În urmă cu o săptămână, a avut loc la București, conferința susținută de dr. Laura Markham și organizată de Totul despre mame. Nu am reușit să ajung, dar, așa cum am promis, am avut ajutoare de nădejde. Mădălina Mihai a fost prezentă în prima parte – „Cum să devii părintele bând de care are nevoie copilul tău” și ne aduce informații prețioase, care sper să vă fie de folos. Eu cu siguranță voi pune în practică o parte din pașii spre un părinte blând.
Eu sunt Mădălina, am o fetiță de 7 ani jumate și un băiețel de 1 an. Am simțit nevoia să fac aceste precizări, să nu credeți că sunt nouă în domeniu. Nu sunt nouă, dar se pare că încă mai pot avea revelații.
De ce este greu să fii părinte?
Așa și-a început Laura discursul. Pfuu, ar fi multe de spus, așa că din sală s-au ridicat multe glasuri. În primul rând pentru că primești o imensă responsabilitate. Copiii nu vin cu instrucțiuni de folosire și sunt foarte diferiți. Apoi, este greu să fi 100% acolo, mai ales când propria copilărie scoate colții rănilor nevindecate. Mai apare și presiunea societății, iar toate contribuie la un consum fantastic de energie din partea noastră. De multe ori, ne trezim că, în relația cu copilul nostru, nu noi suntem partea adultă.
Și totuși, cum reușim? Cum potolim toate vocile și devenim un părinte blând și răbdător?
Tot ce e nevoie să facem pentru început e să RESPIRĂM. Când simți că te ia valul de furie, respiră, dacă nu trece, respiră din nou. Pare simplu, eu nu pot decât să sper că e doar o chestiune de exercițiu.
Am înțeles că țipatul este tot o formă de agresiune
Care sunt efectele țipatului? Copilul ajunge să reacționeze doar când părintele este în punctul maxim. Copiii învață să țipe la rândul lor și ripostează astfel. Țipatul subminează relația dintre noi și copil, astfel încât acesta este tot mai necooperant. Într-un final, copilul pierde respectul pentru noi.
Când ne supăram, intrăm în starea de LUPTĂ, FUGĂ sau ÎNGHEȚ
Oricine poate ajunge la limită, dar este de datoria noastră de adulți să vedem care este aceea, și să o controlăm. Prin respirație și multă perseverență.
Soluție – Depune un jurământ de abstinență de la țipat!
Laura Markham a lansat și o provocare – un tabel anti-țipat unde zilnic, în funcție de cât de bine îți gestionezi nervii în ziua respectivă, primești o steluța din partea copilului, a soțului, etc. Eu l-am încercat deja, am reușit cu brio să trec testul ieșitului afară. Fiică-mea nu dorește să iasă afară când suntem cu toții gata. Se apucă de joacă și nu o mai poți scoate. M-am abținut să izbucnesc după câteva rugăminți, am respirat și în 15 minute a reușit să se ridice de la joacă. La ieșirea din casă a spus: „Mami îmi place când nu plecăm la plimbare supărate una pe alta!”. Prima victorie e tare dulce
Cum poți înceta să mai țipi?
-Găsește pe cineva cu care să împarți acest angajament
-Fă promisiunea
-Găsește sprijin
-Nu acționa la nervi
-Abține-te și mușca-ți limbă
-Nu ajunge la furie
Noi că părinți deținem puterea. E posibil să liniștim situația sau să o transformăm într-o furtună. Cheia tuturor rezolvărilor este CONECTAREA.
Cu cât încerci mai mult să deții controlul, cu atât copilul se va îndepărta. Conectarea este cea care ne ajută să avem influența și copiii se simt în siguranță.
Ce îmi place mie din instrumentele de conectare este TIME IN- timpul împreună. Încercam să îl avem săptămânal, doar eu cu ea.
Alte instrumente ar fi: empatie 24/7, statul îmbrățișați, spune ceea ce vezi, joacă energică și râsete, acceptarea emoțiilor.
Sunt momente totuși în care nu putem face nimic să liniștim apele
Atunci, întrebarea magică este MĂ ÎNTREB ce putem face/zice? Copilul se va opri din criză și va căuta o soluție împreună cu tine. Încearcă să îți dai seama mereu cât de urgent e ce aveai de făcut. Cam nimic nu e o urgență, în afară de situațiile limită. Viață noastră e în viteză, suntem mai mereu agitați și cu o mulțime de chestii de făcut, copiii au alt ritm, dă-le timp.
Sigur știm cu toții cum ne transformă pedepsele și de ce nu sunt eficiente. Ele determină comportamentele nedorite să apară mai des, simțul moralității se reduce și el. Consecințele sunt agresivitatea crescută și un IQ redus. Disciplina fizică reduce IQ-ul cu 10%.
De ce sunt copiii neascultători?
1. Le este teamă, se simț răniți, neputincioși sau frustrați.
2. Doresc ceva și nu le pasă dacă părintele spune ‘nu’, deoarece nu sunt conectați.
3. Mai au de învățat, dar cortexul lor frontal este în dezvoltare.
Ce sunt totuși comportamentele nedorite? Punerea în scenă a emoțiilor pe care nu le putem exprimă în cuvinte.
Emoțiile și nevoile sunt întotdeauna acceptabile, comportamentul este cel care trebuie limitat uneori.
Dacă nu îți este clar cât se strict e ok să fii, Laura ne-a prezentat un tabel, în care așteptările înalte sunt la un pol, așteptările joase la celălalt, intersectate de gradul de susținere pe care îl poți da.
Părinții autoritari au un nivel ridicat de așteptări, însă nu le oferă copiilor suficient sprijin, astfel încât să fie atins nivelul așteptărilor.
Părinții permisivi au copii care consideră că nevoile lor sunt mai presus decât ale celorlalți, învață că emoțiile sunt periculoase și nu dezvoltă rezilientă. Încearcă să îi controleze pe ceilalți, în loc să fie dispuși să facă față propriilor dezamăgiri. Nu dezvoltă autodisciplina.
Părinții neimplicați lucrează prea mult sau au probleme mari, nu au niciun fel de așteptări și nu acordă sprijin. Copiii nu se simț iubiți sau apreciați, au un nivel scăzut de stimă de sine și un nivel ridicat de anxietate. Găsesc adesea consolări în droguri sau alcool.
Părinții care oferă empatie și limite au copii responsabili, sprijină copilul pentru a le îndeplini așteptările, impun limite cu empatie, acceptă și alină emoțiile.
Cum reușim să punem limite fără să pedepsim?
-Conectează-te – ai rămas fără îmbrățișări?
-Confruntă-l afectuos – Insistă asupra limitei, conectează-te
-Arată empatie
-Îndeplinește-i o dorință în imaginație
-Evită luptele de putere.
-Oferă alternative.
-Găsește soluții convenabile pentru amândoi.
-Invită la cooperare în joacă.
-Oferă-i control. Copii încăpățânați își doresc să fie la cârmă.
-Prezintă consecințele naturale.
Toate comportamentele inadecvate sunt cauzate de emoții.
O conferința complexă la care am văzut multă muncă de cercetare și de la care am învățat să fiu conectată cu mine și copii mei.
Îmi place să conștientizez că lucrurile pot sta și altfel decât pe vremea mamei, să ascult oameni frumoși care au în spate ani de cercetări și revelații.
Mulțumim, Mădălina, pentru o prezentare succintă și la obiect! Dacă aveți întrebări, le aștept în comentarii.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels
Citește și
Cum mi-a schimbat o provocare de parenting relația cu copilul meu
Jeg uman ce ești! Alege cu grijă cuvintele pe care le spui copilului tău!
Când obosesc, îi cer copilului meu să se comporte ca un adult
Excelent
Multumesc!
Foarte utile informatiile, multumesc mult! Mai auzisem de chestia cu respiratul, acum chiar o sa o pun in practica 🙂
Cu drag, ma bucur! Multumesc pentru aprecieri!
Buna! Bun articol! As vrea un sfat in legatura cu 2 metode pe care le folosesc cu copilul meu, daca sunt ok, partial sau deloc.
1. Distragerea atentiei atunci cand prevad o criza de nervi sau ca se va opune la imbracat, iesit din masina..etc.
2. Amenintarea si „plecarea ” jucariilor pentru 1 zi-1 sapt in situatiile in care loveste sau tipa.
La partea cu lovitul a avut rezultat dupa 2 sapt, in sensul ca nu a mai dat in noi (in copii nu da), dar nu stiu cat de ok este aceasta metoda si daca va avea consecinte negative pe viitor…
Multumesc!
Draga Iuliana,
In primul rand, iti multumesc pentru interes si sinceritate. Conform specialistilor, aceste metode nu sunt in regula. Distragerea atentiei nu face decat fix ce ii spune numele, sa mute atentia copilului spre altceva El nu va invata sa isi echilibreze starile singur, de bunavoie, va ajunge sa isi reprime furiile si sa le interiorizeze si, pe termen lung, aceasta metoda se va dovedi mai mult nociva decat de ajutor, chiar daca acum aparent ajuta. Sigur, sunt situatii de forta majora cand nu avem ce face si recurgemm la distragerea atentiei, dar bine ar fi sa nu fie un obicei.
Legat de amenintare, iarasi nu este cea mai buna metoda. Da rezultate, la fel ca si pedepsele, dar da rezultate pe termen scurt si nu pentru ca copilul a inteles ca nu este ok sa loveasca, ci de frica sa nu plee jucariile. Cu lovitul si tipatul trebuie f multa rabdare – vorbit mult, foarte mult, explicat – ca te doare, ca nu lovim lucruri, ca nu este okDureaza, dar cu timpul da rezultate care raman. Mut succes!