Now Reading
Cum ne împrietenim copilul cu internetul şi calculatorul?

Cum ne împrietenim copilul cu internetul şi calculatorul?

Povesteam într-un articol de luna trecută că instrumentele moderne – calculator, tabletă, telefon (si televizor, dar nu ma voi referi la el acum) pot avea două tăişuri – pot să îngreuneze sau chiar să împiedice buna dezvoltare a copilului sau, din contră să o ajute. Depinde numai de noi să controlăm modul în care copilul nostru porneşte pe acest drum. Este clar pentru toată lumea că nu le mai putem interzice copiilor accesul la gadgeturi, fie şi din motivul că acestea reprezintă subiecte de discuţie şi chiar socializare între ei. Oricât de ciudat ar părea, copiii noştri nu mai vorbesc de revistele cu Rahan sau Pif şi nici de Sandy Belle sau Cartea Cărţilor. Pentru ei acum subiectele sunt  Minecraft, un fel de nepot foarte high-tech al Tetrisului (oftat de nostalgie) şi tot felul de aplicaţii, care mai de care mai zăpăcite. Eu recunosc că mă uit deja ca mâţa-n calendar la unele din ele şi mă gândesc cu groază dacă voi ţine pasul. Pe lângă componenta care îi ajută să se integreze mai uşor în grupuri, tehnologia le oferă şi un univers mult mai bogat şi posibilitatea de a învăţa foarte multe la un click distanţă. Din nou, este foarte important să înţeleagă cum să folosească toate aceste instrumente şi deşi momentul zero pentru noi nu a venit, în sensul că Ana nu este încă foarte interesată de calculator şi internet (în afară de youtube, pe care îl mânuieşte cu măiestrie), eu mi-am făcut deja o „strategie” de împrietenire cu lumea virtuală:

  • Mi se pare că există o vârstă potrivită pentru fiecare copil să acceseze calculatorul şi internetul, iar părintele nu ar trebui să insiste ca acest lucru să se întîmple mai repede şi nici să amâne la infinit momentul. Cu toate acestea, nu sunt de acord cu copii de 2-3 ani care mânuiesc gadgeturile mai ceva ca adulţii. Consider că există cu totul şi cu totul alte deprinderi pe care copilul trebuie să le formeze înainte, iar folosirea tehnologiei ar trebui să aibă loc la o vârstă la care s-a început şi deprinderea altor abilităţi (scris, citit, etc.)
  • Primul lucru pe care îl voi face (şi deja am început) va fi să îi explic  toate pericolele care se ascund în spatele paginilor frumos colorate – informaţie pe care nu de acolo ar trebui să o afle ci de la mine, din cărţi, de la specialişti, şi mă refer în primul rând la informaţiile ce ţin de sex şi relaţii intime. Tot de la mine a aflat deja că internetul este plin de persoane care îşi iau o altă identitate, oameni care ascund adevărul în legătură cu vârsta lor sau cu felul în care arată şi care nu au tocmai cele mai bune intenţii.
  • În strânsă legătură cu primul punct, am de gând să o ajut să înţeleagă ce informaţie poate împărtăşi pe internet şi ce nu. Aici am reţinut un sfat de la Mirela Retegan, pe care ea i l-a dat fetiţei sale Maya – să nu publici niciodată pe internet ceva ce ţi-ar fi ruşine să văd/aflu eu. Este un sfat concis şi de bun-simţ, iar dacă avem grijă să dezvoltăm o relaţie bazată pe încredere, copilul nostru va ţine cont de asta.
  • Îi voi explica că informaţiile găsite pe anumite site-uri pot fi eronate şi este bine să le verifice de mai multe ori şi eventual şi din alte surse, înainte de a le folosi pentru proiectele şcolare
  • Îi voi prezenta internetul ca pe un mijloc rapid de informare, dar şi de îmbogăţire a bagajului de cunoştinţe. Sigur, nu o să omit nici partea distractivă şi o voi ajuta să echilibreze raportul între cele două.

O modalitate destul de bună prin care copiii pot să afle utilitatea internetului, dar şi latura sa distractivă o reprezintă platformele educaţionale pentru copii, care îmbină acumularea de cunoştinţe şi abilităţi specifice nivelului de dezvoltare la care se află copilul cu jocuri interactive.  O astfel de platformă, lansată de curând, este Şcoala Intuitext,  care se adresează copiilor din clasele primare, dar şi părinţilor.

Cu ajutorul conţinutului platformei, copiii își formează și își dezvoltă competențe specifice disciplinelor școlare Comunicare în limba română și Matematică și explorarea mediului și, mai mult, își antrenează acele abilități personale care le sunt necesare pentru reușita pe termen lung: atenția, memoria, gândirea logică și inteligența emoțională. Activităţile sunt găzduite de personaje distractive și poznașe: Griny, Cromin și Flop, alături de care cei mici vor porni în aventura cunoașterii.

Platforma este împărțită în mai multe secțiuni:
Locul meu de joacă, unde copilul găsește jocuri educaționale și jocuri de dezvoltare personală;  Clubul Isteților, care conţine animații de predare, experimente și teste de evaluare; Exploratorul Vesel – locul unde copiii explorează în voie și află lucruri interesante despre lumea înconjurătoare şi Cufărul cu jucării, zona în care fiecare copil poate să-și personalizeze avatarul și unde poate colecționa obiectele primite ca premiu în jocuri.

Părinţii au acces la rapoarte asupra activității propriilor copii pe platformă: punctaje obținute, clasamente, activități preferate. De asemenea, cadrele didactice au posibilitatea de a accesa resurse educaționale și de a le selecta în funcție de capitolele sau noțiunile de care aparțin și de a vizualiza rapoarte asupra activității elevilor pe platformă.

Platforma Scoala Intuitext

See Also

Mie o astfel de platformă mi se pare o modalitate bună de a-i face cunoştinţă copilului cu lumea virtuală şi de a face mai lină trecerea către jocurile şi activităţile despre care povesteam mai sus că îl apropie de grup şi îl ajută să se integreze mai uşor. Unde mai pui că este şi un mod plăcut de a învăţa. Ne place sau nu să acceptăm, un ecran este mai atractiv decât un manual. Asta nu înseamnă că sunt pentru înlocuirea manualelor, dar cred că mijloacele „clasice” pot lucra foarte bine alături de noile tehnologii.

Sunt curioasă dacă ai voştri copii folosesc internetul şi în scopuri educaţionale sau dacă credeţi că le-ar plăcea o astfel de platformă. Eu sunt chiar curioasă să o încerc împreună cu Ana. Fiind un copil preponderent vizual, ea va fi cu siguranţă încântată de grafica foarte veselă şi colorată şi amuzată de animăluţele haioase care populează ecranul.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top