui padoc exterior. Oricum, o certificare bio/eco/org este o garantie ca respectivul produs, chiar daca exista organisme de certificare care nu sunt foarte stricte in respectarea procedurii ii controalelor si protocoalelor
Multumesc, Alexandra, pentru precizari!
Scuze pt gramatica, deh am scris in trafic la stop
Sa te uiti ce diferenta e pe paharele mele in masina de spalat vase cu detergent normal si unul bio.
P.s. Foarte faine comentariile l acest articol!
Da, chiar e misto cand constati pe pielea ta 🙂
Eu știu că certificările nu se obțin ușor. În ceea ce privește calitatea, eu pot să îți spun de exemplu că cea a hăinuțelor din bumbac organic certificat este net superioară celor din magazinele de retail consacrate. Cred că este vorba de neîncredere la noi și poate de o lipsă de informare. Și prețurile sunt puțin mai mari și e firesc să fie așa pentru că e complicat să faci agricultură ecologică…
Intteresant insight-ul legat de hainutele organice, cred ca ai multe informatii interesante de impartasit pe nisa asta 🙂
Eu recunosc ca nu stiu mare lucru despre produsele bio. Dar am inceput de ceva vreme sa citesc etichetele produselor, si atunci cand vad enumerate prea multe denumiri pe care nu le cunosc, nu cumpar produsul. Despre legumele si fructele cumparate din piata, m-am lamurit de mult si prefer si eu sa cumpar din supermarket.
Pur si simplu nu mai am incredere in ceea ce inseamna producatori mici, pentru ca asa cum spuneai si tu, sunt si ei antreprenori. De exemplu in vara asta, toti pepenarii se declarau a fi din Danuleni.
L-am intrebat pe unul intr-o zi in ce judet e Danuleni si nu a stiut sa raspunda. El avea o masina de Ilfov.
Exact! Tentatia e mare, dar din pacate, realitatea e cu totul alta
Nu doar produsele din piata, dar si legumele de pe marginea drumului, cele care par din curtea omului… majoritatea sunt din depozite de legume-fructe, aduse din afara.
Din pacate, reusim doar sa luam din market fructe si legume din RO. Problema este ca sunt romanesti, cu seminte din afara si multe sunt extrem de rezistente, dar fara gust.
Am luat de curand rosii de la cineva de la tara. Am zis ca nu e adevara, nu tu coaja tare, gust nu mai spun… Imi venea sa-i cumpar tot solarul femeii… 😀
Iesise in centrul comunei cu galetusa… si le vindea cu 2,5lei. Dar nu era intr-o comuna cu acces la drum national. Nu era business adevarat! 😉
Da, chiar, oare ce gust mai au rosiile? Tata a pus in gradina, dar parca tot nu sunt ca cele din copilaria mea….
Certificarile de agricultura bio se iau greu, dupa ani de teste de pamant si produse. Si costa, ridica pretul.
Eu cumpar bio. De ex. in seara asta ne ducem la o ferma pt a lua rosii, la 30km aproape. Probabil ultimile pe anul asta, rosiile de supermarket nu au nici pe departe gustul asta… cumpar si pentru 2 vecine. Si la fel ele cumpara pentru mine anumite produse. Nu a trebuit sa ii cer certificatele, pentru ca m-am uitat in sera (le tine acoperite sa le fereasca de vant si de ploile acide) dar plantele arata cu frunze obosite, patate, fructele cu noduri si mirosul…. le ia de pe vrej pt mine si cred ca asta e misterul.
Si da, merita sa cumparam bio.
Si daca nu imi permit, ca nu imi permit totul, ma bucur si de ce am.
Felicitari pentru atitudine si pentru ca ai luat decizia de a schimba lucruri in stilul tau de viata
Nici un produs bio nu are o informatie pe eticheta privind modul de pregatire , utilizare..etc. De ex am luat pudra de roscove.. se gasesc sfaturi pe google dar sunt foarte diferite si nu stam totusi sa gatim cu telefonul in mana.
Pai nu stiu daca ar trebui sa contina aceste informatii, ci ingredientele, termen de valabilitate, etc
Asa este,de unde incurajare daca nu scrie producatorul cum se hidrateaza,fermenteaza,sau cum se gateste? O reteta ceva,cum e de ex la malai pe eticheta!!!
Katy, cred ca pentru unle eproduse se aplica ce spui tu, dar nu pt toate
Deocamdată sunt abonata la grădina alor meI. Nu le stropește. .. intr- un an a fost nevoie. Navalisera omizi. .. Au mâncat și nucu!
În supermqrket caut eticheta ro. La carne incep sa ezit, sa caut pui nestresați… Și la ouă.
Cam pe aici. 🙂
Pfff, varianta ideala! Pune-i sa creasca si ceva pasaret, vaci, oi, chestii 🙂
Folosesc cosmetice bio de aproape 1 an si sincer nu m-as mai intoarce la cosmeticele obisnuite. La inceput si eu eram putin sceptica, dar odata ce le folosesti incepi sa iti schimbi parerea. Imi comand de pe un site recomandat de o prietena (https://rfresh.ro/).
Rau nu iti fac aceste produse. Mai bine incerci si afli. 🙂
Utila recomandare, multumesc!
Buna tututoror!! Eu sunt o adepta a produselor bio, ca cativa ani foloses produse bio, iar de cateva luni am gasit acest site un am gasit o multitudine de produse bio, sunt foarte multumita de produsele lor, au preturi accesibile pentru toti cititori acestui blog, eu de aceea am optat sa folosesc produsele lor pentru ca sunt foarte bune si au o multitudine de produse
Acesta este magazinul online de unde va puteti cumpara produse bio: bit.ly/39J1Ddv
Va recomand cu mare incredere!