Sunt aproape șase ani de când am primit posibilitatea de a alege între a-mi continua cariera în mediul corporatist, depunând CV-uri până când probabil aş fi găsit o poziţie bună, cu beneficii pe măsură şi a merge pe cont propriu, pe drumul spinos al antreprenoriatului, sau mai degrabă al freelancing-ului. Au fost ani de bucurie, dar şi de frământări, de dezamăgiri, de picaje şi ridicări, de disperare, apoi entuziasm, ani trăiţi la extreme, într-o incertitudine specifică celor aflaţi pe cont propriu, care nu beneficiază de confortul fluturaşului de plată la finalul lunii.
Anii în care am renunțat să îmi caut job au fost ani de cunoaștere interioară
Au fost ani în care mi-am cunoscut copilul şi am creat o relaţie frumoasă cu el, ani în care am învăţat că pot trăi şi cu mai puţin şi că nu se face gaură în cer dacă nu mă prezint la shopping de două ori pe lună. Ani în care am putut să mă bucur de dimineţi tihnite, de escapade în parc pe trotinetele sau cu bicicleta, de un prânz la terasă, că aşa i s-a făcut ei poftă.
Am şi sacrificat weekend-uri muncind ca apucata, au fost ani în care am tânjit să vorbesc dimineața cu cineva la telefon, dar nu aveam cu cine, pentru că toată lumea era la serviciu, în care m-am simţit ca o ciudată, etichetată drept „aia care stă acasă şi are timp”, împunsă de diferite remarci sau priviri cu subînţeles. Au fost ani în care m-am frustrat mult, am învăţat enorm, am suferit, m-am bucurat. Un pic din toate şi mult din fiecare.
În anii ăştia am avut perioade frecvente în care nu am vrut să îmi accept statutul, să mă împac cu alegerea mea şi, cuprinsă de disperare, mă apucam să caut job.
Am depus CV-uri, am mai întrebat în stânga şi în dreapta, ba chiar am mers la un interviu, la care, surprinzător, m-am simţit extrem de relaxată, dar cumva conştientă că dacă ei mă vor vrea, s-ar putea să am o problemă. Acela a fost momentul în care mintea mea a făcut (încă) un click.
Atunci am încetat să mă mai prefac că vreau o viaţă „normală” şi să îmi caut job
Când am înţeles că îmi place să fiu în priză tot timpul, pentru că îmi pot alege singură colaborările şi proiectele. Pentru că pot fi şi florist şi blogger şi consultant independent de comunicare şi pot ca acum să fac un aranjament, în cinci minute să transmit un comunicat de presă, în alte zece să fug la un eveniment, când mă întorc să livrez un buchet şi între timp să intru şi în modul „mamă”. Mi-am dat seama că am învăţat în aceşti ani atât de multe din experienţele pe care le-am avut decât aş fi învăţat în orice job clasic.
Mi-am dat seama că, deşi nu îmi permit mereu, îmi plac dimineţile în care mă pot duce să îmi beau cafeaua cu mama, sau cele în care pot medita, îmi place să merg la sală când e pustiu şi să mai fur câte un episod de serial poliţist on-line, între două mailuri. Îmi place adrenalina din zilele în care abia am timp să mă duc la baie şi faptul că pot pune pauză când vreau eu, că mă pot opri în drum spre o întâlnire să îi fac o surpriză copilului meu care e la after şi să îi duc o îngheţată, pe care să o savurăm în maşină povestind şi râzând. Pot oricând schimba macazul şi stă în puterea mea să decid în ce să mă implic, de partea cui să fiu, până unde pot şi vreau să merg.
Când am decis că binele meu nu stă pe un ştat de plată şi că stă în puterea mea să îmi ofer un pachet cu beneficii multiple am renunţat să îmi mai caut job.
Clasic, full-time, că dealtfel îmi încarc programul deseori mai mult de opt ore pe zi. Momentan, pentru că nu ştiu ce îmi rezervă viitorul şi unde mă poartă paşii. Freelancing-ul sau antreprenoriatul clar nu sunt pentru toată lumea sau pentru toate momentele vieţii. Nu este simplu, este doar o chestiune de asumare, de a şti exact unde te afli, unde vrei să ajungi, ce prioritizezi şi la ce eşti conştient şi pregătit să renunţi.
Citește și
De la corporatist la antreprenor. Cum iei decizia?
Când ai crezut despre tine ultima oară că meriți?
Sunt doar un om care își plătește libertatea
Exercițiul care mi-a schimbat, la propriu, viața
Bine cu mine. Exercițiu de prezență conștientă
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels.com
Buna, Ioana! Te citesc cu mare placere de cativa ani si acum ca sunt intr-un moment de rascruce, as vrea sa-ti cer un sfat, daca imi permiti. Mai am 2 luni pana voi incepe serviciul dupa 2 ani de stat acasa cu copiii (am 2). Nu stiu exact ce ma asteapta la job, nu am o pozitie de manager, am un salariu putin peste medie. Imi doresc foarte mult, am nevoie de un career break, vreau sa-mi vad copiii crescand, sa fiu alaturi de ei, nu mai vreau sa plec la 8 de acasa si sa ajung la 18:30-19:00. Singura mea temere este ca dupa inca 2-3 ani de stat acasa imi va fi foarte greu sa ma reangajez. Asta e singurul lucru care ma retine. Ai vreun sfat pentru mine? Cum a fost perioada asta a ta de freelancing, iti mentii parerea de mai sus? Te admir mult pt optimismul tau si iti doresc sa ai parte de o viata minunata, chiar sa-ti refaci viata si sa ai parte de multa fericire, meriti! 🙂
Draga Gabriela, multumesc pentru aprecieri si incurajari! Da, mentin tot ceea ce am spus in articol, nu m-as mai vedea la un job full time. Sigur, m-as adapta, dar e vorba de ce isi doreste sufletul meu. Si exact asta te sfatuiesc si pe tine – sa faci ceea ce simti. Daca iti poti permite o perioada in care sa faci o reorientare de cariera, sa descoperi ce iti place, ce ti-ai dori sa faci si ai face cu placere si drag, go for it! Eu nu cred ca iti va fi greu sa te reangajezi, intrebarea este Mai vrei sa te reangajezi? 🙂 Freelancingul nu este usor, uneori muncesti mai mult ca la job, ai nevoie de timp sa te obisnuiesti, sa iti faci o structura, dar, pana la final, merita fiecare efort. Inca o data spun, important este sa faci ce simti tu pentru tine si nu din frica – de exemplu, teama ca nu te-ar mai angaja nimeni, etc, ci din dorinta ta. Te imbratisez cu drag si iti doresc sa ai claritate si sa iei cea mai buna decizie pentru tine!