Dulciuri cu limită? Există treaba asta la copii sau e doar dorința mare din capul nostru? Ei bine da, la noi s-a inventat limita. Nu peste noapte, am depus ceva eforturi.
Ana a fost și continuă să fie șocul vânzătoarelor de la magazine și cofetării, atunci când alege mandarine în loc de ciocolată și tartă cu fructe în loc de amandină. De când avea numai trei anișori și o întreba mama dacă preferă o brioșă cu fructe sau una cu ciocolată, o banană sau o napolitană, răspunsul era clar și toată lumea rămânea cu gura căscată.
Cum am reușit să am un copil care mănâncă dulciuri cu limită?
Nu știu să dau o rețetă exactă. Cred că mi-am ascultat instinctul și am fost ghidată puternic de dorința ca Ana să nu îmi semene la capitolul ăsta, adică să nu devină dependentă de dulciuri.
Una din grijile părinților ar trebui să fie alimentația copiilor lor. Mai ales în vremurile pe care le trăim, în care nu mai știi dacă pâinea a trecut pe lângă grâu, oul a ieșit din găină sau la imprimantă, sau dacă friptura mai are ceva carne în ea sau e doar umflată cu maltroze, dextroze și alte oze.
E al naibii de greu să controlăm totul. Poate doar dacă am trăi în vreo rezervație protejată sau ceva
Eu personal nu sunt pentru o alimentație bio sau vegană, pledez mai degrabă pentru echilibru. Recunosc că până la un an am fost strictă. Nu i-am dat zahăr deloc, i-am făcut micul dejun din minimum patru fructe pasate, amestecate cu brânză făcută de mine în casă, am respectat regula fără nimic procesat, doar iaurtul era din comerț.
Până la doi ani am respectat aproape aceleași reguli, pe alocuri mai relaxate, iar după doi ani am trecut la regimul pe care îl are și acum. Nu tai aproape nimic din alimentația Anei, nu îi interzic să mănânce nici măcar fast food sau mezeluri, dar ea știe foarte clar că sunt excepții și că nu fac bine organismului și le tratează ca atare.
Am acceptat perioadele de obsesii alimentare, cum a fost cea cu cremvurștii, am stabilit o limită, am ales produsul cel mai „curat”, am explicat mult și am așteptat să treacă. A trecut.
În cazul dulciurilor am procedat la fel. Am trecut peste etapa ouălor cu surprize, din care mânca doar jumătate și jumătate împărțea cu noi, ajunsese să facă asta fără să i se spună, de etapa jeleurilor și bomboanelor de fructe și cam atât, că alte fixuri pe dulciuri nu a avut. Doar înghețata a rămas o pasiune constantă. Ne bucurăm de ea cu limite.
Ce reguli de bun simț am urmat ca să îmi țin copilul departe de dulciuri
Nu i-am dat zahăr până la un an și jumătate. Nici măcar în dulciuri de casă, spre disperarea bunicilor. Apoi, până la doi i-am dat dulciuri foarte rar, majoritatea de casă
Nu am folosit niciodată dulciurile ca pe o recompensă
Nu am oferit ou de ciocolată la schimb cu generozitatea de a-și împărți jucăriile, nici bomboane pentru că a ascultat și a fost cuminte. Fie vorba între noi, asta îmi sună a dresaj de circ și îmi repugnă total.
Nu am condiționat primirea desertului de terminarea felului principal. Cu toate astea, nu s-a întâmplat niciodată ca prânzul să fie format dintr-o pungă de jeleuri.
Nu am făcut din desert un fel prezent constant pe masă. Din fructe însă da.
Recunosc că aici medalia merge către Pisicul consort și bunica maternă, ei se ocupă de capitolul fructe, eu le-am cam scos din alimentația proprie și nu îmi mai sunt în reflex, deși sunt conștientă că nu e bine deloc.
Nu i-am dat dulciuri dacă nu a cerut, pe principiul că poftește sau că ce rău îi face o bucățică? M-am luptat și încă mă lupt cu bunicii la treaba asta, dar din fericire abaterile lor nu au reușit să ne schimbe obiceiurile. De asemenea, nu i-am prezentat eu de bună voie dulciuri, ci am lăsat-o să le descopere cu diferite ocazii – aniversări, mici atenții oferite la teatrele pentru copii sau la petreceri, etc.
Am limitat consumul de ciocolată, explicând consecințele consumării ei
Ofer mereu alternativa unui fruct atunci când cere ceva dulce. De cele mai multe ori funcționeaza
La școală nu îi pun aproape niciodată desert, decât dacă am ceva făcut în casă, dar îi pun pe lângă fructe proaspete și câteva fructe uscate și o mână de nuci.
Mergem împreună, în familie, la cofetărie (una anume, care ni se pare nouă mai ok), nu îi prezentăm acel loc ca pe ceva rău, dar îi cerem mereu măsură în alegeri. Și o are în 95% din cazuri
Îi dau mereu exemplul personal
Cum am ajuns eu să simt nevoia de dulce cât mai rafinat și în cantități cât mai mari, de preferat seara târziu și cum mă lupt cu treaba asta. Îi spun că dacă ar fi știut cineva să mă învețe la timpul potrivit ce o învățăm noi acum, poate îmi era mai ușor.
Nu cred în regimurile fără, indiferent de ce este acel fără, pentru că sunt șanse mari ca atunci când copilul va da de gustul alimentului interzis să nu se mai poată opri.
Sau să pățească asta când este adult. Sunt pentru dialog permanent, pentru a ajuta copilul să facă propriile alegeri corecte, după ce îi explici foarte clar consecințele, sunt pentru a-l ghida, dar nu pentru a-l forța, doar pe principiul că tu ești părintele și știi mai bine.
Și mai sunt pentru a-l lăsa să își asculte corpul, adică să nu îl forțezi să mănânce tot din farfurie, să îl lași să sară o masă dacă așa simte, nu va muri de foame, cu siguranță, să nu îl obligi să mănânce anumite alimente, care lui nu i se par atractive, ci să încerci să le înlocuiești sau să le combini cu ceva ce îi place.
Și să nu uiți că echilibrul e cheia în toate
Citește și
Gustări sănătoase. 5 moduri de a-ți împrieteni copilul cu ele
5 greșeli în diversificarea bebelușilor
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Te sustin la comportamentul tau fata de dulciuri.Nici eu nu ofer copiilor mei dulciuri fara ca sa ceara iar la cea mare am inceput cu duulciuri abea la 2 ani jumate .Cu cea mica a fost un pic mai greu fiind pusa mai des in confruntarea cu aceste ispite dar totusi am reusit pana la aproximativ aceeasi varsta sa stam departe de dulciurule ambalate.Incerc sa le indrept catre ciocolata neagra (e mai de calitate si nu foarte dulce) pe care cea mica a acceptat-o foarte usor desi cu diverse ocazii gusta si din alte alternative.
As vrea sa mai adaug o regula sustinuta de specialisti si pe care multe gradinite mai mult sau mai Putin constient o imlementeaza.Desertul trebuie consumat la cel Putin 2 ore dupa masa principala.Eu le explic fetelor mele ca organismul e mai intai ocupat cu digestia felului principal si nu mai are resurse pentru ceva dulce .Deja cea mare ii explica surorii sale cum stau lucrurile sau cere ceva dulce abea dupa ce a trecut un timp de la masa de pranz.Nu cere aproape niciodata ceva dulce cand stie ca urmeaza o masa principala iar cand sunt la bunica o anunta deja daca au mancat acasa duclciuri si o avertizeaza:) ca nu mai au voie .
Foarte buna completare, multumesc mult!
Wow, Fausta, super ti-a iesit si tie cu fetele treaba cu dulciurile.
PS – Mi-era dor de comentariile tale 🙂
Si noi suntem la fel. Cand avea Amalia vreo 2-3 ani era cu ai mei si i-a oferit un nene o acadea. A luat-o si i-a spus ca trebuie sa vina cu ea acasa, sa citeasca maica-sa eticheta si daca e bine o sa o manance. A primit bomboane la coafor, la dentinst, la analize. Le-a luat si cand am iesit afara le-a aruncat la primul cos intalnit in cale. Asta pentru ca i-am explicat ca prea multe dulciuri fac rau si ca sunt unele care nu sunt bune in nicio circumstanta. Alexandru, baiatul meu cel mic, desi crescut la fel, are alte viziuni. Explicatiile mele au trecut pe langa el si ar manca non-stop numai porcarii. Nu stiu ce-am facut gresit sau daca chiar am facut ceva, cert e ca in cazul lui trebuie sa fiu foarte atenta sa nu se intalneasca cu bomboane, acadele, jeleuri pentru ca ar manca pana i s-ar face rau.
Se confirma inca o data ca e si chestiune de noroc :-)))
Abuzul de dulciuri la noi e la de la bunici si de la bona.. bunicii le-au dat dulciuri la copii pe ascus, bona ca recompensa, eu am devenit bau-bau ca nu vroiam sa dau dulciuri la copii… :(( bunicii au mers pana acolo ca i-au dat fetitei dulciuri fix inainte sa mergem cu masina, pe ascus bineinteles, si i-a fost rau si a vomitat tot ! si asta nu doar o data desi le-am spus de fiecare data.. acum ca sunt mai mari inteleg ei, copiii, mai bine sa se fereasca si sa nu mai faca abuz, dar pana au crescut… numai eu stiu cat am suferit!!!
bona le dadea dulciuri nuamia ca sa manance tot din farfurie, portii mari ca la adulti.. pana s-au scapat si m-am prins ce fac! dar din pacate avem si kg in plus!!
asa ca fericiti copii care au parinti, bone si bunici inteligenti !!
Of of, tare rau imi pare sa aud asta. Va doresc sa se rezolve problemele astea cat mai repede.
Ne poti impartasi si noua de unde procurai cremwurstii aia „curati”? Ca avem si noi o pasionata de cremwursti si pana acum am dat numai peste porcarii…sau macar un indiciu, daca nu poti mentiona numele magazinului 🙂 multumesc!
Cuautam sa aiba cat mai putine ingrediente, pe cate posibil fara caragenan, etc. Acum nu mai stiu branduri, dar stiu ca acum din an in Paste cand mai pofteste ii iau de la Lidl, de copii. Sunt unii mici pe care scrie ca sunt fara chestiile alea naspa. Acum e clar ca au altele, dar na, incercam sa cautam raul cel mai mic si sa explicam la infinit ;-). Mult succes!
Felicitari! Si eu sunt pentru introducerea zaharului cat mai tarziu posibil. Eu cred ca un copil care nu a mai mancat dulciuri, nici nu sufera dupa ele (ma refer la cei sub 2 ani, care inca nu sunt asa de tentati de tot ceea ce vad in jur). Micul P, de exemplu e mare fan „biscu” (biscuiti facuti de mine din fulgi de ovaz, banane si alte fructe sau biscuti cumparati, simpli cu susan din faina de alac bio. Faza amuzanta e ca tot auzindu-ma pe mine repetand „biscuti cu alac”, a inceput si el sa repete, numai ca i-a iesit ceva gen..”.colac”, incat pana ne-am prins la ce se refera, bunica-sa mai avea putin si se ducea sa ii cumpere colaci :)))
Ce simpatic :-))) Si ce chestii sanatoase ii gatesti tu. Recunosc ca eu nu am chiar asa talente, dar incerc si eu sa fac chestii mai sanatoase, in casa. Noroc ca Ana nu e asa fan dulciuri
A, nu, sunt praf la gatit si aleg chestii rapide si usor si de facut. Micul P. nu prea mananca (cantitativ vorbind) asa ca pt mine e un stress continuu sa gatesc cat de cat diversificat pt a-i asigura nutrientii necesari.
Of of, nu stiu cum e asta cu nemancarea, ca nu am avut stres (bine, nu e mancacioasa, dar e in limite normale), dar imi pot imagina
E mult și chestie de copil. Până am avut doar unul, mă umflam în pene că uite dom’le al meu nu se atinge de dulciuri. Până a venit soră-sa, care e crescută în condiții identice și care e absolut obsedată de tot ce e dulce. Da, mă ascultă, am impus limite drastice, dar dacă are ocazia mănâncă până i se face rău. Și exact așa eram și eu în copilărie, deși pe vremea mea era greu să găsești dulciuri și maică-mea nu prea știa cu prăjituri și de-astea… Și eu atunci și ea acum știm exact efectele zahărului, doar că nu o interesează. Așa că a trebuit să mă resemnez cu ideea că nu e chiar meritul meu când copilul cel mare cere conopidă crudă pe post de gustare… 😀
Pfff, deci asa diferiti sunt! Ce chestie, auzisem de asta, dar na, pana nu auzi un caz concret…da, asta e, ce sa zic. Spor cu amandoi! 🙂
Am și eu în draft un articol despre o întâmplare de ieri, din parc, cu Tudor și dulciurile. El e tare pofticios…și deși la teorie stă bine, uneori practica ne omoară Sper să învețe să aleagă corect. Nici el n-a primit zahăr până pe la vreo doi ani, apoi i-au făcut bunicile în casă prăjituri ocazional. Dacă vede însă la alt copil poftește sau dacă mergem în vizite și primește, mănâncă. Eu mi-am propus să încerc să găsesc o cale de mijloc cu el, nu vreau nici să-l frustrez pentru că poate scăpa apoi de sub control când ajunge la școală, dar nici să mă relaxez 100% legat de subiect. E complicat…
Sa stii ca si Ana mananca, dar se cenzureaza singura. Eu nu ma pot opri dupa doua patratele de ciocolata, ea da. Daca uneori, f rar, mai scapa si mananca mai mult, o las, pt ca stiu ca se regleaza singura. A avut de exemplu acum, recent, o perioada in care simtea nevoia de dulce dupa fiecare masa. Nu manca mult, o lingurita, o bucatica, cat sa simta, asa cca am lasat-o. Eu sunt destul de relaxata, recunosc, dar si pt ca simt ca am cu cine
Cred că din cauză că e mai mare și înțelege altfel lucrurile. Sper să fie și Tudor așa la vârsta ei 🙂 Deocamdată e la faza de testat. Are însă chestii pe care le-a încercat și nu i-au plăcut, așa că acum nu le mai cere, altele care îl încântă, cum ar fi ouăle alea cu surprize. Vorba doctoriței mele, văzând și făcând. O să încerc să mă adaptez astfel încât să nu-i creez un stres dar nici să scape de sub control.
Si Ana a avut perioada oualor. Noi am invatat-o sa rupa oul ul doua si sa il impaarta cu noi. I-a trecut destul de repede, cred ca e magia jucariei mai mult