În urma sentinței judecătorești, constatăm desfăcută relația de paternitate a numitului față de copilul său. Din acest moment, numitul nu mai are nicio obligație față de minorul în cauză.
Dragă bărbat care te-ai decis ca, odată cu divorțul de soția ta să ceri și divorțul față de copilul pe care l-ați făcut împreună,
Te-ai gândit vreodată ce simte copilul tău? Cum se întreabă mereu unde a greșit, ce a spus sau a făcut? Ce n-a făcut, ce putea schimba?
Ți-a trecut prin cap că este convins că este ceva în în neregulă cu el?
Îți pasă cum se simte fetița ta când își vede colega care sare de gâtul tatălui ei când vine să o ia la prânz?
Ce e în sufletul băiatului tău când își privește prietenul jucând fotbal cu tatăl lui?
Ce crede când vede copii care își țin părinții de mână pe stradă și pe el îl prinde doar mâna mamei? Oricât ar fi de caldă, nu poate înlocui mâna ta fermă și puternică.
Te-ai gândit cum de ziua lui stă cu ochișorii ațintiți pe ușă și așteaptă să te vadă intrând?
Nu te vrea cu brațele pline de cadouri. Te vrea doar cu ele deschise, ca să se cuibărească la pieptul tău
Nu are nevoie de week-end-uri pline de distracții. De film la mall sau aventuri costisitoare. Nu vrea jucării sau seturi de construcție din ultima colecție.
Îi trebuie doar să fii acolo
Să îl întrebi cum i-a fost ziua. Cum îi merge la școală. Cu cine se înțelege și cine îl supără. Ce visuri are și de ce se teme. De ce se crede valoros și unde se simte slab.
Are nevoie să îi arăți că îl iubești, că îi prețuiești, că timpul lângă el e valoros. Da, atunci când o să creadă asta, o să îi placă să mergeți și în vacanțe sau la film împreună.
Vrea de la tine să îi arăți că familia nu se sfârșește cu o hârtie și nu s-a inventat juratul care să divorțeze un tată de copilul lui. Că pe el îl porți în suflet și în grijă chiar și când de mama lui nu te mai leagă nimic.
Că tatăl nu moare atunci când pleacă bărbatul.
Dragi tați, nu vă mai uitați copiii atunci când drumul vostru se separă de al femeii pe care ați iubit-o cândva. Ea își va găsi la un moment dat altul.
Pentru copilul vostru, însă, drumul va fi neterminat toată viața. Pentru că, la capătul lui se va aștepta mereu să își întâlnească tatăl.
Observ în jurul meu tați care atunci când divorțează de mama copilului lor, renunță la rolul de tată sau și-l asumă când și când, atunci când le e comod. Un copil are nevoie să fie crescut de ambii părinți, chiar dacă ei nu locuiesc în aceeași casă. Are nevoie de un tată prezent mereu, de un tată implicat și asumat. Responsabilitatea față de un copil nu se termină cu o sentință judecătorească și un tată nu ar trebui să moară niciodată.
Citește și
În relația lor oglindesc visele mele de copil
De la băiatul rău la tată de fată. 10 semne să îl recunoști
Când mama-i ciumă și tata-i mumă
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik
m-ai omorât.
eu l-am și avut în casă, dar tot fără să-mi acorde importanță
și tot a durut crunt.
dar să nu îl ai deloc…
Eu l-am avut, dar nu in casa…a fost asa si asa, nici cal, nici magar, a fost undeva, la mijloc. Oricum, eu am ramas afectata, imi e clar cand vad ce articole imi ies, din seria celor vindecatoare
Da, este un subiect tare greu si delicat. Si din pacate copii au de suferit cel mai mult
Exact în aceeași situație am fost și eu! 🙂
Da! Ăsta pentru tatii cărora le pasă de copii lor și care se implică. Dar când copilul asista la discuții tăioase, la certuri, la neglijență și la neatenția acordată atunci când are nevoie? Cum o fi mai bine pentru el???? Un subiect destul de complicat și profund. ..lucrurile pot lua o întorsătură când nu te aștepți. ..Viața! !! cu cărările ei întortocheate!
Ah, deci nu e vorba despre tine si familia ta… Ce bine!!
Nu despre familia mea de acum. Un pic despre familia mea de origine, din pacate 🙁
Înțeleg perfect ceea ce ai scris, fără ca părinții mei să fie divorțați. Din păcate, mi s-a părut că tata a avut mereu chestii mai importante de făcut. Din păcate pentru el, a ratat un copil extraordinar. 🙂
Off, imi pare tare rau, Robert. Deci copiii se pot simti extrem de singuri si cu ambii parinti in casa. Ma bucur ca in ciuda lipsei pe care ai simtit-o, ai devenit omul minunat care este astazi!
Da. Am trecut prin momente ff grele si eu și fetița..
Dar acum a apărut o încercare si mai grea.
Ce faci atunci când si fata și ginerele îți blochează accesul la nepotel?!?!
Offf, offf, tare greu trebuie sa fie. Nu stiu ce sa va sfatuiesc. Noi toti avem greselile noastre in relatie cu parintii si mai ales cu socrii. Si eu am avut momentele mele de respingere a soacrei, mai ales cand fetita mea era f mica. Aveam senzatia ca vrea sa mi-o fure (da, da, prostii, dar te pui cu mintea unei proaspete mame). Cu timpul m-am auto-educat si am reusit sa trec peste reticenta, ne-am apropiat si acum fetita mea are o relatie buna cu toti bunicii ei.
Am scris aici despre bunici https://pisicapesarma.ro/copiii-au-nevoie-de-bunici/, poate ajuta.
Numai bine va doresc!
Prin asta trece si baietelul meu..indiferenta fata de tot ce inseamna ca si copil al lui. Deja s-a obisnuit ca nu ii pasa de el..ca ii e mai usor sa nu cheltuie timp si bani cu el…ca prefera o femeie in locului lui. O trauma pe care va trebui sa invete sa o inteleaga si sa o gestioneze pentru ai fi bine mai departe. Sa invete si sa realizeze ce simte pentru asa- zisul „tata” si sa se apere singur de suferinta. Eu ca mama incerc sa il protejez..dar de o viitoare cautare a lui peste ani si o incercare de a cauta scuze atunci cand va realiza (prea tarziu probabil…cand va ajunge adult) ce i-a cauzat propriului copil , nu il voi putea apara. Totul va depinde de el atunci, de ce va simti si va sti ce sa faca..sper..☺
Offf, imi pare atat de rau. E greu sa stai neputincios si sa observi suferinta la copilul tau. Sunt convinsa ca ii esti aproape si ca asta conteaza. Multa putere!
Nu..tocmai..nu am stat neputincioasa. Am hotarat sa il.ajut sa accepte ceea ce i se intampla. Cu ajutor de specialitate am speranta ca voi reusi. Ca isi va intelege sentimentele si nu il va afecta atat de tare indiferenta la care e supus. Din pacate va ramane o rana in sufletul lui..sper nu foarte adanca..ce nu va disparea nici cand. Meseria de parinte e pentru totdeauna .nu poti sa o arunci asa..nu vei scapa de asta oricat ai fugi de ea..iar regretele tarzii nu isi vor mai afla valoare. Ma bucur cel putin ca nu a fost obligat sa asiste la jigniri..batai..scandaluri..nu avea cum..dar sunt atatia copii si mame abuzate de asa zisi „tati” incat te ingrozesti. Ma simt norocoasa ca macar a plecat la timp..de restul ma voi ocupa cum pot mai bine. Daca am reusit pana acum..voi reusi si mai departe..Asa ca, doamnelor „Capul sus”..
Cata dreptate, bravo Mada pentru atitudine!
Multumesc!