Now Reading
Cum îi ajutăm pe copii să se adapteze la școala online? Interviu+VIDEO

Cum îi ajutăm pe copii să se adapteze la școala online? Interviu+VIDEO

Mama, nu mai pot, înțelegi? Nu mai suport să stau aici, închisă în casă, să nu îmi văd profesorii, colegii, să nu aud bine mereu, să se deconecteze când mi-e lumea mai dragă. Vreau la școală! Asta îmi spunea Ana, cu câteva săptămâni în urmă, când școala online era o realitate pe termen scurt, iar cursurile se desfășurau încă hibrid. Acum, însă, a devenit o constantă pentru toți copiii și trebuie să ne adaptăm noii forme de învățare, pe care o vom avea cel puțin până la final de an, după spusele Ministrului Anisie.

Între timp, Ana s-a mai calmat și a început să se adapteze. Nu îi place, dar e conștientă că e norocoasă pentru că toți profesorii sunt prezenți la ore, pentru că fiecare din ei încearcă să facă orele cât mai atractive, pentru că învață lucruri noi și interesante și nu are foarte multe teme. Ce aud,însă, la alți părinți mă înfioară. Zeci de exerciții și pagini de învățat trimise pe whatsapp, camere puse pe un perete alb, la care copiii trebuie să se holbeze toată ora, metode complet neadaptate digitalizării forțate pe care o trăim.

Dincolo de aspectele practice, reale, există pericolele ascunse, efectele psihologice pe care școala online, făcută semi pe genunchi începe să le aibă asupra copiilor. Citesc în grupuri de părinți despre copii care își rup hainele de pe ei, copii care acuză dureri de cap, copii apatici, aproape la limita colapsului emoțional.

Sigur, școala online e o realitate la care trebuie să ne adaptăm, dar e inevitabil să ne întrebăm ce efecte va avea pe termen lung asupra copiilor noștri?

Dar cum întrebările nu prea ne ajută, cred că mai eficient este să ne gândim la soluțiile pe care le avem, pentru noi și mai ales pentru copii, la cum le putem fi alături în perioada asta dificilă și ciudată.

Am vrut să aflu și părerea specialistului, așa că am provocat-o pe Loredana Mocescu, psihoterapeut și antrenor de emoții buclucașe, așa cum îi place ei să spună, ce putem face noi să gestionăm această perioadă provocatoare alături de copiii noștri.

Cum putem noi, ca părinți, să îi sprijinim pe copii să treacă mai ușor prin școala online și prin această situație nouă?

Ca să pot sprijini pe cineva, respectiv pe copil, ar trebui să fiu eu, ca părinte, pregătit pentru asta. Ne-a cam prins nepregătiți pe toți școala online. Școala de dinainte de acest scenariu poate nu era cea mai bună variantă, dar măcar avea ceva cunoscut în ea. Acum, suntem în fața unei necunoscute. Școala online ne sperie pe noi, pe părinți, iar fiecare dintre noi ar trebui întâi să își pună întrebarea Ce mă sperie? Ce ar putea fi dezavantajos în această formă de învățare?

După ce ne analizăm propriile frici, putem să ne îndreptăm și spre copii, să îi întrebăm ce le lipsește lor din școala în format fizic. Probabil vor spune socializarea, întâlnirile cu prietenii, pentru că, în general, acest aspect îi preocupă pe copii, nu neapărat învățarea propriu-zisă. Acest tip de interacțiune îi va face și pe ei să digere acest nou tip de învățare, odată ce înțeleg de unde le vin temerile.

Părinții care au și job și trebuie să supravegheze și copiii la școala online se tem că nu le pot gestiona pe amândouă și acest lucru le provoacă anxietate. Ce pot face părinții care au și responsabilitatea jobului și stau și cu copiii acasă?

Acest lucru presupune că părintele trebuie să asiste copilul. Eu sper și mă gândesc că profesorii ar trebui să găsească modalitățile cele mai potrivite  și mai ușoare pentru ca părintele să nu fie suport – maximum suport tehnic. Și în școala online este vorba tot despre atenție, ca și în școala clasică. Atenția trebuie antrenată, iar cea mai bună modalitate de a antrena atenția este să înțelegem efortul din spate. De aici ar trebui să pornească construcția atenției către copii. Învățătoarea nu trebuie să pună presiune de la început pe copii să fie toți în fața ecranelor, la fel cum ar trebui să găsească modalități jucăușe să îi aducă pe toți acolo. Se poate construi prin aprecierea efortului copiilor, astfel încât copiii să își dorească să primească atenție din partea învățătoarei.

În cazul școlarilor mici, nu părinții au datoria să responsabilizeze copilul să fie prezent și atent la școala online, ci este de datoria educatoarei/învățătoarei să aducă copilul acolo, ca atenție. Dacă părintele intră peste acest proces, dascălul nu mai este în poziția de a decide ce se întâmplă în clasa virtuală. Nu aș introduce în această ecuație părinții. Aceștia își pot vedea de jobul lor și ar trebui să poată să  fie confortabili cu ceea ce se întâmplă cu copilul lor, chiar dacă, într-o primă fază, el nu este atent sau sută la sută prezent la ce se întâmplă online.

A încerca să intervin , ca părinte, să îmi scot copilul de sub masă, de exemplu, e posibil să ducă la sabotarea actului educațional în sine. Ar trebui să las copilul, să se convingă singur să iasă de sub masă și să participe la ore, să am răbdare să văd ce se întâmplă și cum se adaptează copilul. În clasa online, doamna ar trebui să decidă strategia, fără imersiunea părinților.

În cazul pre-adolescenților și adolescenților, există deja manifestări de anxietate și chiar depresie. Unii acuză dureri de cap, alții sunt foarte apatici, alții au manifestări extreme, cum ar fi ruperea hainelor sau alte acțiuni violente. Ce facem cu acești copii în contextul școlii online, fără să le invadăm spațiul personal?

Pentru ei, stabilirea limitelor și a granițelor devine deja un exercițiu de funcționare pentru viitorul adult. Dacă eu intervin tot timpul, îi voi înfrânge acest instinct natural de a spune și el până unde poate accepta sau nu anumite lucruri. Eu cred că aș analiza prima dată atmosfera din casă. Dacă în jurul lui este panică și frică generală, copilul nu are pe cine să se sprijine. Aceste manifestări se întâmplau și în cazul școlii în format clasic. Copiii se tăiau cu foile pe mâini, își făceau tăieturi și spuneau că i-a zgâriat pisica, etc.

Presiunea care se aduna în trupul și fizicul lor era descărcată prin aceste tăieturi. Acum se descarcă în alte moduri – haine rupte, refuz de  participa activ la ore, etc. Singura diferență este că acum părinții îi văd și pot fi mai conștienți de aceste manifestări, nu înseamnă că înainte totul era roz.

Dacă am sta de vorbă cu copiii și i-am ajuta să ventileze despre ceea ce simt, acțiunile lor distructive s-ar opri. Corpul lor pleacă să facă astfel de acțiuni dintr-o nevoie emoțională.

Sprijinul din partea părintelui ar fi în primul rând analiza mediului – cât de stresați suntem în casă, cât de des vorbim despre situația actuală la modul panicat, etc. Apoi, ar trebui să vedem cum reușim să ne creăm noi resurse, să ne creștem reziliența, pentru ca mai apoi să le insuflăm încredere și copiilor. În momentul în care copilul capătă încredere în părinte, ventilarea emoțiilor este mult mai ușoară.

În perioada asta, timpul “obligatoriu” la ecrane e uriaș și depășește deja cu mult limita recomandată de specialiști. Ce facem cu timpul extra, la jocuri, filme, etc pe care vor copiii să o petreacă la device-uri? Cum reușim să mai setăm aceste limite acum și să se și respecte?

Ar trebui să vorbim de echilibru, dar într-o perioadă de dezechilibru nu ne putem raporta la echilibru la modul general, ci adaptat fiecărui copil în parte. Chiar dacă, la modul general, timpul la ecrane recomandat este de 2-3 ore, dacă școala durează 6-7 ore, nu putem priva copiii complet de distracțiile digitale și să le luăm toate plăcerile pe care le aveau înainte.

Trebuie să ne uităm dacă sunt reacții fizice sau emoționale, iar apoi să discutăm cu copilul, eventual în prezența unui specialist, despre efectele timpului îndelungat petrecut la ecrane. Părinții explică de ce-ul din frica lor, nu dintr-o zonă de confort, așa că, dacă sunt într-adevăr probleme, ar trebui să se apeleze la specialiști pentru a explica efectele. De asemenea, ar trebui redus timpul online, inclusiv cel pentru școală, atât cât se poate, pentru a echilibra atenția copilului.

Este o perioadă grea și pentru adulți și de multe ori și noi, ca părinți, avem rezervorul gol. Știu că nu există o rețetă universală, dar cum am putea face totuși ca să ne echilibrăm în perioada asta, astfel încât să le fim suport copiilor noștri?

Totul începe printr-o respirație și să ne asumăm că dacă nu putem, e în regulă să îi arătăm copilului cum arată nu pot. Să arătăm că da, este greu, dar cu efort se poate depăși orice obstacol. Orice problemă are cel puțin două soluții. Pute cere copilului să ne ajute cu soluții. Dacă îi implicăm, ei pot da soluții din perspectiva lor, pe care le putem aplica. Trebuie să ne securizăm întâi pe noi, pentru a putea susține copiii. Noi ar trebui să ne întreținem starea de spirit interioară și să ne gândim că situația aceasta grea ar trebui să ajungă la copii cu soluțiile pe care noi le-am găsit la acest greu. Privindu-ne, ei vor putea să vadă acest greu un pic mai ușor, de la noi către ei.

Copiii așteaptă de la noi să vadă cum acționăm într-o situație de criză majoră.

Toată lumea privește școala online ca pe o stare de provizorat. Cum putem să transformăm învățatul online într-un beneficiu, nu neapărat într-o perioadă dificilă, care așteptăm să treacă?

Fricile nu ne lasă să vedem beneficiile, iar cei mai speriați suntem noi, părinții. Dacă copiii văd la noi relaxare, nu vor simți atât de acut neajunsurile școlii online, ci vor face ceva bun din acest așa zis “rău”.

Acest lucru le va aduce reziliență, adică posibilitatea de a se descurca în situații grele.  Nu știm cum arată realitatea viitorului, așa că ar trebui să ne pregătim cu resursele pe care le avem acum și să împlinim nevoile reale ale copiilor. Toți copiii sunt diferiți, iar provocarea școlii online trebuie luată ca atare și extras ce este mai bun din ea.

See Also

Citește și

Dragă copilă, mi-aș fi dorit un alt început de an școlar pentru tine

Era nevoie de pandemie ca să se miște ceva în învățământul românesc

Anul acesta, toți copiii și părinții merită coroniță

Succesul copilului la școală depinde de implicarea părintelui

Dragă părinte de copil școlar

Nu-l lăsa când începe școala! Atunci are mai mare nevoie de tine!

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top