Now Reading
Dacă așa am devenit o mamă mai bună, atunci poate că a meritat

Dacă așa am devenit o mamă mai bună, atunci poate că a meritat

 

„Mami, te iubesc mult! Te iubeam și înainte, dar acum te plac aproape mereu. Nici n-ai idee cât te-ai schimbat!” Se uită la mine cu ochii ei gri și profunzi și eu mă topesc cu totul. Citesc în ei bucurie pură și deși știu că ascund și multă tristețe, momentele astea în care îi licăresc jucăuș mă fac să duc mai ușor suferința ei. Ultimele luni, în care trecem împreună și fiecare cu sufletul ei prin perioada dificilă a modificării structurii și vieții de familie, ne-au adus mult mai aproape. Prietene am fost mereu, unite la fel, doar am fost aproape nedespărțite de când s-a născut, dar întotdeauna între noi a stat ceva invizibil. Întâi au fost temerile mele – am mai povestit că am fost o mamă destul de panicată și panicoasă, apoi presiunea pusă de diverse norme sociale, de școala care ne-a dat bătăi de cap – întâi mie apoi amândurora, oboseala și neputința mea din multe momente, poveri din copilărie și alte lucruri pe care abia acum le conștientizez mai clar. Deși realizam și regretam, nu puteam fi mereu mama aceea blândă, calmă, jucăușă, tolerantă care mi-aș fi dorit să fiu. De multe ori scotea capul mama obsedată de control, de reguli, de impuneri, mama stresată. Un fel de momzilla reloaded, în fiecare zi sub impulsul altor griji și probleme. Stresul lua locul bucuriei și simțeam că ceva „nu se închide până la capăt”, oricâte cărți citeam, la oricâte conferințe mergeam, oricât lucram cu mine. Era ceva ce venea din interiorul meu și tot acolo și-a găsit și vindecarea.

Deși sună ciudat, tumultul din sufletul de femeie mi-a adus pacea în sufletul de mamă

Din momentul în care am realizat că totul se poate dărâma într-o clipă, că există probleme și griji reale și am integrat ceea ce știam teoretic – că rezultatele se pot obține mai repede cu alte metode, am găsit-o pe mama la care visam. Mama care zâmbește mai mult și ridică din sprânceană mai puțin, mama care se joacă mai des și dojenește mai rar, mama care se poate grăbi și râzând, care poate alunga somnul de pe gene dimineața în joacă mereu, nu doar ocazional, mama care face paste și de 5 ori pe săptămână fără să mai bombăne, mama care nu se mai teme de bau-baul numit „am nevoie la baie” de 10 ori înainte de somn, ci a ajuns să îl accepte și atunci bau-bau-ul a dispărut. Mama care vorbește la fel de mult ca înainte, dar în vocea ei se simte mai mult iubirea și mai puțin frica că nu e suficient de bună.

Am devenit mamă din bucurie și nu din datorie

Nu am renunțat la reguli, dar știu să le comunic în așa fel încât să fie înțelese și să aibă efectul dorit. Nu las lucrurile la voia întâmplării și a haosului, dar acum simt cât și cum să cedez. Nu am dat liber la ecrane, dar am învățat să gestionez mai bine excepțiile tolerabile și timpul în general, deși timpul tot ăla e, puțin și care fuge repede. Acum parcă ne ajunge altfel. Râd mai mult, mă prostesc mai mult, spun mult mai des „e în regulă, hai să vedem ce putem face să îndreptăm asta”, mă cobor mai des la o înălțime de 10 ani și la propriu și la figurat, îmbrățișez cu mai multă răbdare și sinceritate. Făceam toate astea și înainte, din unele mai mult, din altele mai puțin. Magia este că acum totul vine din interior, în mod natural, ca și cum cineva ar fi activat cu o baghetă magică resursele care au fost mereu acolo, așteptau doar să fie descătușate.

Pot spune cu mâna pe inimă că dacă am avut nevoie de un șoc pentru a deveni o mamă mai bună, atunci poate că a meritat

Așa că, de fiecare dată când lucrurile par să se dărâme sau chiar s-au dărâmat, căutați în mormanul de moloz diamantul. Căutați acel ceva bun care s-a deschis în voi, acea schimbare care se lăsa așteptată, acel potențial eliberat, care vă poate duce spre un drum nou, nu neapărat mai bun din prima, dar cu siguranță mai conștient și mai asumat. Cu alte cuvinte, în tot răul e un bine. Sau mai multe, dar probabil le descoperim pe parcurs, atunci când suntem pregătiți.

Credit foto – Olga Gireadă

Citește și

Fiecare om e cel mai aspru judecător al lui însuși

În fiecare zi învăț să mă bucur de viață și îmi dau seama cât de puțin trăim cu adevărat

Când nu mai știi pe cine să întrebi, întreabă-te pe tine!

See Also

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Suntem plăcuți doar când suntem fericiți?

De ce oamenii nu spun ce-i doare?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top