De multe ori ni se întâmplă să ne uităm la cei din jur şi brusc să ne simţim cei mai săraci, puţin plimbaţi, puţin iubiţi, prost îmbrăcaţi, răi părinţi, în general cei mai oricum, dar musai inferiori altora. Mie mi se întâmplă des. Şi lucrez la asta. Când mă întâlnesc sau vorbesc cu cineva realizez că viaţa fiecăruia dintre noi pare, la un moment dat, mai frumoasă, mai colorată şi mai de dorit pentru ceilalţi. Cei din jur nu vor vedea sau nu vor gândi niciodată ce e în spatele poveştilor şi pozelor, că de fapt tot ce e roz are şi părţi gri sau negre de-a dreptul, depinde din ce perspectivă priveşti. Ştiţi, exact ca în filmuleţele alea în care se arată ce se vede pe Instagram/Facebook şi ce e de fapt în spate.
Atunci când reuşesc să conştientizez că privesc ceea ce văd la alţii doar de pe baricada mea şi tind din nou să mă compar şi să mă poziţionez inferior, fac un exerciţiu şi îmi imaginez cum se vede realitatea mea vs. cum se simte ea de fapt.
Programul
Cum se vede – Nu am program fix, pot să mă trezesc la ce oră vreau şi să fac ce vreau. Realitatea – Mă trezesc devreme, mă culc foarte târziu şi de multe ori mă enervez când constat că nu am reuşit să duc la bun sfârșit nicio activitate în intervalul propus. Atunci, îmi spun că tare mi-ar prinde bine un program mai riguros, eventual impus/stabilit de altcineva.
Serviciul
Cum se vede – Nu am şefi care să îmi dea o mie de treabă de făcut, targeturi, deadline-uri, etc.
Realitatea – uneori îmi lipsesc colegii, oamenii cu care să mă întâlnesc zi de zi, cu care să socializez şi chiar cu care să lucrez. Eu sunt o fiinţă socială, extrovertă şi uneori mă simt tare, dar tare singură.
Timpul petrecut cu copilul
Cum se vede – Am timp la discreție de petrecut cu copilul, îi pot da toată atenţia de care are nevoie. Realitatea – pentru că Ana este mereu cu mine, cel puţin în vacanţe şi când nu este la şcoală, numai eu ştiu ce jonglerii fac ca să îmi pot face treaba. De multe ori trebuie să o refuz, să o amân şi asta mă frustrează maxim. Plus că orice om normal la cap nu cred că îi poate fi dedicat copilului sută la sută, ci are nevoie şi de timp pentru el.
Timp pentru mine
Cum se vede – Pot să mă duc la manichiură, pedichiură când vreau, să mă odihnesc când şi cât vreau.
Realitatea – da, pot să mă duc când vreau, dar mă duc mult mai rar decât atunci când aveam un serviciu cu program fix. La capitolul odihnă şi momente de respiro sunt mult în urmă, pentru că încă nu reuşesc să îmi gestionez programul ca lumea.
Business
Cum se vede – Am propriul business, sunt propriul meu stăpân.
Realitatea – eu consider că încă nu am reuşit să fac acest business să meargă, din varii motive. Da, îmi place ceea ce fac, dar preţul plătit sunt nopţi nedormite, alergătură foarte multă, un spate betegit care nu ştiu cât va mai ţine şi infinită muncă pentru fiecare rezultat, oricât de mărunt.
Proiecte
Cum se vede – Pot alege dacă şi unde mă implic, cu cine lucrez, îmi pot selecta clienţii. Realitatea – În domeniul floristicii – Mi-aş dori să îmi pot permite să refuz clienţii cu care nu rezonez. Nu pot momentan. În domeniul comunicării – puţină lume ştie că eu de fapt lucrez şi în calitate de consultant de comunicare/evenimente şi cererea este limitată. M-ar ajuta o sfoară în ţară 🙂
Blog
Cum se vede – Aveam atâta timp liber, că nu mai aveam ce face cu el. Scrisul pe blog e aşa, un fel de hobby.
Realitatea – Am făcut blogul din dorinţa de a împărtăşi experienţele mele şi a inspira/ajuta oameni, din nevoia de socializare şi din dorinţa de a-l transforma într-o sursă de venit. Scrisul pe blog este un job în sine, deşi poate nu pare. Documentarea şi pregătirea unui articol poate dura de la zile la săptămâni, iar scrierea unui articol personal, cum este acesta de exemplu, presupune o anumită stare de spirit. Şi oricum, scrierea unui articol ia foarte mult timp, indiferent de natura lui.
Bani
Cum se vede – Ori business-ul merge foarte bine, ori soţul câştigă cât să îmi permit să nu mă angajez.
Realitatea – Pentru fiecare ban câştigat munca este infinit mai multă decât atunci când eşti liniştit că îţi intră un salariu fix la finalul lunii. Veniturile sunt extrem de fluctuante. De patru ani am învăţat şi tot învăţ că există de fapt foarte puţine lucruri indispensabile şi că pot trăi cu mult mai puţin(e). Nu renunţ (încă) pentru că îmi place flexibilitatea şi posibilitatea de a alege proiectele în care mă implic şi pentru eu cred cu tărie că până la urmă voi reuşi.
Activităţi cu copilul
Cum se vede – Am timp să merg cu copilul peste tot şi să mă ocup de el.
Realitatea – Alerg ca nebuna cu maşina prin oraş şi uneori nu am timp nici să mănânc, ca să jonglez între treburile mele, rutina zilnică şi activităţile copilului. Mă cam ia ameţeala când mă gândesc că reîncepe şcoala şi implicit alergătura.
Probabil că lista e mai lungă şi fiecare e liber să o completeze după plac. Aşa că, data viitoare când vă mai uitaţi în curtea vecinului şi tindeţi să vă simţiti inferiori şi să vă vedeţi viaţa un eşec total, gândiţi-vă cum se vede viaţa voastră din exterior şi apreciaţi ceea ce aveţi. Alţii ar da orice să aibă ceea ce vouă vi se pare normal, pentru că nici ei nu văd mereu ceea ce au.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Sursa foto – linkedin.com
