Now Reading
Cum am rezistat tentației de a transforma copilul în armă

Cum am rezistat tentației de a transforma copilul în armă

Aud tot mai des în jurul meu de cazuri în care foștii soți, ajunși la divorț, confundă papucii de parteneri cu cei de părinți și se folosesc de copii pentru a da, tare și cu forță în ex-ul. Că e soț, viitor fost soț sau fost iubit, nu contează. Doar în ultima săptămână am auzit de două astfel de exemple și am citit de încă câteva pe diverse grupuri de părinți singuri. În cazurile fericite, războiul se păstrează la nivel de amenințare. În altele se ajunge în instanță, cu tot balamucul aferent.

Din păcate, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, femeile sunt cele care recurg la astfel de metode. Principala cauză este pentru că, e drept, conform legii, cel puțin a celei românești, mama este avantajată în cazul unui divorț. Exceptând situațiile extreme în care vorbim de o mamă abuzatoare, alcoolică sau incapabilă să își întrețină copiii, copilul este încredințat mamei, iar tatăl trebuie să plătească pensie alimentară și i se stabilește program de vizitare. Așadar, suntem avantajate din start.

Apoi, de cele mai multe ori, femeile sunt cele care “suferă”. Fie că sunt înșelate, mințite, părăsite, uneori agresate fizic și verbal sau toate la un loc. Combinația dintre prima circumstanță și cea de-a doua e fatală și se ajunge la a lăsa orice scrupul și rațiune la o parte și a întoarce toate armele contra inculpatului.

Dacă vorbim și de un tată implicat, care își iubește copilul, suferința e garantată, răzbunarea dulce

Se ajunge astfel la ceea ce specialiștii numesc alienare parentală, care, conform dicționarului de specialitate este  procesul și rezultatul manipulării psihologice a unui copil prin care acesta arată teamă nejustificată, lipsă de respect sau ostilitate față de un părinte sau un alt membru al familiei.

Nu detaliez acum ce recomandă specialiștii, pentru că îmi doresc un articol separat pe această temă și, oricum, dincolo de ce scrie în cărți, suntem oameni, cu sentimente, orgolii, furie, frustrări, traume, care se activează în momentele dificile prin care trecem.  Așadar, tentația e mare.

Nu o să mă ascund, am fost și eu acolo.

În faza inițială, posedam atâta orgoliu rănit și atâta furie, că după ce m-am dezmeticit cât de cât, primul gând a fost să sufere și el ca mine. Unde doare cel mai tare dacă dau? Aha, bun.

Nu mă mândresc cu asta, dar îmi asum toate etapele prin care am trecut, pentru că m-au adus în punctul în care sunt acum, adică în cea mai echilibrată variantă a mea de când mă știu. Pe lângă așa zisa dorință de răzbunare, la mine a fost și frica uriașă de singurătate. Zilele în care Ana nu era cu mine erau cele mai grele. Mă durea liniștea, fiecare melodie, fiecare haină, fiecare frântură de orice îmi amintea cât sunt de nefericită și cădeam iarăși într-un abis. Recunosc, am gândit rău, am înjurat, mai mult în gând din fericire, am și amenințat, am ajuns să mă conving că urmăresc binele copilului, ceea ce îmi era clar și mie, în oglindă, că era departe de a fi adevărat. Din fericire, nu am mers mai departe și nu m-a ținut mult.

Pe măsură ce am avansat cu terapia și lucrul cu mine, pe măsură ce am început să scot, să pansez, să vindec, am putut privi realitatea așa cum era ea

Am putut să pun femeia rănită puțin pe scaun, să îi dau un caramel latte cum îi place ei, să îi spun că o înțeleg și o iubesc, dar că acum e cazul să mă lase să mă ocup eu de asta. Am putut să văd că, dincolo de bărbatul care mă rănise, se afla un tată bun, care fusese mereu implicat în viața copilului lui. Am putut să mă uit în copilăria mea și să îmi amintesc cât de greu mi-a fost mie să cresc cu un tată meteorit și cât de mult mi-aș fi dorit să fie altfel. Am putut să pun binele Anei înainte, să îmi dau seama că ea are nevoie de ambii părinți pentru a crește frumos și armonios și că cu cât rezolv eu problemele cu mine, pentru a le putea rezolva și cu el, cu atât copilului meu îi va fi mai bine.

Toate astea au dus la decizia de a nu seta nici un program scris la notar, ci de a lăsa totul la înțelegerea părților. Sigur că avem un program agreat și el ține cont de faptul că eu am un program flexibil, de nevoile Anei legate de școală și activitățile extra-școlare și de confortul ei fizic și emoțional.

Dar, dincolo de program, ori de câte ori Ana își dorește să își vadă tatăl, poate merge mai devreme la el sau poate veni el la noi. Pe timpul izolării am respectat aceeași înțelegere, ba chiar l-am invitat mai des la noi și am și obținut performanța de a ieși toți trei la scurte plimbări în jurul blocului. Sigur, nu îmi e ușor mereu, uneori mă năpădesc iarăși toate cele și îmi vine să zic vrute și nevrute. Am stabilit mai sus că sunt om și am recunoscut anterior că unul chiar coleric și impulsiv – eram, m-am îmblânzit mult.

Dar, dincolo de mine, frustrările și tristețile mele, mă gândesc la binele real al copilului meu și la cum o să mă privească ea peste ani

Și așa sunt sigură că nu suntem departe de momentul în care ne va arunca în față trauma la care ma supus-o, deja o face, mai voalat sau mai pe față, când i se umple și ei paharul. Așa că îmi doresc să fiu împăcată că am făcut tot ce a ținut de mine, că mi-am dat la o parte orgoliile și impulsurile de moment și am ales să mă un pas mai în spate și să mă gândesc la echilibrul emoțional al copilului meu.

Da, poate nu am putut să îi ofer familia pe care eu însămi am visat-o, copil fiind, dar măcar am liniștea că îi ofer doi părinți compleți (vorba vine :-)), care pot discuta normal, care pot ieși la o plimbare sau pot petrece o sărbătoare împreună de dragul ei și care o iubesc necondiționat și îi arată asta, punând-o pe ea primul loc, cu prețul orgoliilor proprii, ușor șifonate.

Citește și

See Also

Oamenii divorțați nu vor mai fi niciodată la fel

Greul copilului cu părinți divorțați, cel mai greu de dus greu

Grupul de suport după divorț, un pas important în vindecarea mea

Primul Crăciun altfel, i-am supraviețuit, ba chiar l-am și simțit

Cel mai greu de scris articol. Despre separare și divorț

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top