Provocarea anului: să citesc constant. Cum mi-a ieșit + câteva recomandări de cărți

 

Știți deja că nu mă dau mai mult decât sunt, așa că spun din capul locului că nu am fost mereu o persoană care citește. În liceu și facultate citeam pentru că „trebuia”, mai mult cărțile care îmi foloseau la școală. Și acum regret că am ratat anii în care se citesc „clasicii” și mi-am pus în minte să mă revanșez la un moment dat. Când am mai crescut și mi-a mai venit mintea la cap, am început să citesc. Citeam în hopuri, adică două zile nu lăsam cartea din mână, apoi aveam perioade lungi în care nu citeam deloc. La începutul anului, mi-am propus să citesc constant. Fără nicio altă regulă Și mi-a ieșit. Bine, nu citesc nici acum zilnic, poate uneori nici chiar câteva zile la rând. Am rămas fidelă „hopurilor”, doar că acum sunt ceva mai mici.

Provocarea anului: cum să faci să citești constant?

Nu știu exact cum să faci, spun doar ce am aplicat eu și a mers, e posibil ca la unele persoane să funcționeze, la altele nu.

Nu mi-am impus un gen de cărți și nu m-am sancționat pentru că nu am citit nu știu ce titluri

Am pe lista de citit cărți de parenting, de dezvoltare personală, cărți cu „fapte”, cărți de marketing. Pur și simplu nu mă atrag acum. Poate nu sunt eu în dispoziția potrivită, nu știu, dar dacă mă apuc de genul ăsta de carte „trag” de ea săptămâni în șir. Așa am pățit cu Misterul Regelui despre scris de Stephen King, începută de luni de zile, pe care pur și simplu nu reușesc să o duc la capăt. Deși la început mă învinovățeam și credeam că am o problemă, mai ales când vedeam în rețeaua mea oameni care citesc cărți motivaționale sau de specialitate, cu timpul am acceptat. Când va veni vremea acelor cărți, le voi citi. Deocamdată, citesc doar ce mă atrage.

Sigur că sunt și excepții. Anul ăsta, de exemplu, am citit Mica enciclopedie Ikigai de Ken Mogi, despre filosofia japoneză Ikigai, care stă la baza puterii de muncă a japonezilor, a seriozității și perseverenței lor. Este o carte interesantă.

Nu mai trag de o carte doar pentru că am început-o

În spiritul celor scrise mai sus, dacă o carte nu mă „prinde”, o las. Recunosc că m-am mai și abătut de la regula asta din când în când, că mi-era ciudă să las cărțile începute, dar de cele mai multe ori o respect.

Citesc și ce am în bibliotecă

Deși de fiecare dată când nimeresc într-o librărie e musai să nu plec cu mâna goală, mă străduiesc să citesc și ce am deja. Primesc cărți de la edituri (bine, mai mult de copii, dar poate citesc și alți ochi pe aici și trec și eu drept cititor serios :-))) și e chiar păcat să nu profit, mai ales că pot face și recomandări mai departe. Sunt sigură că și voi aveți în bibliotecă titluri necitite, așa că poate fi un prim pas spre a citi constant.

Mi-am făcut cont pe Goodreads

Nu sunt eu foarte activă, adică în afară de a completa ce cărți citesc și de a le da rating nu fac altceva, dar îmi place rețeaua. În primul rând, găsesc recomandări faine de cărți, apoi pot completa un challenge, adică îmi propun câte cărți citesc și mă străduiesc să mă țin de plan. Văd ce cărți mai citesc prietenii mei. E ca un fel de Facebook cultural, mult mai curat și mai liniștitor.

Dacă mi-a plăcut o carte, citesc tot ce prind de autorul respectiv

Obsesiile acestui an au fost Fredrik Backman și Jojo Moyes. Da, știu, primul e profund, a doua mai ușurică, dar eu sunt un om al contrastelor.

Nu citesc mai multe cărți în paralel

La unii am înțeles că funcționează, eu cel mai bine mă simt dacă citesc câte o carte pe rând. Am timp și răgaz să o simt, să o înțeleg profund, mi se pare mie că dedicându-mă unei singure cărți o citesc mai profund. O fi doar în capul meu 🙂

Mi-am făcut un raft separat în bibliotecă, în care așez doar cărțile citite

Deasupra lui stă raftul de cărți de citit. Mă motivează să le văd acolo cum se adună.

Recomandări din cărțile citite anul acesta

Fredrik Backman – Un bărbat pe nume OVE

Nu știu dacă mai este cineva care nu a citit cartea asta, dar dacă nu ați citit-o, vă recomand din inimă să o faceți. Este spumoasă, plină de umor „mucalit”, plină de esență. Este povestea unui bătrân, aparent ursuz și neîmpăcat cu tehnologia și cu ordinea lumii „noi”, care aproape toată cartea încearcă să se sinucidă. Planurile îi sunt date peste cap de tot felul de vecini enervanți și situații stupide, care ajung să îi arate adevăratul caracter.

Frederik Backman – Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău

Un scriitor când e genial, e genial și basta. Povestea bunicii este complet diferită de cea a lui Ove, dar la fel de plină de substrat. O bunică, cu un trecut familial de care nu este chiar mândră, îi construiește nepoatei sale o poveste prin care să îi facă cunoștință cu trecutul. Al ei, al familiei și vecinilor. Este o carte plină de gingășie și sensibilitate.

Frederik Backman – Scandalul

Alt registru, alt fir epic, același scriitor. Povestea ne poartă într-un oraș de munte, în care hocheiul este singura linie conducătoare. Totul se învârte în jurul hocheiului, iar dorința  tuturor ca echipa orașului să câștige scoate la iveală povești dramatice.

Rosie Walsh – Bărbatul care n-a mai sunat

Jojo Moyes – În căutarea unui destin

Deși la început am citit-o mai greu, cartea m-a prins pe parcurs. Este bazată pe o poveste reală și tratează soarta mireselor de război. Cartea urmărește drumul unuia din vapoarele plecate din Australia, cu destinația Marea Britanie, după terminarea celui de-al doilea război mondial și care ducea soțiile militarilor britanici aflați în misiune de război, să se reunească în țara proaspeților soți. Bineînțeles că într-o călătorie de șase luni de zile ies la iveală o mulțime de drame și situații de tot felul.

Jojo Moyes – Fata pe care ai lăsat-o în urmă

Are la bază tot o poveste reală, de data asta din primul război mondial. Cartea urmărește două planuri – cel al prezentului, în care văduva unui celebru arhitect încearcă să își continue existența după moartea soțului ei și cel al trecutului, în care Sophie încearcă să supraviețuiască războiului, de dragul soțului ei plecat pe front, pe care speră să îl revadă cândva. Cele două destine se întâlnesc la o sută de ani distanță și povestea din trecut ajunge să o vindece pe cea din prezent.

Mary Ann Shaffer si Annie Barrows  – Scrisori din insula Guernsey

Tot o poveste bazată pe un caz real, după care a fost făcut și un film. Este povestea unui club de lectură, pornit de o parte a locuitorilor insulei Guernsey, din nevoia de a scăpa de urâțenia vieții sub ocupație. O scriitoare aflată în căutare de subiecte pentru o nouă carte,îi descoperă pe locuitorii din Gurnesey, iar povestea lor o fascinează atât încât alege să își schimbe complet viața.

Tatiana Țîbuleac – Vara în care mama a avut ochii verzi

Este o carte sfâșietoare, îți trebuie stomac să o citești. Dar, pe cât este de dureroasă, pe atât de profundă și sensibilă.

Matt Haig – Cum să oprești timpul

Deși am citit mai multe păreri și nu toate recomandau cartea, pe mine m-a prins. Este povestea unui bărbat care suferă de o boală ce îi cauzează o îmbătrânire extrem de lentă, astfel că, în 2018, ajunge la vârsta de aproape 500 de ani. Cartea urmărește povestea lui de la naștere până în prezent și are mai multe planuri ale acțiunii.

Juniper, fetița născută prea devreme

Este povestea reală a unei fetițe din America, născută sub 24 de săptămâni, vârstă la care fătul nu este considerat viabil. Scriitura nu este grozavă, dar povestea în sine este spectaculoasă, o lecție de supraviețuire și reașezare a priorităților în viață.

Cam aceste cărți am simțit să vi le împărtășesc din ce am citit anul ăsta. Promit să revin cu o listă și a cărților mele preferate, pe care le-am citit de-a lungul timpului.

Voi ce cărți citite în ultima vreme ați recomanda? Haideți să îmbogățim lista.

Citește și

Nujeen, povestea care m-a făcut să privesc refugiații cu alți ochi

Cele mai inspiraționale discursuri TED

Recomandare – Cum să distrugi o piesă?

20 de filme artistice de văzut în familie (partea I)

20 de filme artistice de văzut în familie (partea a II-a)

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com