Am treabă multă în weekend. Pe lângă treaba mea, am de decorat un dovleac pentru la școală. Mă uit la ea contrariată. Știu că nu are copii, parcă de ateliere în școli nu știam să se fi apucat. E pentru băiatul unei prietene. Mereu îi fac proiectul ăsta. Iese cel mai frumos din clasă, toată lumea îl laudă. Au trecut niște ani de când am purtat discuția asta cu o floristă. Am întrebat-o dacă măcar copilul participă, dacă alege decorațiunile, dacă lipește și el o boabă de strugure, o atenție, ceva. Nimic, copilul primea proiectul direct la poarta școlii.
Ceva mi s-a părut foarte greșit atunci. La fel cum mi s-a părut și când am aflat, într-un mod nu prea plăcut, de primul aranjament realizat de un părinte pentru copilul lui la un concurs de interpretare. Știu, sunt mulți și se înmulțesc pe zi ce trece. Noi începem să fim „ciudații”.
Nu pot să nu mă întreb ce câștigă un părinte care fură pentru copilul lui
La început, o laudă nemeritată într-un proiect. O poziție necâștigată pe podium. Un premiu nemuncit. Titluri, distincții, beneficii. Poziția altcuiva. Niciuna nu vine cu știință. Niciuna nu îi aduce un copil mai înțelept, mai bun. Chiar dacă nimeni nu cunoaște adevărul – deși rareori se întâmplă asta, adevărul există. Și, la un moment dat, poate va conta.
Ce învață un copil de la un părinte care fură pentru el?
Că nu trebuie să știe sau să facă ceva, pentru că oricum rezultatele vin. Că nu contează cine participă alături de el, oricum el va ieși în frunte. Datorită poziției sau banilor cuiva. Asta va învăța mai târziu. Învață să fure. Sigur, nu e un furt de bunuri, dar tot furt se cheamă. Un furt care nu îl pregătește pentru viitor. Sau poate da, având în vedere ce se întâmplă tot mai des în jurul nostru.
Sunt perfect de acord ca părintele să se implice în proiectele copilului, să îl susțină, să îl ajute
Să lucreze împreună, atâta timp cât copilul este implicat, cât înțelege ce și de ce face. Nu sunt de acord ca un părinte să facă proiecte în locul copilului sau să pună pe alții să le facă. Să îi dicteze rezultatele exercițiilor ca să scape mai repede de teme. Să facă compuneri sau referate. Să îi pună vorbe bune „unde trebuie”, să îi cumpere premii sau locuri.
Nu pot fi de acord ca, de dragul perfecțiunii, de dragul de a arăta mai mult decât suntem, să le furăm copiilor noștri dreptul de a greși, de a fi stângaci, de a învăța, de a evolua. Să le întindem în față o ștachetă pe care nu o pot susține singuri, să îi punem pe o treaptă la care nu au urcat, să le vindem proiecția viselor noastre, în care ei nu se regăsesc.
Un părinte care fură pentru copilul lui îi fură șansa de a fi el însuși, de a fi acceptat și iubit așa cum este
Haideți să avem încredere în copiii noștri! Să admitem că că nu pot fi mereu primii, că nu pot face totul perfect, că este în regulă să greșească, să învețe și să evolueze.
Citește și
Să nu te îndoiești niciodată de copilul tău
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?
Tu cât respect îi arăți copilului tău?
Fiecare copil vine pe lume cu o lecție pentru părinții săi
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Sursa foto – Freepik.com
