Nu suntem clubberi. Nu eram nici înainte de a se naşte Ana, iar după pot număra pe degete dăţile în care am călcat în cluburi. Totuşi, conjunctura a făcut să mergem la invitaţia unor prieteni fix în primul week-end după ce s-a pus în aplicare legea anti fumat, care interzice fumatul în spaţiile publice. Eu nu sunt fumătoare, sau eram mai degrabă fumătoare de ocazie. Şi cum ocaziile erau strict dăţile în care ieşeam cu prietenii, când pufăiam câteva mentolate, este clar că de acum înainte voi fi complet nefumătoare, pentru că nu mă văd stând la uşa localului în ploaie sau frig pentru un fum.
Cum mi s-a părut în club fără fumuri? Cel puţin ciudat. În primul rând, se vedea tot, dar tot! Când intrai vedeai dintr-un capăt în altul. Pereţii, ce era pe ei, nişele, poliţele de lemn, oamenii. Totul era atât de clar, încât părea ireal. Cred că ajuta şi lumea mult mai puţină decât de obicei, bănuiesc că mulţi au renunţat să mai vină, probabil li se părea că nu mai are niciun farmec. Aşa că am avut foarte mult spaţiu, am putut dansa în voie, cred că niciodată nu am avut atâta loc în club. Mai mereu dansul ajungea să semene cu un ritual din grupurile de pinguini, ăsta fiind şi unul din motivele pentru care evitam mersul în club, mai ales când mă simţeam obosită. Era frig. Aparatele de aer condiţionat mergeau la aceeaşi capacitate, dar în lipsa fumului, treaba lor era chiar să răcească şi asta se simţea cam tare.
Lumea părea ameţită, se plimba fără sens de colo colo, mâinile parcă nu îşi mai găseau utilitate, timpul şi spaţiul cereau să fie umplute cu ceva. Cu altceva. Ospătarii nu se mai agitau printre mese, fără stive de scrumiere de golit parcă deveniseră invizibili. Dar timpul a trecut, lumea a început să danseze şi să bea şi uşor uşor lucrurile au devenit ceva mai familiare. În timp ne vom obişnui şi aşa. Să îl vedem pe cel de lângă noi, să ne fie uşor rece când ajungem şi ne dăm haina jos, şi, cel mai important, să nu ne mai pută hainele, părul şi pielea trei zile după ce mergem în club. Dacă există un mare plus din punctul meu de vedere al acestei legi, acesta este.
Personal cred că legea este foarte bună, susţin pe deplin aplicarea ei în restaurante, cafenele şi spaţii în care se merge în familie, cu copiii, dar cred că în cluburi şi baruri este un pic deplasată. Probabil este doar o chestiune de obişnuinţă cum spuneam mai sus, dar cel puţin pentru moment, un club fără fum aduce uşor cu petrecerile din adolescenţă, când cine voia să tragă un fum se strecura vinovat pe balcon sau pe casa scării, să nu cumva să îl vadă părinţii sărbătoritului.
